Frühlingsbrauche der deutschböhmen aus dem Banater Bergland (II)

  • Subiect: Continuând studiul început în numărul trecut şi bazându-se pe culegerile personale de folclor, autorul se opreşte la începutul acestei prezentări asupra unui obicei curios, unic în zona Banatului şi chiar în ţară, practicat azi doar în localitatea Sadova Veche: „Semănatul inului”. Acest obicei a suferit de-a lungul celor 160 de ani multe transformări în forma lui de prezentare, ajungând dintr-un obicei agrar unul strict scenic, de valoarea teatrului popular. Paradoxal, s-au păstrat totuşi, ca relicve unice ale populaţiei germane din România şi chiar de pe continent (I) vechile cântece de ritual agrar, de incantaţie şi fertilitate. Acestea, fiind moştenite din generaţie în generaţie, sunt cunoscute de aproape toţi locuitorii satului. Autorul le-a transpus pe note în tonalitatea executată de performeri în 1977, când obiceiul a fost filmat de televiziune. In continuare, studiul de faţă se opreşte asupra practicilor băieţilor care merg cu cârâietoarea în perioada premergătoare paştelui, asupra instrumentelor primitive şi alte jucării construite de aceşti copii, din beţe şi nuiele de salcie: „Furza”, „Trumpetn” şi „Pfeifl”, strămoşii îndepărtaţi ai instrumentelor actuale. Legate de aceste practici tradiţionale se prezintă şi unele cântece de joacă şi de incantaţie naivă, culese în Caransebeşul Nou, Sadova Veche, Gărâna, Brebu Nou şi Lindenfeld. Fluieraşul din nuia de salcie este instrumentul cel mai des confecţionat de băieţii preadolescenţi în acest anotimp, când coaja se desprinde mai uşor de pe lemn. În continuare se descriu câteva .practici de vopsit ouăle, jocuri cu ouă şi dăruitul ouălor. O formă de oracol, ce s-a păstrat aici până în timpurile noastre este spălatul în apă curgătoare. Tinerele fete merg într-o zi anume la râu, dis-de-dimineaţă, să se spele în apă curgătoare, pentru a rămâne în continuare frumoase şi curate şi pentru a li se oglindi în apă chipul viitorului soţ. Pe de altă parte, acest obicei este o formă a credinţei populare de curăţire prin apă. Rămăşiţele acestei credinţe se regăsesc şi în stropitul fetelor din lunea paştelui. Credinţa de curăţire prin foc se regăseşte în jocul băieţilor care umblă cu cârâietoarea, când ultimul venit la locul de adunare este considerat „trădător” şi trebuie să sară prin foc. Toate aceste obiceiuri şi tradiţii, chiar dacă sunt practicate în perioada paştelui, nu au un conţinut sacru-religios, ci unul profan-păgân. Dovada o face faptul că ele nu folosesc practicilor religioase şi că multe din ele au fost aspru pedepsite de inchiziţie, fiind considerate „necreştine”: dăruitul ouălor şi jocurile cu ouă, oracolele de orice fel, magia de fertilitate, de incantaţie, credinţa arhaică de curăţire psihică prin apă şi foc. Cu toate acestea, credinţa populară, superstiţia, toate practicile primitive au prins rădăcini adânci în conştiinţa generaţiilor de .mult uitate, care au populat actualele localităţi cu naţionalitate germană.
  • Limba de redactare: germană, română
  • Secţiunea: Etnografie - Folclor
  • Vezi publicația: Tibiscum
  • Editura: Muzeul Judeţean de Etnografie şi Istorie Locală Caransebeş
  • Loc publicare: Caransebeş
  • Anul publicaţiei: 1988
  • Referinţă bibliografică pentru nr. revistă: VII; anul 1988; subtitlu: Studii şi Comunicări de Etnografie-Istorie; seria Etnografie-istorie
  • Paginaţia: 93-106
  • Navigare în nr. revistă:  |<  <  10 / 35   >  >|