În cadrul seriei duminicale de manifestări muzicale desfășurate în Sala de concerte EUTERPE a Universității „Spiru Haret” din București sub genericul „Ilinca Dumitrescu și invitații săi”, duminica lui 18 ianuarie a oferit publicului o «Întâlnire cu compozitorul Dan Voiculescu» plină de farmec și de învățăminte.

Mediatoarea dialogului cu savantul compozitor și muzicolog, și cu profesorul de vocație Dan Voiculescu, Ilinca Dumitrescu, reputata pianistă, profesoară și redactor de televiziune, l-a provocat pe Maestru să-și etaleze câțiva dintre talanții cu care a fost dăruit de Dumnezeu și pe care i-a înmulțit printr-o muncă susținută, foarte organizată, cu perseverență, răbdare și sacrificii, oferind publicului un model de activitate bine roditoare.

Îmbinând expunerile orale cu imagini fotografice autobiografice, exemplificările muzicale personale la pian cu cele realizate de pianista Oana Velcovici și de soprana Mirela Zafiri acompaniată la pian de Ana-Maria Ciornei, apelând la pelicule de film documentar, Dan Voiculescu s-a autoportretizat, cucerind, cu eleganță și modestie, auditoriul.

L-am recunoscut pe compozitorul, muzicologul și profesorul savant, spiritual, sensibil și manierat care m-a fascinat și m-a cucerit cândva în studenție, acum un sfert de veac. Cursurile și seminariile de contrapunct din primii trei ani ai studenției și întâlnirile de lucru ale Cercului de analiză muzicală patronat de Dan Voiculescu îmi prilejuiau atunci, în perioada anilor 1980, o mare bucurie, căci mă captivau și mă stimulau în eforturile mele timide și anevoioase de formare muzicologică.

Alături de Dan Voiculescu, reputata pianistă Ilinca Dumitrescu l-a avut ca interlocutor invitat și pe compozitorul poet Nicolae Coman, care a fermecat publicul cu lectura unor minunate poezii scrise de dânsul și cu intervențiile sale de filosofie componistică. De pildă, a definit ca esențială pentru compoziție „starea de cântec” , fără de care nu se poate compune muzică. A afirmat, deasemenea, un adevărat cult față de fostul său profesor de compoziție Mihail Jora, pe care nu prididea să-l citeze de fiecare dată când i se oferea microfonul.

Într-o îmbinare armonioasă de imagine, muzică, poezie și dialog profesional de cea mai înaltă ținută, protagoniștii invitați de Ilinca Dumitrescu au conturat câteva laturi definitorii ale creației muzicale și ale personalității compozitorului Dan Voiculescu: cea de maestru polifonist, cea de strălucit miniaturist, cea de melodist contemplativ și liric, cea de armonist și cea de colorist rafinat în valorificarea timbrală a vocilor și a instrumentelor pentru care compune.

Documentată, plină de vervă și spontaneitate în interviul provocator la discuții interesante prin care personalitățile se etalau deopotrivă în ipostaza de compozitori și interpreți – Dan Voiculescu pianist și Nicolae Coman recitator -, în cea de oameni de artă și de cultură – comemorând discret, cu pioșenie, oameni care i-au format, care i-au inspirat, cu care au împărțit o parte din viață și din activitate și personalitatea poetului Grigore Vieru care s-a stins tragic în timpul nopții -, împărtășindu-și experiența, crezul vieții și viziunea menirii compozitorului în lume, Ilinca Dumitrescu a arbitrat intervențiile interlocutorilor, insistând asupra câtorva probleme esențiale, selectate cu grijă din multitudinea aspectelor definitorii ale personalității Maestrului.

