Nevoia de produse agricole determină o necontenită creștere a rentei feudale sub cele trei forme ale ei: în muncă — claca — în natură — dijma și în bani — arenda, aspectele schimbîndu-se după timp; primele două forme fiind dominante la începutul orînduirii feudale, iar ultima în perioada de sfîrșit. Tot ca o consecință a acestui proces de dezvoltare înceată și frînată de monopolul comercial al turcilor, a crescut și valoarea pămîntului și rolul economic și politic al marilor proprietari, ceea ce duce la consolidarea regimului nobiliar, a cărui instaurare definitivă se produce în secolul al XVII-lea.