În timpul aprigelor lupte din vara anului 1917, pentru apărarea ultimului petec de pământ românesc neocupat de trupele Puterilor Centrale, era „zămislită” la Lausanne o „broșură” în limba franceză intitulată Notes sur la guerre roumaine (1916-1917), semnată de Nicolae Petrescu-Comnen.
Născut în anul 1881 la București, Nicolae Petrescu-Comnen, a făcut parte din „pleiada interbelică de diplomați români alături de Nicolae Titulescu și Grigore Gafencu”. Avocat, politician și diplomat, el s-a remarcat atât în timpul Primului Război Mondial cât și în perioada interbelică, prin activitatea sa legată de drepturile inalienabile ale românilor din teritoriile aflate sub ocupație străină.
Bolnav, Nicolae Petrescu-Comnen va pleca în primăvara anului 1917 la sanatoriul Mont Pellerin de lângă Lausanne - Elveția, via Moldova. Adrian Vițălaru, istoricul care a cercetat în profunzime viața și activitatea lui Nicolae Petrescu-Comnen, remarca faptul că viitorul diplomat român din prima jumătate a secolului al XX-lea „a fost un personaj asupra căruia s-a așternut, puțin câte puțin, uitare”.
După multe așteptări și speranțe din anii neutralității (1914-1916), România a decis, în data de 14 august 1916, să intre în Marele Război alături de Antanta (Franța, Anglia, Rusia și Italia). Decizia a fost luată în concordanță cu temele majore care vizau problema reîntregirii teritoriilor locuite de români cu patria mamă.
Dacă secolul al XIX-lea a fost dominat de problemele naționalităților din Europa, începutul veacului următor găsește sintagma „elementul național” folosită de marile imperii europene ca pretext al ambițiilor lor coloniale și de reîmpărțire a sferelor de influență.
În acest context, declanșarea conflictului austro-sârb din anul 1914 aducea în discuție regândirea prevederilor Tratatului de pace de la București, din anul 1913. O modificare a acestui Tratat ar fi condus la consecințe grave pentru națiunea română. Neutralitatea României a creat „nervozități” în Austro-Ungaria și Germania, dar și „speranțe pentru Rusia care-și dorea implicarea în conflictele din Balcani și Italia care era cu gândul la politica sa adriatică și mediterană”.
Oamenii politici din România au considerat conflictul austro-sârb, la început european, oportun pentru politica noastră externă, care era „departe de a rămâne numai apanajul intern al fiecăruia din statele polietnice”. La începutul de secol XX, în Europa se prefigura posibilitatea declanșării unui război între marile puteri, care ar fi readus în central atenției „problema eliberării și reîntregirii națiunilor”.
Pentru națiunea română de la acea vreme „pământul tradițional românesc era sub formă ovală și simetrică, între Tisa, Nistru și Dunăre … în mijloc un podiș, Transilvania, înconjurat ca o cetate, din toate părțile de munții Carpați. Pe toată această regiune unitară nu s-a putut dezvolta natural decât o națiune cu aceiași limbă fără dialecte, aceleași obiceiuri și cu aceiași mentalitate. De aceea, îmbucătățit politicește în tot timpul istoric, neamul nostru se găsește tot pe același pământ”.
