Ediție ce cuprinde cele opt cărți ale lucării istorice „Războiul peloponesiac” scrisă de Tucidide. Textul operei antice este publicat în limba greacă, dialectul attic, cu note și un studiu introductiv în limba franceză realizate de Alfred Groiset (1845 – 1922). Lucrarea lui Tucidide este principala sursă care tratează Războiul Peloponesiac, conflictul dintre Atena și Sparta, și confederațiile conduse de cele două polisuri grecești. Prezintă evenimentele din perioada 431 – 411 a. Chr, așadar nu prezintă și finalul conflictului, care se întâmplă 6 ani mai târziu, mai exact în 404 a. Chr. Tucidide realizează o lucrare de istorie contemporană și universală în care își propune să schimbe modul în care se scria istoria în acel moment, punând accentul pe obiectivitate și spiritul critic. Folosește ca surse principale propria experiență, întrucât a fost participant direct la evenimente, poveștile martorilor oculari dar și cronicari greci din acea perioadă, pe care îi citează într-un mod critic. Tucidide include însă și numeroase discursuri fabricate pe baza surselor sale (de exemplu elogiul funerar al lui Pericle). Multe dintre ele sunt tratate politice, și nu doar efecte retorice. Însuși Tucidide spune că a încercat să prezinte ceea ce s-a spus cât mai exact posibil și a fost acolo pentru a asculta câteva dintre discursuri. Opera lui Tucidide este împărțită în opt cărți. Cartea I descrie pe scurt istoria timpurie a Greciei, cum ar fi Războiul Troian , migrațiile popoarelor, dezvoltarea societății și a orașelor-stat și dezvoltarea organizării și alianțelor militare. Tucidide începe prin a sublinia că Războiul Peloponesiac a fost cel mai important război din istorie până în acel moment, ceea ce încearcă să demonstreze atunci când relatează istoria anterioară a grecilor. În același timp, completează Istoria lui Herodot. După aceasta, Tucidide descrie dezvoltarea care a dus la Războiul Peloponezian, tensiunea dintre Atena și Sparta și cauzele imediate ale războiului. Când își descrie scopurile, Tucidide subliniază că evenimentele se pot întâmpla mai târziu în același mod sau într-un mod similar. De aceea Tucidide este considerat și părintele istoriei și filozofiei politice. Tot în cartea întâi Tucidide își prezintă și metodele folosite. Prezentarea efectivă a războiului de către Tucidide începe la începutul cărții a II-a, aproape exact acolo unde se termină Istoria lui Herodot. Tucidide descrie evenimentele războiului din Peloponesiac pas cu pas într-o ordine cronologică relativ strictă. Cărțile II–V descriu începutul războiului, așa-numitul „ Război al lui Arhidamus”, perioada dintre anii 431–421 î.Hr., sfârșită cu pacea lui Nicias . Partea finală a cărții V tratează un fel de perioadă de „război rece” între 421 și 416 î.Hr. Cartea a VI-a descrie istoria Siciliei și campania ateniană din Sicilia. Cartea a VII-a povestește despre sfârșitul campaniei din Sicilia. Cartea a VIII-a și ultima descrie războiul decelean, desfășut între 431 – 411 a. Chr. Tucidide (cca 460 – cca 395 a. Chr.) a fost un istoric, om politic și comandant atenian. Asemeni tatălui său avea cetățeni attică, aparținând demei Halimous. Făcea parte dintr-o familie înstărită cu origini din Tracia. Unul din biografii săi, Markellinos (secolul al VI-lea p. Chr.) menționează că a fost elevul lui Anaxagoras. În 424 a. Chr a fost ales în consiliul celor 10 strategi, făcând parte din conducerea militară a Atenei. Acesta nu reușește însă în misiunea sa de a apăra orașul Amphipolis în fața generalului spartan Brasidas și ca urmare a acestui eșec este exilat. Nu se cunosc foarte multe detalii despre viața lui în exilul de 20 de ani.