Căutare Avansată

Caută în Domenii

Căutare Detaliată

Difuzarea modelelor plastice în zona Galaţi, secolele XVIII-XIX

  • Subiect: În plan general, veacurile XVIII-XIX reprezintă pentru arta veche românească nu declinul medieval, cum s-a afirmat de atâtea ori, ci semnul febrei moderne de căutare a ceea ce e nou şi convenabil spiritului local, fenomen apărut în arta noastră încă din secolul al XVII-lea. Până la reprezentările sec. al XIX-lea, în perioada de maximă opulenţă a oraşului când modelele occidentale reprezintă sursa de inspiraţie pentru decorarea reşedinţelor protipendadei, icoana va reprezenta principala atracţie în privinţa comenzii sociale. În esenţă icoana pe lemn îşi are ca spaţiu de plămădire şi apogeu lumea rafinamentului bizantin, ce preluase moştenirea greco-romană şi orientală, cu amprenta sa de frumos antic şi o îmbrăcase în hainele de exprimare creştină, respectiv ideea materializată prin chip, adică prin “Ikon”. Arta icoanei parcurge drumul de la reprezentarea ideală a unui tip de personaj, către umanizarea figurii. Se ajunge însă şi la schematizare ce face trecerea de la obiectul de artă la produsul de serie. În esenţă totul este o problemă de gust şi înţelegere. Gust al epocii şi înţelegere a mesajului, icoana este o sinteză, o istorie comprimată a ideii creştine. Ea trebuie să comunice prin simbol. Simbolul se referă la înţelegerea şi deci reprezentarea mesajului strico senso, potrivit canonului biblic, până la depersonalizarea totală a imaginii. Prin icoană, în esenţă se face legătura dintre divinitate şi credincios. Fiind mijlocitoare a circuitului sacru, ea trebuie să poarte amprenta posibilităţii. Aceasta, mai întâi, trebuie să existe şi apoi să fie înţeleasă de comanditar şi acceptată de cei cărora le-a fost oferită spre devoţiune, deci să se realizeze o comunicare, ceea ce este o problemă de comandă şi acceptare. Tipologic distingem în zona Galaţi mai multe variante, grefate tocmai pe această idee a comenzii şi a acceptării. Soluţiile oferite de creatori, care până la urmă formează piaţa de desfacere, sunt multiple şi pe evoluţia firească a acestui gen artistic în epocă. Se continuă tradiţia bizantină în limitele impuse de epocă, ajungându-se la o stilizare apropiată de grafismul ornamental, reluându-se ilustrarea aceloraşi scene în simbolistica lor imuabilă. Se adoptă desenul mai alert, căutând a reînsufleţi o iconografie obosită, prin introducerea unor detalii inspirate din pictura apuseană şi mimarea unei gestualităţi baroce. Se pictează mai aproape de trăirea obişnuită, când este vorba de perceperea canonului, ce nu mai apare ca sofisticare teologică, ci ca poveste ori ilustrare a unui fapt real, cu personaje care participă şi transmit mesajul scenei, tratare specifică picturii populare. În privinţa acestui segment putem discuta – şi se exemplifică prin imagini – despre trei coordonate: viziunea apocaliptică, liniştea imaginii, forţa liniei. Din cele trei elemente: tradiţia bizantină, modelele afectate de iconografia apuseană, vigoarea creaţiei populare, identificate în zona Galaţi se constată şi o conjugare ce se manifestă printr-un eclectism uneori surprinzător.
  • Limba de redactare: română
  • Vezi publicația: Omul, fluviul şi marea: studii de arheologie şi istorie în onoarea lui Florin Topoleanu la a 65-a aniversare
  • Editura: Mega
  • Loc publicare: Cluj-Napoca
  • Anul publicaţiei: 2017
  • Referinţă bibliografică pentru nr. revistă: anul 2017; seria Biblioteca Istro-Pontica. Seria Arheologie 13
  • Paginaţia: 443-454
  • Navigare în nr. revistă:  |<  <  31 / 33   >  >|