Recitativul epic al baladei românești. Tipologie muzicală, București, Editura Arvin Press, 2004, de Adrian Vicol a apărut aproape neobservată, într-o discreție totală, fără o lansare publică mediatizată, așa cum se întâmplă cu multe cărți de mare valoare și, culmea, pe cheltuiala autorului.

Deschizând volumul dăruit de la autor, am citit pe coperta interioară: „Editat în regia autorului”. Se pare că această carte a avut soarta nefericită a marilor cărți, fundamentale, de etnomuzicologie, fiind, însă, condamnată să zacă în sertarul autorului două decenii și jumătate, întrucât ea a fost finisată până la stadiul bunului de tipar deja în anul 1980 și amânată de Editura Muzicală nejustificat, la infinit. Elaborată ca lucrare de plan salarizată în cadrul Institutului de Etnografie și Folclor „C. Brăiloiu” din București, inclusă în prestigioasa „Colecție națională de folclor”, lucrarea a apărut prin efortul material al autorului octogenar, ce și-a sacrificat economiile personale săvârșind un veritabil act de patriotism, acela de a publica o lucrare care ar fi trebuit să fie publicată cu finanțarea statului român, ca o lucrare de interes național și internațional, reprezentativă pentru etnomuzicologia și cultura românească contemporană. Am ținut să evidențiez efortul deosebit al autorului pentru ca lucrarea să vadă lumina tiparului, deoarece și subsemnata s-a confruntat și se confruntă continuu, de mai mult de un deceniu, în perioadă de așa-zisă deschidere ideologică și culturală, cu aceeași problemă cu care s-a confruntat Adrian Vicol: blocajul editorial manipulat financiar prin obligarea autorului să-și finanțeze publicarea cărții. Din fericire, cartea etnomuzicologului Adrian Vicol a fost, cei drept tardiv, răsplătită cu Premiul Academiei Române. [...]

Contribuția substanțială, de actualitate științifică, a autorului, în sistematizarea tipologică a unui repertoriu muzical cu formă liberă, prin urmare cu grad mare de variabilitate structurală – repertoriul baladelor românești – incită specialistul la o permanentă revenire asupra ei și la o continuă reflectare metodologică.

Contribuția autorului se impune și prin faptul că este prima tipologie melodică realizată în țară la calculator într-o perioadă în care informatica românească era la începuturi, lucra în Fortran și dispunea doar de două calculatoare în toată țara, unul la București și unul la Cluj. În acest scop Adrian Vicol a colaborat cu matematicianul Alexandru Popovici. În perioada anilor 1980 se mai semnalează la Cluj o încercare a absolventei secției de muzicologie Maria Lăzărescu și a informaticianului Cornel Țăranu de modelare și analiză melodică a colindelor, publicată în nr.19-20/1986 al seriei de Lucrări de muzicologie, editată de Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima”. Chiar dacă de atunci și până acum informatica a evoluat mult, actualitatea lucrării lui Adrian Vicol se dovedește prin actualitatea, rigurozitatea și perenitatea metodologiei de analiză și de clasificare tipologică a textelor muzicale de baladă. Reprogramarea ei în sistemul tehnicii de calcul actuale este o obligație a generațiilor viitoare de etnomuzicologi și informaticieni. De altfel, singura realizare în țară în domeniul tipologiei computerizate de repertoriu muzical ce a urmat acesteia, elaborată pe criteriul ritmic, cu un program special conceput de matematiciana Gabriela Cristescu, aparține subsemnatei. Subsemnata a finalizat în anul 1996, deci acum mai mult de un deceniu, tipologia repertoriului semnalelor liturgice de toacă, publicată în cadrul unei lucrări monografice ample în Editura Academiei Române cu sponsorizare particulară și premiată cu Premiul „C. Porumbescu” al Academiei Române.

