„Reconstituirea geografiei ecleziastice a Banatului are drept borne temporale de referință începutul secolului al XI-lea, când Banatul a fost treptat integrat în structurile politice și administrative ale Regatului arpadian maghiar, și mijlocul secolului al XVI-lea, momentul cuceririi și transformării spațiului în provincie otomană. Consistența volumului este oferită de repertoriul mănăstirilor medievale, și capitolul consacrat bisericilor medievale. Sursele documentare papale, cele diplomatice medievale coroborate cu documentația arheologică acumulată au oferit suportul întregirilor privitoare la geografia ecleziastică a unei provincii de frontieră din Evul Mediu. Discursul istoriografic relevă încă din debutul lucrării câteva chestiuni specifice unei provincii multiculturale și multiconfesionale, situate la o interferență a influenței bisericii bizantine în jurul Anului O Mie cu biserica catolică. Problema mănăstirilor ortodoxe din Banat aduce în discuție influențele bisericii ortodoxe sârbești în spațiul de la nordul Dunării. Evoluția peisajului geografiei ecleziastice bănățene relevă acumulările și pierderile catastrofale în domeniul monumentelor, deopotrivă catolice și ortodoxe, în amurgul Evului Mediu și în zorii epocii moderne într-o provincie de frontieră.”