România la Expoziţia universală de la Paris din 1867. Imaginea identitătii nationale. Propagandă şi receptare

  • Subiect: Expoziţiile universale reprezintă competiţii cu o însemnată vocaţie universală, având ca o caracteristică permanentă, esenţială, principiul naţional. Expoziţiile universale se dovedesc a fi expresia unei credinţe absolute de aproape două secole (sec. al XIX-lea şi al XX-lea) în ideea de progres. Istoria Expoziţiilor universale începe în 1851, la Londra. În 1865 guvernul imperial francez invită România să participe la o mare Expoziţie internaţională care ar fi avut loc la Paris în 1867, participarea având şi o considerabilă miză politică, dat fiind că la acea vreme România se afla sub suzeranitatea Imperiului Otoman şi principial nu ar fi putut participa cu o expoziţie separată. Alexandru Odobescu este numit în funcţia de Comisar general al României pentru Expoziţia universală. Imaginea identităţii naţionale propusă de România cu ocazia Expoziţiei universale de la Paris are două dimensiuni. Una economică şi alta a specificităţii culturale. Imaginea specificităţii naţionale româneşti este, în linii mari, construită de-a lungul a două axe. Una este ideea tradiţiei, artistice şi spirituale ortodoxe, iar cea de a doua este cea a moştenirii romane, care se exprimă, cum subliniază oamenii epocii prin moravurile şi costumele ţăranului român. Notice sur la Roumanie din 1867 redactată de P.S. Aurelian şi Alexandru Odobescu, care era documentul oficial prin care România se prezenta la Expoziţie, uzează frecvent de această temă insistând de mai multe ori asupra latinităţii poporului român. Economie rurală, tradiţie artistică şi spirituală ortodoxă, latinitate şi o idee dinastică embrionară, acestea sunt caracteristicile imaginii de sine a României la Expoziţia universală de la Paris din 1867, şi toate acestea pentru ca ea să fie recunoscută ca o ţară europeană. Reacţiile privind prezenţa României au fost felurite. Strict organizatoric, ele constau în aprecieri relativ pozitive ale Juriului internaţional, materializate în rapoartele sale şi de asemenea în recompensele acordate României (0,45% din total; 85 de recompense din totalul de 19.776, dintre care trei medalii de aur). Altfel, ca impresii individuale, se remarcă faptul că, în general, vizitatorii occidentali ai expoziţiei consideră România la 1867, după Expoziţia universală, pe de o parte o ţară sui-generis a lumii contemporane, având o moştenire veche, latină, pe de altă parte, fie un teritoriu oriental, sălbatic, barbar, fie o zonă de confluenţă a civilizaţiilor orientale şi occidentale. În acest cadru, vechiul clişeu „oriental” este consacrat odată în plus şi pare să aibă o poziţie privilegiată fată de celălalt vechi clişeu, al „latinităţii”.
  • Limba de redactare: română
  • Secţiunea: Percepţie, imagine, stereotip
  • Vezi publicația: Sud-Estul şi Contextul European
  • Editura: Institutul de Studii Sud-Est Europene
  • Loc publicare: Bucureşti
  • Anul publicaţiei: 1994
  • Referinţă bibliografică pentru nr. revistă: II; anul 1994; subtitlu: Buletin al Institutului de Studii Sud-Est Europene
  • Paginaţia: 21-29
  • Navigare în nr. revistă:  |<  <  4 / 15   >  >|