Perspectivele „supravieţuirii” istroromânei în lumina unor cercetări de slavistică românească

  • Subiect: Analizând situaţia pe teren în Peninsula Istria, lingvistul român Emil Petrovici observa în timpul anchetelor efectuate în lunile decembrie ale anilor 1962 şi 1963 că istroromâna nu şi-a pierdut caracteristicile de dialect românesc şi că aceasta oferă un exemplu de insulă lingvistică persistentă, cu toată influenţa puternică a mediului croat în care se află. Preocupat de perspectiva dialectului, Emil Petrovici a studiat nu numai inovaţiile datorate în mare măsură presiunii sistemice străine, a celei slave în special, ci şi elementele „arhaice”, conservatoare ale dialectului, asupra căruia se şi stăruieşte în articol. Pe baza materialului lingvistic cules de Emil Petrovici, dar şi a celui cules mai târziu de Richard Sârbu, se observă că introducerea în discurs a elementului de structură străin, intrat odată cu cel lexical, nu este acceptată fără rezerve de către vorbitori. Elementul „arhaic” convieţuieşte o vreme îndelungată cu inovaţia. Din această coabitare nu este obligatoriu să rezulte impunerea inovaţiei şi chiar dacă aceasta câştigă treptat teren, procesul se desfăşoară nerectiliniu. Iată de ce Emil Petrovici avea dreptate când susţinea că primejdia cea mare care ameninţă supravieţuirea istroromânei nu rezidă atât în starea de aşa-numită „dezagregare” datorată presiunii sistemice slave, cât mai ales în faptul că ea e pe cale de a fi părăsită de cei ce o mai vorbesc, pentru că „o limbă dispare atunci când e părăsită de toată lumea”.
  • Limba de redactare: română
  • Secţiunea: Limbă şi societate
  • Vezi publicația: Sud-Estul şi Contextul European: SECE
  • Editura: Institutul de Studii Sud-Est Europene
  • Loc publicare: Bucureşti
  • Anul publicaţiei: 1996
  • Referinţă bibliografică pentru nr. revistă: V; anul 1996; subtitlu: Buletin al Institutului de Studii Sud-Est Europene. Mentalitate şi politică
  • Paginaţia: 57-60
  • Navigare în nr. revistă:  |<  <  8 / 18   >  >|