Constanta CRISTESCU – cronici muzicale

Am ales acest titlu, întrucât mă confrunt, în ultimii ani, cu o problemă de neînțelegere și receptare greșită a conceptului de repertoriu folcloric în relația de consultanță pe care o am cu formațiile folclorice din județul Suceava. Problema este de actualitate în tot spațiul românesc și dincolo de granițele țării.

Unii instructori de formații îmi spun, ca să mă cointereseze în evaluarea formației lor în cadrul concursurilor organizate de Centrul Cultural Bucovina-CCPCT: „astea – o piesă sau două din repertoriu – sunt de-ale DVS, iar astea sunt de-ale noastre”. Se ridică astfel problema proprietății repertoriului și a obligativității legate de aceasta. Este drept că sunt multe formații cărora le-am furnizat repertoriu selectat din antologii de folclor realizate de specialiști etnomuzicologi și publicate pe parcursul unui secol de etnomuzicologie, aceasta pentru a le ajuta să-și împlinească dorința de a cânta folclor veritabil, mai ales când formațiile sunt alcătuite din tineri care nu cunosc tradiția și prin entuziasmul lor vor să o descopere.

Trebuie să precizez că folclorul publicat în cărți nu este averea mea, prin urmare eu nu dau nimănui cântece de-ale mele, pentru că nu eu le compun și nu-mi aparțin. Folclorul din cărți nu este averea mea, nu este proprietatea mea, el este proprietatea celor care l-au cântat, îl cântă și îl vor cânta.

Folclorul din cărți este averea culturală a unui popor, a unui grup etnic, a unei comunități. De ce?

Pentru că folclorul nu este creat de un compozitor, el este creat de membrii comunităților pentru nevoile lor de exprimare artistică și este perpetuat de acestea din generație în generație într-o continuă actualizare și transformare. Aceasta pentru că o comunitate umană nu este statică, ea este dinamică, în permanentă transformare și modernizare.

Folclorul din cărți este documentul conservat de specialiști sau de nespecialiști intelectuali, ce reprezintă modul de exprimare artistică a membrilor unei comunități tradiționale într-o perioadă istorică dată. Aceasta pentru că antologia folclorică ilustrează ceea ce se performează la momentul culegerii în comunitate, plus ceea ce mai există în memoria bătrânilor, fiind performat în trecutul apropiat (aprox. 50 ani).

Fiecare antologie de folclor este o arhivă de cultură tradițională, însă se deosebește de arhivele de specialitate instituționale prin faptul că antologia este o arhivă de selecții culturale, publicate ca modele culturale puse la dispoziția cititorilor, ca modele culturale transformate în bunuri culturale de utilitate publică largă. [A se vedea în Ghidul iubitorilor de folclor, nr. 6/2016, p.15-21.]

La fel este și discografia de colecție. Nu întâmplător am inițiat, sub egida Centrului Cultural Bucovina-CCPCT din Suceava, seria discografică intitulată „Colecția de folclor a Bucovinei”. [A se vedea în Ghidul iubitorilor de folclor, nr. 6/2016, p.22-27.]

De ce publicăm discuri de colecție când internetul publică și promovează orice?

Tocmai din cauză că pe internet se publică orice, sunt necesare discurile de colecție și antologiile cu modele repertoriale publicate sub îngrijirea specialiștilor. Aceasta pentru că specialiștii știu să aleagă (să selecteze) din oferta culturală foarte diversă a comunităților, a oamenilor talentați, a internetului – de ce nu? – ceea ce este reprezentativ, ceea ce este valoros, ceea ce este autentic. „De la lume adunate și-napoi la lume date” – aceasta este misiunea specialiștilor, a cărților, a discurilor; aceasta este modalitatea de perpetuare a memoriei culturale a comunităților tradiționale, foarte clar formulată deja în sec. al XIX-lea de Anton Pann.

Am ajuns la termenul autentic, un termen foarte des utilizat – pentru că dă bine -, însă fără a se înțelege conținutul său real. Încerc să conturez înțelesul termenului autentic pe-nțelesul tuturor.

Când spui despre un cântec că este folclor autentic sau nu, la ce te referi?

Te referi la limbă, la grai și știi dacă îți aparține sau nu. Apoi vezi dacă linia melodică merge pe anumite contururi melodice consacrate de tradiție, dacă versurile cadențează într-un anumit fel sau nu, pentru că sunt modalități de cadențare deasemenea consacrate de tradiție. Te mai referi la modul în care se îmbină versurile cu melodia, la structura versurilor populare cântate, la incantația rimelor, la limbajul poetic popular, la ritm, la modul de ornamentare a melodiei și la multe alte detalii.

Și cântecele folclorice au individualitatea lor, așa cum straiele își au individualitatea lor în portul tradițional. De ce o ie are valoare identitară? Pentru că ea exprimă o individualitate umană, dar și o marcă artistică a unei comunități, a unei vârste, a unui statut social prin materiale, tehnici, cromatică, simbolistică.

Tot astfel și cântecul popular exprimă o identitate culturală prin vers, ritm, turnuri melodice, sistem de cadențare, modulații făcute în scopul modificării expresiei muzicale.

Folclorul publicat de etnomuzicologi în cărți este selectat dintr-o mare cantitate de repertoriu cules de la diverși interpreți recunoscuți de comunitățile rurale cărora aparțin, tocmai pe criteriile care îi definesc autenticitatea folclorică. Pentru că un specialist poate stabili dacă un cântec este folclor sau nu, poate stabili apartenența sa la o zonă folclorică sau îi poate stabili proveniența și influențe din stilurile altor zone sau din alte culturi.

Folclorul din cărți ne reprezintă ca români, ca bucovineni, ca tineri, maturi ori bătrâni, ca provenind dintr-o zonă sau alta a țării, pentru bucovineni dintr-o zonă sau alta a Bucovinei, deci ne reprezintă originea și identitatea culturală zonală, sau chiar locală.

La ce ne folosesc antologiile de folclor?
1. Ca să aflăm tradiția de secole conservată în ele;
2. Ca să preluăm din ele repertorii pe care le-au cântat odinioară înaintașii noștri, să le cântăm, să le redescoperim sau să le descoperim frumusețea și actualitatea conținutului lor. Căci ele transmit mesaje perene.
3. Ca să ne creem folclorul contemporan având ca modele modelele tradiționale considerate de specialiști autentice.
Și în zilele noastre se crează folclor, însă acesta nu este creație de compozitor, ci creația spontană a omului de rând dotat cu talent muzical și capacitate de improvizație muzicală. Creația folclorică de azi nu pornește din nimic, ci pornește din tradiție și o continuă în forme actualizate. Dacă nu cunoști tradiția muzicală, atunci cum te poți exprima folcloric?

În concluzie: atunci când cântați cântecele preluate din cărți – din antologii de folclor -, cei ce le cântați nu cântați cântece de-ale mele, ci cântece pe care le-au cântat generații peste generații de oameni iubitori de muzică, cântece care vă aparțin și DVS așa cum le-au aparținut acelora care le-au cântat și cum îmi aparțin și mie, în calitate de român și de etnomuzicolog. Cântați aceste cântece pentru că fac parte din patrimoniul culturii noastre tradiționale, pentru că vă reprezintă ca identități culturale, spirituale și ne aparțin tuturor.

Cu cât cântăm mai multe cântece din cărți, cu atât mai mult ne lărgim orizontul cunoașterii culturii tradiționale, orizontul autocunoașterii noastre ca români.