A supplier of the royal court in the times of Carol I Grigore Capşa / Un furnizor al Curţii Regale în timpul lui Carol I Grigore Capşa

  • Subiect: În studiul de faţă, autoarea face o radiografie pertinentă a uneia din firmele cu renume ale Bucureştilor care, deşi are o vârstă venerabilă de peste 150 de ani, şi-a păstrat, aproape intact, renumele, fapt care se datorează, în principal, celui ce a înfiinţat-o pe locul şi în clădirea unde funcţionează şi astăzi - Casa Capşa. Dar cofetăria deschisă sub firma „La doi fraţi, Constantin şi Grigore Capşa”, la 23 aprilie 1868 la parterul Caselor Slătineanu, nu era prima cofetărie din Bucureşti, situată tot pe Podul Mogoşoaiei (din 1878 Calea Victoriei – n.n.) şi aparţinând de asemenea unor membri din familia Capşa. Din acest motiv, pentru a ajunge la activitatea casei de comerţ întemeiată şi condusă de Grigore Capşa, autoarea ne face cunoscute o serie de amănunte legate de venirea în ţară a vrednicei familii de aromâni Capşa, către sfârşitul secolului al XVIII-lea, când Dumitru Capşa, plecat din Moscopole (Epir), se stabileşte în Bucureşti practicând meşteşugul cojocăriei. Doar unul dintre băieţi, Constantin îi va urma într-ale meseriei, devenind „cojocar de subţire pe piaţa Bucureştilor”. Căsătorit cu Ana Vasiliu, fiică de negustor aromân din Ploieşti va deveni tatăl a doisprezece copii, din care-i vor trăi nouă – opt băieţi şi o fată. Din cei opt băieţi, patru ajung „domni” (un medic, un teolog, un matematician şi un inginer), iar ceilalţi patru învaţă şi practică meşteşugul cofetăriei, primul şcolit ca ucenic la un cofetar, fiind Vasile care, împreună cu fraţii săi Anton şi Constantin deschide, la 12 iulie 1852, prima cofetărie Capşa ce se afla la parterul Hanului Damari, vis-à-vis de Biserica Zlătari. În ceea ce-l priveşte pe mezinul familiei, Grigore, se va specializa în arta patiseriei, cofetăriei şi bucătăriei franţuzeşti, cu ajutorul pecuniar al fraţilor mai mari, la celebra casă de comerţ pariziană Boissier, timp de patru ani. Deschizându- şi propria afacere pe care, din 1872, o va conduce singur, ajutat de soţia sa franţuzoaica Marie Obéline Vautier, Grigore Capşa n-a dorit să copieze întocmai produsele franţuzeşti, ci a încercat şi reuşit cu succes să pună de acord cofetăria, patiseria şi bucătăria franţuzească, completând-o, combinând-o şi îmbunătăţind-o, cu cea autohtonă, dominată de produsele de factură orientală. Datorită priceperii, talentului şi inventivităţii sale şi a lucrătorilor lui francezi şi români, Grigore Capşa, numit, cu temei, către sfârşitul secolului al XIX-lea „maestrul cofetăriei şi al bucătăriei moderne”, a reuşit să-şi transforme meşteşugul în adevărată artă. Mărturie stă renumele de care s-a bucurat în ţară, dar şi peste hotare probat de numeroase premii şi concursuri începând chiar cu menţiunile obţinute la expoziţia universală de la Paris din 1867, pe când îşi făcea stagiul de pregătire la Casa Boissier şi culminând cu cele trei medalii de aur şi două Grand Prix-uri primite pentru participarea sa la expoziţia universală din capitala Franţei din anul 1900. În consecinţă, nu este de mirare faptul că la numai un an de la crearea firmei, la 12 iulie 1869 primeşte brevetul cu numărul 39, de furnizor al Curţii Princiare şi apoi Regale a României, fiind recompensat cu medalia „Bene Merenti”, clasa I, cu decoraţia „Steaua României”, până la gradul de ofiţer, numărându-se printre primele persoane decorate cu ordinul naţional „Coroana României”, până la gradul de comandor. În 1875 Casa Capşa va deveni furnizor al Curţii Princiare a Serbiei, iar în 1908 a Curţii Regale a Bulgariei. Totodată Grigore Capşa a fost primit în rândurile membrilor unor societăţi de profil, din Europa, iar confraţii săi l-au ales în 1896, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti. În sfârşit, ca membru al Partidului Conservator a ocupat poziţia de senator pe parcursul a două legislaturi. Probând prin numeroase exemple, autoarea articolului demonstrează că, în calitate de furnizor al Curţii Regale, Grigore Capşa, iar după săvârşirea sa din viaţă în 1902, cei care i-au succedat în afaceri la de acum, „Casa Gr. Capşa”, asigurau serviciul şi produsele la toate balurile de la Palat, chermezele de binefacere patronate de membri ai familiei regale şi princiare a României, între care cel mai adesea s-a făcut remarcată fermecătoarea Principesă şi apoi Regină Maria, la mesele festive ocazionate de evenimente precum inaugurarea Podului Carol I de la Cernavodă (1895), inaugurarea canalului Porţile de Fier şi punerea pietrei fundamentale a noului port Constanţa (1896), banchetul încoronării de la Alba- Iulia (1922) ş.a. Concluzionând, autoarea reuşeşte să demonstreze cu probe indubitabile de ce Grigore Capşa merită pe deplin numele de „glorie naţională” pe care i l-au dat chiar contemporanii săi, iar Bucureştii îi datorează, în bună parte, titulatura de „Micul Paris” atribuită lui, pe bună dreptate, mai ales din primele decenii ale secolului al XX-lea.
  • Limba de redactare: engleză
  • Vezi publicația: Muzeul Naţional
  • Anul publicaţiei: 2006
  • Referinţă bibliografică pentru nr. revistă: XVIII; anul 2006
  • Paginaţia: 155-165
  • Navigare în nr. revistă:  |<  <  11 / 24   >  >|