Căutare Avansată

Caută în Domenii

Căutare Detaliată

Observaţii cu privire la opaiţele de lut din Peninsula Balcanică în decursul secolului al VI-lea şi la începutul secolului al VII-lea

  • Subiect: În ciuda marelui număr de studii tipologice, opaiţele romano-bizantine, cu precădere cele din secolele VI-VII n-au fost decât rareori folosite în discuţii privitoare la economia din provinciile balcanice. S-au publicat descoperiri din numeroase localităţi, ca şi din colecţiile muzeelor, dar fără niciun interes pentru un demers comparativ la nivelul întregii Peninsule Balcanice, cu scopul de a identifica mecanisme de distribuţie şi de a le lega în acest fel de comerţ şi de tendinţe economice. Numai arareori au fost opaiţele studiate în context arheologic, pentru a elucida modalitatea în care erau folosite şi mai cu seamă pentru a identifica spaţiile dinuntrul aşezărilor ce aveau nevoie de iluminat artificial. Destule opaiţe romano-bizantine au fost între timp descoperite în teritoriile de la nord de Dunăre, dar, cu câteva excepţii, nu există nicio încercare de a intepreta această răspândire în funcţie de descoperirile din regiunea balcanică datate în sec. al VI-lea şi la începutul celui următor. În acest articol mă voi strădui să dau răspuns mai multor întrebări: de ce au fost unele opaiţe importate în regiunea balcanică, iar altele sunt produse locale? S-au exportat oare opaiţe din Peninsula Balcanică? La ce foloseau aceste obiecte în decursul vieţii zilnice a locuitorilor aşezărilor fortificate romano-bizantine şi cum se poate explica prezenţa lor în afara Imperiului? Căutând să răspund acestor întrebări, am luat în consideraţie 11 grupuri de opaiţe, dintre care 10 se bazează pe tipuri bine definite în literatura de specialitate. Aceste grupuri fac parte din 5 categorii majore de opaiţe—africane, greceşti, siro-palestiniene, microasiatice şi dunărene (sau balcanice). Opaiţele africane de tip Atlante X apar în special în regiunea de nord-est şi de nord a Mării Adriatice, cu un număr impresionant de exemplare descoperit în aşezarea fortificată de pe malul golfului Madona din insula Brijuni. Astfel de opaiţe au fost găsite în biserici, dar şi în context secular, precum şi în peşteri. Imitaţiile corintiene ale opaiţelor africane apar de asemenea în biserici, dar, spre deosebire de cele africane, ele au fost găsite şi în morminte, foarte probabil din cauza simbolismului luminii în context funerar. De acest simbolism se leagă şi depunerea rituală a opaiţelor în fântâni părăsite, un fenomen atestat până acum numai în două localităţi din Grecia, Corint şi Atena. La Corint, opaiţele au fost depuse în număr foarte mare într-o fântână părăsită în acelaşi timp cu un complex termal aflat în partea de vest a gimnaziului. La Nea Anhialos, dimpotrivă, imitaţiile corintiene au fost găsite împreună cu monede, fapt ce sugerează schimburi comerciale. Numai trei opaiţe siro-palestiniene sunt cunoscute, toate din teritoriile de la nord de Dunăre. Unul dintre ele merită o atenţie deosebită, căci este vorba de un exemplar de tip Small Candlestick găsit într-un mormânt de inhumaţie la Ploieşti. Deoarece nu sunt cunoscute niciun fel de analogii în regiunea balcanică, opaiţul va fi venit probabil din Transilvania, unde au ajuns şi opaiţe africane din regiunea de coastă a Mării Adriatice. Cu toate că mulţi îşi închipuie încă o producţie bazată în centre de pe teritoriul de astăzi al Turciei, opaiţele microasiatice au fost fără îndoială confecţionate şi în regiunea balcanică, după cum arată tiparul de la Arcear şi rebuturile descoperite în apropierea unui cuptor de ars ceramica de la Murighiol. Asemenea opaiţe au apărut în contexte seculare, precum casele descoperite la Histria, Karasura şi Golemannovo kale. Dar ele au fost descoperite şi în morminte, atât în Grecia, cât şi în Dobrogea (Piatra Frecăţei). O producţie locală este de asemenea atestată pentru opaiţele de tip XXX după Iconomu, care au fost descoperite atât în contexte seculare, cât şi în morminte. Un tipar pentru confecţionarea opaiţelor de tip XXXVIII după Kuzmanov este cunoscut de la Silistra, iar două opaiţe de acest tip au fost descoperite în regiunea turnului triunghiular de la poarta de est a oraşului antic. Opaiţele cu mânere în formă de cruce (Hayes 11) au fost produse în regiunea de nord-est a Peninsulei Balcanice, după cum dovedesc tiparele de la Kranevo şi Rusalka. Astfel de opaiţe apar şi în afara peninsulei, la Hersonesos, în Crimeea, la Constantinopol, Amorium, Nicomedia, precum şi la Hippo, în nordul Africii. Singura explicaţie pentru această răspândire este că opaiţele produse în centrele din regiunea de nord-est a Peninsulei Balcanice au fost transportate prin vasele capilare ale infrastructurii militare a imperiului şi nu prin intermediul comerţului. Aceasta ar putea explica şi prezenţa acestor opaiţe în castrele din regiunea Porţilor de Fier, unde apar şi opaiţe cu mâner în formă de cap de berbec, de palmetă sau de ferigă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru opaiţele cu mâner în formă de cap uman, pentru care o nouă interpretare este propusă ce le leagă de cultul imperial. Cu toate că opaiţele cu cioc lucrate cu mâna nu puteau folosi decât uleiul de măsline, toate exemplarele de acest fel cunoscute până acum provin din afara imperiului. Fragmentele de amfore găsite în aceleaşi localităţi confirmă dependenţa utilizatorilor de opaiţe de livrări de ulei din provinciile balcanice ale imperiului. Aceasta este o observaţie importantă, întrucât numai câteva opaiţe sunt cunoscute din regiunea centrală a Peninsulei (Macedonia), unde şi amforele sunt rare. Opaiţele erau importate în regiunea balcanică fie prin liniile de comunicaţie şi transport ale unităţii administrative numite quaestura exercitus, fie din nordul Africii, dimpreună cu spatheia. Dacă comerţul poate explica distribuţia opaiţelor africane şi greceşti, răspunzătoare de răspândirea celor dunărene va fi fost annona, mai cu seamă în interiorul unităţii administrative amintite.
  • Limba de redactare: română
  • Vezi publicația: Omul, fluviul şi marea: studii de arheologie şi istorie în onoarea lui Florin Topoleanu la a 65-a aniversare
  • Editura: Mega
  • Loc publicare: Cluj-Napoca
  • Anul publicaţiei: 2017
  • Referinţă bibliografică pentru nr. revistă: anul 2017; seria Biblioteca Istro-Pontica. Seria Arheologie 13
  • Paginaţia: 159-240
  • Navigare în nr. revistă:  |<  <  14 / 33   >  >|