Folosind metoda de modelare a profilului melodic propusă de temerara sistematiciană etnomuzicologă clujană Ilona Szenik, publicată în mai multe numere ale seriei universitare Lucrări de muzicologie și aplicată ulterior la clasificarea tipologică a unor repertorii diversificate genuistic și structural, Adrian Vicol a adaptat-o la particularitățile repertoriului studiat de el: recitativul epic al baladei. Tipologia realizată de Adrian Vicol are la bază un eșantion de 139 piese, din care 69 variante sunt complet lipsite de parlato (respectiv de recitarea nemuzicalizată a textului poetic), iar 70 de variante conțin recitativul parlato în proporții variate.

Autorul a folosit ca reper fundamental de determinare relevantă a modelelor melodice de recitativ epic urmărirea modului de configurare a unor profile melodice constante de la nivelul general al pieselor la cel al rândurilor melodice, considerate patternuri. La nivel macrostructural a delimitat patru metamodele pe care le-a denumit „modele ale discursului muzical” și pe care doar le enumer, urmând ca cititorul profesionist să le aprofundeze în lectura propriu-zisă a cărții: 1) discursul muzical concordant, 2) discursul muzical redundant, 3) discursul muzical pseudostrofic și 4) discursul muzical preponderent parlato. Modelele discursului muzical sunt date de configurațiile de profiluri ale episoadelor vocale cu valoare constantă. În delimitarea modelelor generale, un criteriu important l-a constituit relația dintre textul poetic și muzică.

La nivelul al doilea de clasificare s-au delimitat modelele tipologice la nivelul articulațiilor strofice și pseudostrofice în cadrul fiecărui macrotip anterior enumerat, pe baza modelelor generale ale rândurilor melodice. S-au distins câteva modele pentru fiecare tip de secțiune arhitectonică delimitată funcțional ca inițială, mediană, finală și s-au depistat combinațiile preferențiale în configurarea modelului general, stabilind, apoi, modelele tipologice ale rândurilor melodice. Detalierea tipologică la nivelul grupelor s-a efectuat pe baza următoarelor criterii: registrul scării, ambitus, mers melodic (profil melodic), sistem de cadențe. Autorii au calculat și ponderea frecvențială a fiecărei grupe, evidențiind și răspândirea ei geografică.

Tipologia este însoțită de catalogul tipologic organizat pe secțiuni structurale, clase și modele de combinare ale profilelor melodice reprezentate codificat, cu trimitere la Dicționarul limbajului muzical, organizat cu consecvență după aceleași criterii ca și catalogul tipurilor pe care le detaliază. Urmează ilustrarea tabelată codificată, prelucrată la calculator, a interconexiunilor motivice ale melodiilor cu evidențierea frecvenței modelelor de combinații la nivelul întregului repertoriu, apoi Listarea codificată a repertoriului de balade antologat și evidențierea grupelor de melodii pe suprafețe motivice comune.

Determinarea computerizată a unor constante funcționale greu de observat altfel, a dus la formularea unor concluzii de mare rafinament asupra legităților de configurare a recitativului epic al baladei în procesul de improvizație și de variație, evidențiind multitudinea realizărilor concrete ale unui model unic. Remodelarea computerizată propusă de Adrian Vicol și colaboratorul său Alexandru Popovici pentru recitativul epic al baladei românești, folosind tehnica actuală de calcul, ar putea oferi noi date asupra principiilor ce stau la baza improvizației orale generale în folclor și în creația cultă.

Nu în ultimă instanță se cuvine a remarca notarea sinoptică a rândurilor melodice în cadrul antologiei muzicale care însoțește și ilustrează repertoriul tipologizat, facilitând analiza comparativă pentru studiul variației în cele 67 de balade selectate de autor din eșantionul studiat pentru alcătuirea ei și a addendei. Chiar și după patru ani de la apariția cărții ar fi binevenită editarea unui CD audio document care să ilustreze repertorial varietatea tipologică a baladelor românești, strălucit analizate și clasificate tipologic de etnomuzicologul român Adrian Vicol.