Relaţiile sociale ale militarilor din Dacia romană (II). Căsătoria

  • Subiect: Căsătoria soldaţilor romani constituie un subiect complex şi relativ controversat în literatura de specialitate. După cum se cunoaşte, soldaţilor romani le-a fost interzisă căsătoria de către împăratul Augustus, care a urmărit să disciplineze armata romană în urma războiului civil, urmând ca Hadrian şi în fi nal Septimius Severus să remedieze această situaţie acordând soldaţilor dreptul de căsătorie. Deşi le era legal interzisă căsătoria, soldaţii au practicat concubinatul. Patru sunt termenii folosiţi pentru a desemna soţia / concubina în inscripţiile votive şi funerare ale soldaţilor din Dacia romană: uxor, coniux, marita şi un pronume personal la genitiv sau un pronume posesiv. Pentru veterani ,situaţia căsătoriei este clară, deoarece odată cu lăsarea la vatră aceştia primeau nu doar cetăţenia, dar şi dreptul la o căsătorie legitimă. Nu acelaşi lucru îl putem spune pentru militarii activi. Există cazuri în care ipoteza concubinatului este plauzibilă, dar nu poate fi dovedită în lipsa unor informaţii mai consistente. În ceea ce priveşte raporturile dintre soţi, epitafurile nu abundă în epitete la superlativ, dar sunt situaţii în care regăsim aprecieri de genul pientissima, carissima, dignissima. Alături de acestea, există atestate situaţii de inferioritate ale femeii faţă de soţul său (chiar şi utilizarea unui pronume posesiv pare a sugera plasarea femeii sub tutela soţului său). Se insistă cu precădere asupra menţionării vârstei (pentru defunctă), iar pentru militari, a unităţii militare din care face parte şi a poziţiei ocupate în armată, acestea constituind în fapt cartea de identitate a soldatului roman. Este posibil ca în limbajul şi în practica comună, Căsătoria soldaţilor romani constituie un subiect complex şi relativ controversat în literatura de specialitate. După cum se cunoaşte, soldaţilor romani le-a fost interzisă căsătoria de către împăratul Augustus, care a urmărit să disciplineze armata romană în urma războiului civil, urmând ca Hadrian şi în fi nal Septimius Severus să remedieze această situaţie acordând soldaţilor dreptul de căsătorie. Deşi le era legal interzisă căsătoria, soldaţii au practicat concubinatul. Patru sunt termenii folosiţi pentru a desemna soţia / concubina în inscripţiile votive şi funerare ale soldaţilor din Dacia romană: uxor, coniux, marita şi un pronume personal la genitiv sau un pronume posesiv. Pentru veterani ,situaţia căsătoriei este clară, deoarece odată cu lăsarea la vatră aceştia primeau nu doar cetăţenia, dar şi dreptul la o căsătorie legitimă. Nu acelaşi lucru îl putem spune pentru militarii activi. Există cazuri în care ipoteza concubinatului este plauzibilă, dar nu poate fi dovedită în lipsa unor informaţii mai consistente. În ceea ce priveşte raporturile dintre soţi, epitafurile nu abundă în epitete la superlativ, dar sunt situaţii în care regăsim aprecieri de genul pientissima, carissima, dignissima. Alături de acestea, există atestate situaţii de inferioritate ale femeii faţă de soţul său (chiar şi utilizarea unui pronume posesiv pare a sugera plasarea femeii sub tutela soţului său). Se insistă cu precădere asupra menţionării vârstei (pentru defunctă), iar pentru militari, a unităţii militare din care face parte şi a poziţiei ocupate în armată, acestea constituind în fapt cartea de identitate a soldatului roman. Este posibil ca în limbajul şi în practica comună, termenul de „coniux” să se fi impus luând locul celorlalte, mai ales al lui „uxor”, el fiind uzitat deopotrivă pentru a desemna atât concubina, cât şi soţie legitimă. Este posibil de asemenea ca pentru concubinele/soţiile militarilor activi, această distincţie să nici nu existe; chiar dacă aceste căsătorii nu sunt recunoscute ca legale de către statul roman, ei îşi întemeiază familii şi au copii (cu nume derivate din acele ale taţilor, deci pe care îi recunosc ca fiind ai lor). Din păcate, nu avem suficiente dovezi epigrafi ce pentru a susţine aceste teorii şi rămânem pe terenul ipotezelor.
  • Limba de redactare: română
  • Vezi publicația: Acta Musei Porolissensis: ActaMP
  • Anul publicaţiei: 2011
  • Referinţă bibliografică pentru nr. revistă: XXXIII; anul 2011; seria arheologie-restaurare-conservare
  • Paginaţia: 159-163
  • Navigare în nr. revistă:  |<  <  9 / 23   >  >|