„S-ar părea că totul a fost spus despre Cumințenia pământului și despre Sărut, despre sursele și semnificația lor. Cum s-a întâmplat întotdeauna în cazul lui Brâncuși, aceste opere create la începutul secolului XX și care au marcat o ruptură cu sculptura naturalistă și simbolistă, și chiar cu creația de început a artistului, impregnată de academism , au atras imediat atenția comentatorilor și au suscitat polemici aprige. Scriitorul român Alexandru Vlahuță descrie Cumințenia pământului ca pe „o momâie cioplită-n piatră, care ar închipui o femeie goală, ce șade cu adevărat foarte cuminte, în capul oaselor, cu genunchii și brațele zgribulit strânse în atitudinea unei ființi pătrunse de frig - de frigul eternității exprimat de o figură largă, asimetrică, modelată cu o sugestivă naivitate de primitiv, ochi care nu privesc afară, ci în lăuntru, în misteriosul infinit din lăuntru. Ai zice o divinitate ciudată .. . ”