TARAFURI ȘI FANFARE LA MUZEUL SATULUI DIN SUCEAVA
(Constanţa Cristescu, muzicolog – 31 august 2011)

Muzeul Satului din Suceava a găzduit în seara de 27 și 28 august un festival intitulat Tarafuri și fanfare, în care Grigore Leșe, horitor fără pereche și dascăl universitar iubit de bucovineni, a etalat publicului câteva formații folclorice tradiționale din țară, împreună cu un repertoriu de o valoare excepțională pe care nu îl găsești în repertoriile vedetelor în vogă și în programele posturilor de radio și de televiziune.

Toți interpreții au fost invitații „Domnului Profesor Leșe”. Lucru mare și de mare cinste pentru ei, căci Grigore Leșe este un nume de mare prestigiu pentru folclorul românesc și în țară și în străinătate. El însuși este un monumet al artei tradiționale și se arată a fi și un mare profesor, atent în selectarea muzicanților cu care ilustrează tradiția pe care o păzește cu grijă, răbdător în explicații accesibile auditoriului, intransigent față de falsuri, cosmetizări și presudo-producții folclorice promovate cu tona pe posturile de televiziune actuale, în festivaluri și în megaspectacole comunitare, foarte caustic față de falsul patriotism al lumii actuale. Grigore Leșe iubește folclorul, iubește publicul bucovinean și revine mereu la Suceava ca să îl lumineze în privința receptării lui corecte, decantându-l de oferta actuală foarte mozaicată promovată sub masca acestuia. Festivalul conceput de Grigore Leșe a fost un veritabil atelier de folclor și de organizare a unui spectacol folcloric de bună calitate.

Sâmbătă seara am asistat la o demonstrație de cum se organizează un spectacol, urmărind procesul de acomodare a interpreților cu scena, de concepere a structurii programului, de stabilire a repertoriului de spectacol scenic în cadrul unei vizionări de lucru cu public, captivantă nu numai prin repertoriul performat, ci și prin dialogul dintre profesorul pasionat de folclor și performerii aleși pentru festival.

Fanfara din Forăști (jud. Suceava), plasată departe de scenă, undeva în spatele publicului, s-a îmbinat, pe o melodie temperamentală de bătută, cu tarafurile oltenești venite din Dolj și Gorj, într-un preambul de reglare a sonorității microfoanelor pe instrumente și grupuri de interpreți. Nemulțumit de calitatea sonorizării tehnice, maestrul s-a ciondănit cu operatorul de sunet până ce a obținut o calitate rezonabilă a sonorizării. Tarafurile nu aveau nevoie de ecouri cosmetizante, nici de alte bruiaje ori de amplificări exagerate ce alterau calitatea prestației lor. „Oamenii sunt reali”, nu au venit cu negative, ci au venit cu instrumentele lor pitorești, să delecteze auditoriul.

Nu a fost vorba de un festival, ci, după cum afirma Grigore Leșe, a fost vorba de „Sărbătoarea muzicii de taraf și fanfară”, pentru că „am venit aici să aducem în atenția Dvs. muzicile adevărate”.

„Dați-mi voie astă seară/ Să vă cânt o doină iară/ ... / Să vă cânt din inimioară.” Așa a început Nea Mușat Petre și taraful din Goicea (Dolj), seara folclorică de sâmbătă, pregătind atmosfera unei seri deosebite în care publicul bucovinean, un public de bună calitate dotat cu răbdare și curiozitatea de a urmări în liniște spectacolul până la capăt, foarte receptiv la explicațiile prezentatorului, s-a delectat cu muzici nemaiauzite de multă vreme, ori deloc.
Folclorul a sunat fermecător, autentic, iar oamenii care l-au cântat au fost reali: acei oameni simpli și modești de la țară, fără pretenții de vedete și staruri, care din totdeauna au fost creatorii reali și păstrătorii veritabili ai tradiției. Asupra realității actului artistic cu oameni reali, cu instrumente muzicale reale, a insistat Grigore Leșe pe parcursul întregului demers artistic și didactic din seara de sâmbătă și duminică. De ce demers didactic? Pentru că Grigore Leșe a demonstrat oamenilor, explicând în timpul prezentării, ce se petrece pe scenă, ce se ascultă, ce se vede, ce nu este bine în societatea culturală actuală, declarându-se curajos a fi un specialist incomod. Aceasta pentru că nu vrea să se adapteze amatorismului nonșalant și sfidător ce guvernează și mutilează spiritual lumea contemporană românească. „Până acum v-am oferit o muzică așa cum este și societatea de astăzi. Până acum am fost organizați în dezorganizare.” Așa a încheiat Grigore Leșe spectacolul serii de sâmbătă, îngânând apoi o doină maramureșană cu noduri, provocând publicul să revină la Muzeul Satului în seara următoare. Promitea astfel ceva inedit.

