Căutare Avansată

Caută în Domenii

Căutare Detaliată

De la azilul pentru săraci la spitalul pentru bolnavi. Aşezămintele de binefacere de la Colţea în prima jumătate a sec. al XVIII-lea

  • Subiect: Existenţa săracilor, "fraţi mai mici" flămânzi şi goi, bolnavi şi fără adăpost, însetaţi şi prigoniţi este considerată în societatea creştină ca făcând parte în mod natural din planul mântuirii sale. Într-o lume marcată dintru început de păcatul originar, ei devin instrumentul răscumpărării greşelilor noastre pământeşti prin mila pe care o inspiră, prin pomana care li se face, prin rugăciunile care se presupune că ei le înalţă pentru binefăcătorii lor. Mănăstirea-spital Colţea de care ne vom ocupa se înscrie perfect în această logică. Înălţată în ultimii ani ai sec. al XVII-lea sau în primii ani ai sec. al XVIII-lea, prin grija şi cheltuiala Spătarului Mihai Cantacuzino, ea nu a trecut neobservată de contemporani şi mai cu seamă a trezit interesul istoricilor de mai târziu, prin unicitatea acestui tip de aşezământ la vremea respectivă. Dincolo de o mulţime de aspecte legate de modul de funcţionare al ctitoriei cantacuzineşti de la Colţea, ceea ce ne interesează aici este posibilitatea de a o integra (sau nu) unui curent de gândire şi unei influenţe occidentale (veneţiene), ipoteză care i-a tentat deopotrivă pe Nicolae Iorga şi pe Nicolae Vătămanu. Apărut în a doua jumătate a sec. al XVII-lea în Franţa şi Italia (iar la proporţii mai reduse, şi în restul Europei occidentale) spitalul general este expresia concretă a principiului izolării forţate a săracilor prin închiderea lor. Organizat ca o manufactură/penitenciar şi bazat pe ideea de a recupera moral săracii prin muncă, spitalul general nu se vrea o pedeapsă, ci expresia unui sentiment caritabil. Complexul monastic de la Colţea rămâne dificil de încadrat într-o tipologie clară. La nivelul pur formal al construcţiei şi al organizării, al tipurilor de asistenţă practicate, asemănările între Colţea şi mai marii lui fraţi veneţieni pot merge până foarte departe şi chiar pot justifica ideea copierii de către marele boier român a unui model veneţian. Numai că semnificaţia sa în spaţiul românesc nu are nimic a face cu cea a spitalului general occidental. Atâta timp cât pauperismul nu devine un fenomen "de masă", atingând de la 15 până la 20% din populaţie, iar sărăcia nu se vădeşte a fi structurală, îndepărtarea săracului din spaţiul public nu e o necesitate. Motivele întemeierii aşezămintelor de la Colţea rămân pur religioase şi spirituale. Chiar dacă rezultatele practice au putut fi, în cazuri individuale, salutare. Mai aproape de azil (dinspre săracii hrăniţi aici), dar nu foarte departe de gestul vindecător (dinspre bolnavii găzduiţi separat de săraci şi care capătă îngrijire medicală), satelit oricum al unui complex monastic destul de puternic, Colţea (ca instituţie de binefacere) rămâne unul din primele gesturi, şi cu atât mai semnificativ, în ordinea conceperii unei asistente publice organizate.
  • Limba de redactare: română
  • Secţiunea: Realităţi sociale şi relaţii politice
  • Vezi publicația: Sud-Estul şi Contextul European: SECE
  • Editura: Institutul de Studii Sud-Est Europene
  • Loc publicare: Bucureşti
  • Anul publicaţiei: 1994
  • Referinţă bibliografică pentru nr. revistă: II; anul 1994; subtitlu: Buletin al Institutului de Studii Sud-Est Europene
  • Paginaţia: 115-120
  • Navigare în nr. revistă:  |<  <  13 / 15   >  >|