Având în vedere dificultățile cu care se confruntă educația muzicală actuală și cultura românească sub presiunea ofertelor așa-zisei „integrări europene”, am inițiat o serie de interviuri prin care reprezentanții universităților și facultăților de muzică sau de arte sunt chemați să-și exprime opiniile în legătură cu sistemul de învățământ actual, în privința a două domenii fundamentale: folclorul și muzica sacră.

În această ediție redăm opinia Doamnei Prof. univ. dr. Carmen Cristescu, Decan al Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța. Această universitate are o Facultate de Arte, cu cinci specializări aparținând domeniilor: Muzică, Teatru, Arte plastice, decorative și design.

Întrebare: Constantin Brăiloiu a creat disciplina de folclor în cadrul fostului „Conservator de Muzică și Artă Dramatică” din București printr-un memoriu adresat conducerii acestuia în anul 1931 și a început să o predea din anul 1932. Din acel an și până în zilele noastre, folclorul a fost o disciplină inclusă permanent în programele facultăților de muzică. Care este ponderea cursului de folclor în programele facultății pe care o conduceți, dată fiind restructurarea învățământului universitar pe mai multe nivele de pregătire?
Răspuns: În perioada în care învățământul superior muzical era organizat pe 5 ani, folclorul se studia, conform planurilor de învățământ respective, timp de 3 ani (anii I – III), câte 4 ore săptămânal – 2 ore de curs și 2 ore de lucrări practice, anul al treilea fiind dedicat studiului folclorului etniilor de pe teritoriul Dobrogei. Trecerea de la 5 la 4 ani de studiu a atras după sine diminuarea duratei totale a cursului cu un semestru, dar și diminuarea numărului săptămânal de ore. Sistemul Bologna a determinat nu numai o reducere drastică a numărului săptămânal de ore, dar și a întinderii cursului (numai 2 ani la Pedagogie muzicală și facem eforturi să păstrăm această durată a cursului), fiind obligați să renunțăm la studiul folclorului etniilor, în condițiile în care, pe de o parte, zona Dobrogei este foarte ofertantă din acest punct de vedere, iar pe de altă parte, între studenții noștri există turci, tătari, aromâni, rromi, armeni...
Din păcate, nu întrevăd posibilități de îmbunătățire a situației atâta timp cât, pentru domeniul Muzică, Standardele ARACIS nu sunt deloc permisive (ca pentru alte domenii) și, cum bine se știe, îndeplinirea sau neîndeplinirea lor determină existența sau inexistența unui program de studii. Pentru a fi bine înțeleasă, trebuie să precizez că în respectivul document folclorul figurează ca disciplină obligatorie, dar întinderea cursului și numărul total de ore trebuie coroborate cu celelalte prevederi, de asemenea obligatorii.
Cred că merită menționat însă faptul că interesul cadrelor didactice de la specializarea Pedagogie muzicală pentru această disciplină s-a concretizat în patru teze de doctorat din care, una, pe etnomuzicologie, iar celelalte trei, pe subiecte ce tratează influența folclorului românesc asupra creației muzicale culte.

Î: Care este repartiția disciplinei pe ani de studiu în programa universitară a facultății?
R: La specializarea Pedagogie muzicală:
Anul I = 1 c + 1 lp (o oră de curs, una de lucrare practică)
Anul II = 1 c + 1 lp
La specializarea Interpretare muzicală-canto:
Anul III = 1 c + 1 lp

Î: In programele facultăților de muzică, la anumite secții, s-a predat și disciplina etnomuzicologie. Cum se regăsește această disciplină în programa Facultății de Muzică pe care o conduceți?
R: Întrucât în Standardele ARACIS disciplina etnomuzicologie nu se regăsește între disciplinele obligatorii, singura noastră posibilitate a fost de a oferi un curs opțional (2 ore săptămânal) de Introducere în etnomuzicologie, în anul III de studiu, la specializarea Pedagogie muzicală.