Duminica seara am urmărit un spectacol cu un program gândit și finisat până în cele mai mici amănunte, în care Grigore Leșe a invitat publicul să asculte și să vadă „oameni reali”, cântând firesc, cu voci naturale necizelate prin școli și nemodelate artificial prin studiouri, cum numai ei pot să cânte, rarități ale folclorului românesc.

Repertoriul propus a fost în cea mai mare parte format din muzici de ascultare: doine, cântece lirice, balade, cântece rituale de nuntă, cântece epico-satirice de război, jocuri cu funcții rituale ancestrale, toate proiectate în actualitate. În fața publicului bucovinean a cântat taraful din Goicea (Dolj), avându-i ca protagoniști pe lăutarii Eugen cu fiul Iulian Budulică și Tudor Mușat și pe dansatorul Marin Stârcu, ce a făcut remarcabile demonstrații de dans tradițional cu comenzi. Un alt taraf oltenesc din Tismana (Gorj) a reunit familii de lăutari vestiți: Magdalena Cedoiu – voce, împreună cu Cristi Geagu, Florin Enoiu, Bebe Iepure, Juleaș Ion și Bobici Adrian, instrumentiști cordari. Gherasim Cârtiță, muzicant singular poliinstrumentist din Ungureni (Maramureș), taraful dănțăușilor din Costeni-Libotin-Ungureni (MM), trâmbițașul și tilincașul Vasile Hereș din Costeni (MM) și taraful din Vinerea (Alba) au completat, cu farmec, imaginea tarafurilor tradiționale românești. Etalând comparativ cu acestea renumita Fanfară din Forăști (SV) și Fanfara din Bosanci, Grigore Leșe a explicat publicului structura generală și funcția tarafurilor tradiționale și trecerea de la taraful de cordari la fanfară, pe motivul amplitudinii sunetului. „Aici vorbim despre fanfare țărănești. Nu sântem la filarmonică, sântem în sate bucovinene și fanfarele s-aud peste deal. N-au nevoie de amplificatoare.”

Nu au lipsit demonstrațiile de joc ale unor dansatori cu o virtuozitate naturală și o capacitate de improvizație coregrafică remarcabilă: Marin Stârcu din Goicea (Dolj), Jucăușii din satul Vinerea (Alba) și dănțăușii din Costeni (Țara Lăpușului).

Repertoriul propus de Grigore Leșe s-a axat pe etalarea repertoriului de ascultare, oferind publicului doine în versiunile stilistice vocale și instrumentale ale zonelor reprezentate în „sărbătoarea muzicii”. Nu am auzit nicio doină bucovineană. Am ascultat doine și cântece lirice cu conținut eshatologic, de dragoste, de alean și de însingurare, interpretate vocal solo și cu acompaniament și doine pastorale instrumentale, cântate la vioară și la fluier, cu acompaniament de taraf. Am ascultat două minunate balade oltenești: Iancu Jianu și Balada căpitanului Gheorghiță, am ascultat cântecul miresei „Ia-ți mireasă ziua bună” într-o splendidă variantă gorjană a Magdalenei Cedoiu, cântece de stil vechi și de stil nou, dar și melodii de joc specifice locurilor de unde au venit interpreții. Ne-a încântat horea din grumaz a lui Gherasim Cârtiță, danțurile maramureșene de la șură, învârtita cu ponturi și jieneasca jucătorilor din Vinerea (Alba), galaonul și brâulețul cu comenzi jucat de doljanul Marin Stârcu și multe altele.

Sâmbătă și duminică la Muzeul Satului din Suceava a fost o reală sărbătoare a tarafurilor și fanfarelor. Multe ne-au încântat, multe am învățat de la Grigore Leșe și invitații lui. „Mulțămim tare frumos!”


* Foto: Iuliana Roșca.