Cartea abordează ideea rătăcirii („eranței”) ca experiență fundamentală a ființei, folosind metafora labirintului pentru a descrie deschiderea permanentă către sens. Autorul arată că rătăcirea nu este o abatere accidentală, ci o condiție ontologică ce precede orice orientare sau semnificație stabilă. În acest cadru, fenomenologia devine un mod de a înțelege cum drumul, ezitarea și căutarea configurează experiența umană și posibilitatea sensului.