Repertoriul Arheologic al României. Istorie, Evoluţie, Rezultate

  • Subiect: Lucrarea de faţă prezintă istoria şi evoluţia repertorierii naţionale a siturilor arheologice începând din secolul al XIX-lea şi până în prezent. Primele încercări au fost întreprinse de Alexandru Odobescu fiind ulterior continuate de Grigore Tocilescu, care au considerat că protejarea acestor situri se poate face prin identificarea şi clasificarea lor într-o listă oficială. Ulterior, prin înfiinţarea Institutului de Arheologie din Bucureşti, aflat în subordinea Academiei Republicii Socialiste România, scopul repertorierii siturilor devine o prioritate a instituţiei prin Repertoriul Arheologic al României. Din nefericire proiectul nu a fost finalizat iar arhiva, a cărei durată de creare a fost de 23 de ani, a fost doar parţial publicată de CIMEC în 2007. CIMEC digitizează şi partajează online această bază de date indexând atât informaţia arheologică cât şi fişele analitice originale. Din anul 2000 prin Ordonanţa de Guvern nr 43 Repertoriul Arheologic Naţional devine principala şi înregistrarea oficială a tuturor siturilor, zonelor şi descoperirilor arheologice, legiferând de asemenea şi mijloacele de cercetare şi protecţie a monumentelor. CIMEC - Institutul de Memorie Culturală primeşte în administrara baza de date RAN iar după anul 2011, când CIMEC este comasat la INP, sarcina a fost preluată de Institutul Naţional al Patrimoniului. Repertoriul Arheologic Naţional este o bază de date care cuprinde, până în acest moment, 16 000 de înregistrări şi are ca bază standardul de înregistrare a siturilor stabilit de Grupul de Lucru al Siturilor Arheologice din cadrul Comitetului Internaţional pentru Documentare al Consiliului Internaţional al Muzeelor (CIDOC/ICOM). Adăugarea de noi informaţii în RAN nu este făcută, din nefericire, ca o obligaţie legală a specialiştilor români, ci de regulă este realizată prin proiecte de cercetare punctuală sau prin cooperare directă cu directorii muzeelor judeţena şi foarte puţini arheologi. O mare parte a informaţiei este extrasă din repertoriile judeţene, publicate în ultimii 50 de ani, deşi informaţia este parţial verificabilă şi doar o mică parte a siturilor sunt cartografiate. Cea mai mare problemă a RAN-ului o reprezintă faptul că doar o mică parte a siturilor sunt cartografiate şi delimitate corect. Pentru a rezolva această problemă am implementat o aplicaţie GIS cu scopul de a localiza cât mai multe situri folosind diferite resurse cartografice şi date spaţiale din teren. O altă mare problemă în dezvoltarea bazei de date RAN o reprezintă lipsa resursei umane.
  • Limba de redactare: română (rezumat în engleză)
  • Secţiunea: Legislaţie Patrimoniu, Management Cultural, Educaţie Culturală
  • Vezi publicația: Patrimonium Banaticum: PB
  • Editura: Mega
  • Loc publicare: Cluj-Napoca
  • Anul publicaţiei: 2016
  • Referinţă bibliografică pentru nr. revistă: VI; anul 2016
  • Paginaţia: 281-306
  • Navigare în nr. revistă:  |<  <  18 / 20   >  >|