Cartea urmărește istoria și evoluția creșterii cailor în România, cu accent pe rolul important al hergheliilor românești în îmbunătățirea fondului genetic ecvestru european, încă din secolele XVII-XVIII. Este prezentată apariția și dezvoltarea depozitelor de armăsari și a hergheliilor de stat, precum cele de la Cislău, Rădăuți sau Slobozia. Este pusă în evidență relația afectivă dintre slobozeni și cai, simbolizată prin respectul profund față de acest animal nobil, dar și prin ritualurile și frumusețea vizuală a atelajelor tradiționale. Caii erau mai mult decât unelte, erau simboluri ale mândriei, frumuseții și apartenenței la o cultură profund rurală și autentică.