Subiect: Deşi considerabil mai succinte decât lungile inscripţii explicative din pictura murală, inscripţiile icoanelor sunt la fel de importante ca şi cele din urmă şi îşi vădesc specificul.
Pentru perioada care privea tema proiectului, secolul al XVI-lea, au fost studiate atât icoane din Moldova, cât şi din Ţara Românească, grupul celor dintâi numărând mult mai multe piese păstrate decât grupul celor din urmă. Astfel, pentru catalogul final au fost selectate 50 de icoane moldoveneşti şi 10 icoane din Ţara Românească. S-au păstrat, de asemenea, şase iconostase – în formaţii incomplete – şi trei uşi împărăteşti disparate, aparţinând şcolii moldoveneşti de pictură, pe care le-am inclus unui catalog de sine stătător1.
În cazul icoanelor-portret, în care similitudinea cu prototipul a figurii sfântului reprezentat este o condiţie sine qua non, prezenţa inscripţiei numelui este necesară şi nicidecum superfluă, ea având valoarea unei peceţi identificatoare. Situaţia este valabilă şi pentru celelalte personaje sfinte reprezentate alături de cel din centru, căruia îi este destinată icoana: Iisus Hristos însoţit de apostoli (cat. 14, 16, 32, 52), Maica Domnului cu profeţi (cat. 5, 7, 15, 51), Sf. Nicolae cu ierarhi (cat. 9), Sf. Paraschiva cu muceniţe şi cuvioase (cat. 34) etc.
În alte cazuri, inscripţia identifică grupuri de personaje: patriarhi, proroci, apostoli, mucenici, mironosiţe; vezi cazul celor două icoane Duminica tuturor sfinţilor (cat. 1, 36). Dumnezeu Tatăl este numit „Cel vechi de zile” (cat. 3), sf. Paraschiva primeşte uneori apelativul „Sf. Vineri” (Petka – cat. 8, 19). Interesantă este românizarea numelui sfintei Elena – „Ileana”, într-o icoană din Moldova (cat. 33), în care fiul său este denumit simplu: „Constantin împărat”, ori a numelui sfântului diacon Nicanor, devenit „Nicanul” (cat. 26).