Î: Actualmente, când nu mai există cenzura ateistă, cultura muzicală religioasă ar trebui să fie studiată și aprofundată de viitorii dascăli de școală, care au misiunea nobilă nu numai de alfabetizare muzicală a copiilor și tinerilor, ci și de a-i antrena în integralitatea vieții muzicale culte, folclorice și sacre. Muzica bizantină cu semiografia proprie și muzica gregoriană, cu semiografia sa fac parte dintre disciplinele Facultății de Muzică?
R: Conform documentului menționat anterior, muzica sacră are, din păcate, același regim pe care îl are etnomuzicologia; în consecință, facultatea noastră oferă doar un curs opțional (tot 2 ore săptămânal) de muzică bizantină, în anul I, specializarea Pedagogie muzicală.

I: Cum evaluați, d.p.d.v. calitativ, sistemul de învățământ actual, în comparație cu sistemul anterior restructurării prevăzute de Tratatul de la Bologna?
R: Mărturisesc că întrebarea mă surprinde, fiindcă vine într-un moment în care lucrurile sunt deja stabilite, iar punctul de vedere al dascălilor contează acum la fel de puțin pe cât a contat atunci când s-a decis adoptarea Tratatului de la Bologna (afirmația nu face referire la calitatea sistemului în sine promovat prin tratatul în cauză, ci, eventual, la modul de implementare a lui).
Sigur că nu se pune problema neadaptării la noul sistem; dar nu consider că esența rezidă în acest aspect al lucrurilor. Reducerea ciclului de licență la trei ani crează nesiguranță și confuzie în primul rând pentru beneficiarii direcți și indirecți: studenți, părinți, angajatori, care nu mai știu care este valoarea de fapt a diplomei de licență. Cursuri de masterat au existat și în perioada învățământului de patru ani, când durata studiilor de licență permitea o pregătire corespunzătoare a candidaților pentru masterat în condiții normale de predare-învățare; aceeași pregătire trebuie asigurată și în intervalul de trei ani, dar în condiții de stres determinat de condensarea substanțială a materiei și de obligativitatea unui ritm nefiresc al învățării și al formării deprinderilor (arta nu s-a făcut niciodată în grabă!).
În altă ordine de idei, facultăților noi – cum este cea din Constanța -, care nu au avut (din motive independente de ele) programe de masterat înainte de restructurarea învățământului, le este mult îngreunat accesul la pregătirea propriilor studenți dincolo de ciclul de licență, ceea ce le conferă un statut deloc măgulitor, asemănător celui al fostelor IP3-uri. După opinia proprie, instituțiilor de învățământ ar trebui să li se acorde – prin reglementări legale – dreptul de a avea ambele programe de pregătire universitară (fără demersuri suplimentare pentru ciclul de masterat, demersuri ce presupun extrem de mult timp, foarte mulți bani și un enorm consum nervos), atâta timp cât încadrările cu personal didactic sunt corespunzătoare cerințelor, iar calitatea învățământului este demonstrată în mare măsură prin absorbția masivă a absolvenților pe piața muncii.
În fine, problema ar necesita o abordare mult mai în detaliu; prezentarea ei succintă s-ar putea să nu aibă suficientă claritate. Nădăjduiesc, totuși, să mă fac măcar în parte înțeleasă, iar lipsa de... „diplomație” în expunerea situației să fie percepută ca rezultantă firească a implicării și a celor mai bune intenții pentru învățământul muzical românesc.

Răspunsurile Doamnei Decan sunt edificatoare în privința diferenței calitative dintre sistemul de învățământ românesc abandonat și cel implementat prin adoptarea Tratatului de la Bologna. Sperăm că guvernanții vor fi mai puțin opaci față de problemele reale pe care le implică educația muzicală în toate sistemele de învățământ, creând cadrul legal adecvat modelării unui sistem educațional românesc de calitate, nesufocat de dictatura unor programe europene inferioare calitativ, implementate prin vechiul sistem al centralismului democratic.

Așteptăm și alte opinii profesionale. Aceasta pentru că alături de familie, dascălii fac educația viitorilor oameni ai României. Ca peste tot, pădure fără uscături nu există. Există dascăli buni și dascăli răi; aceștia sfințesc sau nu locul pe care îl ocupă în instituția în care funcționează. Există, însă, un proverb care s-a dovedit valabil de-a lungul istoriei: Buturuga mică răstoarnă carul mare. O opinie profesională formulată curajos poate răsturna carul mare al parvenirii, reinstaurând sistemul de valori promovat în tradiția seculară a învățământului românesc, independent de politicile educaționale.