În Europa, propaganda imperială Austro-Ungară și Germană a inoculat ideea că România își dorește să ocupe „teritorii străine”. De aceea, Nicolae Petrescu-Comnen, alături de alți români aflați în străinătate, au hotărât să combată propaganda falsă a celor două imperii și să pună pe masa cancelariilor din capitalele europene articole de presă privind parcursul istoric al națiunii române. În condițiile „defecțiunilor rusești” de pe teatrul de operațiuni militare din Moldova (a doua jumătate a anului 1917) și a zvonurilor false transmise de Austro-Ungaria, Petrescu-Comnen „a înțeles cât de necesară era în timp de război propaganda pe care mareșalul Joffre o considera mai primejduoasă decât chiar faimosul tun Dicke Berta; de aceea a hotărât să treacă la contracararea acestora – mai ales că singurul roman ce încercase să țină piept în presa elvețiană propagandei inamicilor, Aurel Popovici, murise la începutul anului 1917”. Propaganda, „cu efecte demoralizante a fost folosită cu dibăcie și netăgăduit succes de Puterile Centrale în Primul Război Mondial“
În demersul său, Nicolae Petrescu-Comnen a fost susținut de către „profesorul Georges Fazy, consulul onorific al României la Geneva”, care l-a îndemnat să publice în ziarele elvețiene Le Genevois, Gazette de Lausanne, Journal de Genève, National Zeitung sau Der Bund, o serie de articole „pentru a rupe acestă conspirație a tăcerii, fructul cuvântului de ordine dat presei din Franța și Anglia de politicienii care forțaseră mâna României să intre în vâltoare înainte de vreme și care, pentru a evita controverse supărătoare, preferau să vorbească cât mai puțin despre sacrificarea României”.
În primăvara anului 1917, Nicolae Petrescu-Comnen primește un sprijin substanțial din partea generalului Dumitru Iliescu, a diplomaților Alexandru Em Lahovary și Mihail Pâcleanu pentru „a obține documentația necesară definitivării lucrării Notes sur la guerre roumaine (1916-1917)”.
Albert Thomas, ministrul Armamentului din Franța, urma să scrie Prefața la această carte, însă a trimis discursul său „rostit în data de 28 iulie 1917 cu ocazia ceremoniei solemne de predare către România a steagului lui Ștefan cel Mare, care a fost găsit în mănăstirea bulgărească Zografu și trimis în Franța de generalul Sarrail”.
Maurice Muret, „redactor al ziarului Gazette de Lausanne, cu afinități pentru România” va prefața această lucrare, apărută în limba franceză la mijlocul lunii octombrie 1917. Citind cu atenție toate argumentele aduse de către Nicolae Petrescu-Comnen, Maurice Muret era convins că acestea vor lămuri pe „cititorii de bună credință de sinceritatea patrioților români care afirmă că scopul lor în acest război este eliberarea teritoriului care le aparține și nu cucerirea unui teritoriu străin”. Și aceasta, cu atât mai mult cu cât „politica de opresiune a oligarhiei maghiare s-a simțit la românii din monarhia austro-ungară mult mai dur decât la oricare altă naționalitate”.
În Introducerea cărții sale, Nicolae Petrescu-Comnen arată motivul pentru care era necesară publicarea acesteia chiar în toiul luptelor din vara anului 1917; argumentul principal îl constituia discreditarea României de către unii politicieni europeni care încercau să inducă în opinia publică din Europa, și nu numai, ideea că „România a declarat război Austro-Ungariei doar pentru a participa, pe nedrept, la împărțirea iminentă a imperiului Austro-Ungar”.
În perioada 1917-1918 au apărut 22 de ediții în limba franceză, din care 13 ediții până la sfârșitul anului 1917. Georges Fazy îi propune lui Nicolae Petrescu-Comnen să „publice o ediție a lucrării în limba engleză, pentru a putea fi distribuită cu mare folos în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii”.
Prima traducere în limba română apare la Editura „Moldova” din Iași, în anul 1996, cu titlul Războiul românilor; însemnări și documente din prima conflagrație mondială. Traducerea, aparținând lui Haralambie Năstase, s-a realizat după una din cele nouă ediții apărute în anul 1918.
În anul 2000 Centrul de Studii Românești –Iași publică o ediție în limba engleză, cu titlul The Great War and the Romanians. Notes and Documents on World War I, generalul Mircea Chelaru semnând Cuvântul înainte, „Credință și Victorie”.
Ediția de față conține completări biografice, bibliografice și istorice, făcute de editor și evidențiate în paranteze pătrate.
Cristian-Dragoș CĂLDĂRARU
