Subiect: Carol Pop de Szathmári s-a născut la Cluj (Klausenburg sau Kolozsvár), Transilvania, pe 11 ianuarie 1812. Era de origine nobilă, iar stema strămoşilor săi se păstrează şi astăzi la Biserica Reformată din Cluj. A studiat dreptul la Colegiul Reformat din oraşul natal, însă talentul său pentru pictură s-a remarcat încă din copilărie. Această chemare artistică a fost mai puternică şi l-a determinat să renunţe la cariera juridică pentru a se dedica artei.
Fiind un călător pasionat, Szathmári a străbătut Europa şi a traversat frecvent Munţii Carpaţi pentru a vizita Ţara Românească şi capitala sa, Bucureşti, unde s-a stabilit în cele din urmă în 1843. Într-o ţară cu puţini pictori talentaţi locali, Szathmári a primit numeroase comenzi în anii 1840 şi 1850. Pictor de peisaje şi portrete desăvârşit, stăpânind atât acuarela, cât şi pictura în ulei, a lucrat pentru boierii bogaţi ai Ţării Româneşti. Tânăr chipeş, elegant îmbrăcat şi vorbitor fluent de română, germană, franceză şi italiană, a devenit o prezenţă apreciată în cercurile înalte ale societăţii bucureştene.
Szathmári a menţinut relaţii constante şi bune cu domnitorii succesivi ai Ţării Româneşti, pentru care a pictat portrete şi diverse alte compoziţii. Unul dintre primii săi patroni a fost Gheorghe Bibescu, domnitor al Ţării Româneşti, şi soţia sa fermecătoare, Maritzica, pe care i-a portretizat de multe ori. Când fratele lui Bibescu, Barbu Ştirbei, a urcat pe tron în 1849, l-a angajat pe artist să realizeze trei tablouri mari ale încoronării sale. Cu toate acestea, Szathmári nu le-a finalizat niciodată, fiind ulterior somat de oficialii Ministerului Educaţiei Publice să producă lucrările comandate sau să returneze banii primiţi în avans.
Din 1848, Szathmári a început să experimenteze fotografia. Primul său succes a fost un calotip reprezentând un Cupidon fără braţe din gesso, cu inscripţia scrisă de mână de către el: Die aller erste Photographie die ich gemacht habe im Jahre 1848 November. Ulterior, a adoptat procesul mai precis şi mai satisfăcător al colodionului umed şi a deschis un studio fotografic.
În timpul Războiului Ruso-Otoman, izbucnit în iunie 1853, principatele române au fost ocupate de armata rusă. Studioul fotografic al lui Szathmári era adesea vizitat de generali şi alţi ofiţeri de rang înalt, care pozau pentru posteritate. Aceste conexiuni s-au dovedit esenţiale în activităţile sale ca istoric de război, având mereu aparatul foto la îndemână. În aprilie 1854, şi-a umplut o căruţă cu aparate de fotografiat şi plăci de sticlă şi s-a deplasat la graniţa Dunării pentru a documenta luptele dintre armatele ruse şi turce. Rezultatul curajului şi eforturilor sale a fost un album fotografic conţinând aproximativ două sute de imagini, care a devenit faimos odată cu prezentarea sa la Expoziţia Mondială din Paris din 1855, unde Szathmári a fost premiat cu Medalia de Clasa a II-a.
Din acel moment, fotografia, pictura şi litografia au fost strâns legate de cariera sa. În 1864, a devenit membru al Société Française de Photographie din Paris, iar în 1870 al celei din Viena. În 1863, a realizat portretele oficiale ale domnitorului Alexandru Ioan I şi ale soţiei sale, Principesa Elena, care au fost ulterior litografiate la Paris de Lemercier. În acelaşi an, a primit titlul de pictor şi fotograf oficial al Curţii Domneşti, pe care l-a păstrat până la sfârşitul vieţii sale. După abdicarea lui Alexandru Ioan, în 1866, noul domnitor, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, l-a menţinut în serviciul său, apreciindu-i priceperea.
Limba de redactare: română (cu rezumat în limba engleză)
