“Cartea aceasta, cu un titlu cam ciudat, nu este nici o carte despre teatrul din Oradea, nici doar o carte de amintiri, nici măcar un jurnal de actor pensionar, nici o carte de reflecții și păreri despre teatru, ci, este câte puțin din toate, dar mai ales o carte-confesiune, un prilej pentru autorul ei de a-și limpezi aducerile aminte, de a se defini cu personalitate… ” Cartea lui Eugen Țugulea se citește cu plăcere și cu interes, chiar dacă nu ești, ca cititor, nici vreun spectator împătimit, deci interesat de viața artiștilor - mai ales de cea de dincolo de scenă - nici un om, care-l cunoaște bine și vrea să verifice gradul de sinceritate al poveștilor. Elisabeta Pop