„Focusul principal al cărții este să demonstreze existența, pe teritoriul României, a pre-teoriilor incipiente ale traducerii, care constituie fundația cercetărilor de astăzi în studiile de traducere. Examinarea diferitelor aspecte ale activității de traducere desfășurate în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea are ca scop sublinierea contribuției acesteia la istoria limbii literare române, la istoria literaturii române, precum și la identitatea națională și culturală. Abordarea autoarei atinge multiple aspecte, precum contextul extratranslațional care a influențat desfășurarea și evoluția tradiției traducerii în România (școli de traducere, mișcări, comportamente), rolul esențial al dicționarelor în traducere și în perfecționarea limbii, și, în cele din urmă, o prezentare diacronică a traducerii românești.”