Enumer câteva :
1) interesul Maestrului pentru a compune pe versurile lui Mihai Eminescu;
2) cum își selectează poeziile pentru compoziție;
3) arta polifoniei reflectată în ciclul celor 24 de canoane ce alcătuiesc albumul pentru pian Canonica și în cele două cărți de referință pentru muzicologia românească și internațională intitulate Fuga în creația lui J. S. Bach și Polifonia secolului XX – ambele apărute în Editura Muzicală, prima în anul 2000, iar a II-a în 2005;
4) coloristica armonică și timbrală în exemple muzicale edificatoare;
5) valorificarea folclorului în creația cultă contemporană;
6) umoristul rafinat, ironic și plin de vervă în opera comică inspirată de piesa Cântăreața cheală a lui Eugen Ionescu.

Potrivit mărturisirii, compozitorul a valorificat, într-o viziune scenică spumoasă, banalul unei lumi alienate asemănătoare celei contemporane, opera sa comică fiind o carte de 400 de pagini, reprezentând partitura orchestrală la care a lucrat timp de doi ani „în hohote de râs și scrâșnete” , acestea din urmă desemnând cumplite frământări creatoare. A oferit publicului și un segment din pelicula spectacolului operei interpretată de ansamblul Operei Române din Cluj Napoca, sub bagheta lui Adrian Morar.

Personalitatea complexă a compozitorului Dan Voiculescu s-a dezvăluit cu pregnanță în cadrul acestei întâlniri și prin piesele muzicale ilustrative oferite în interpretarea personală – Toccata armonica din ciclul celor 4 toccate pentru pian -, în cea a pianistei Oana Velcovici – 3 Canoane din ciclul intitulat Canonica – și a sopranei Mirela Zafiri acompaniată la pian de Ana-Maria Ciornei – liedurile Cerbul cu stea în frunte pe versurile lui Lucian Blaga, apoi Necuvintele și Întoarcerea cheii pe versurile Nichitei Stănescu. Acestora li s-au adăugat piesele în interpretări filmate Paparuda corală pe versurile lui Marin Sorescu, acompaniată de percuție și segmentul selectat din opera Cântăreața cheală.

Trebuie remarcat faptul că toți ceilalți invitați pentru portretizarea lui Dan Voiculescu au apărut în scenă cu discreție și distincție, parcă retrăgându-se în umbră pentru a lăsa în întregime prim-planul Maestrului. Interpreții au realizat versiuni artistice elevate și interiorizate, riguros construite, redate cu eleganță. La soprana Mirela Zafiri expresia feței și mișcarea corporală au făcut parte integrantă din interpretare, realizând o discretă teatralizare a liedurilor interpretate.

Așa cum ne apare ciclul Canonica, acesta este o replică românească inedită, măiestrită, la Clavecinul bine temperat al lui J.S. Bach, o curajoasă intreprindere și demonstrație de măiestrie. Privit dintr-o perspectivă didactică, ciclul celor 24 de Canoane apare ca un curs practic de polifonie contemporană axat pe o tehnică dată: canonul.

Dintre laturile personalității componistice a lui Dan Voiculescu s-au dezvăluit, cu această ocazie, cu pregnanță, doar câteva. Dan Voiculescu apare ca un neîntrecut miniaturist, în mâna căruia tehnicile filigramării muzicale exprimă esențe filosofice și afective care se cer formulate concentrat, alături de cuvânt sau fără de cuvinte. Școala componistică a Maestrului său Sigismund Toduță se reflectă cu prisosință în grija cu care tratează fiecare detaliu pentru a-și clădi întregul. Cu toate acestea, miniatura vocală, corală sau instrumentală pare a-i fi spontană, de parcă ar fi fost compusă într-o singură mișcare de penel (condei). O altă latură ce domină întreaga sa creație este cea a elevației actului artistic și muzicologic. Indiferent că este vorba de o miniatură ori de o creație de mare amploare, auditoriul este copleșit de caracterul ei savant, este cucerit de frumusețea melodicității și a sonorității, de diversitatea paletei coloristice și de acuratețea planurilor muzicale, apoi de expresivitatea deosebită pe care o conferă textelor poetice melodizate.

Ni se dezvăluie astfel compozitorul filosof, meditativ, însingurat, compozitorul profund liric ce-și confesează-n cântec dorul, compozitorul jucăuș, fin tălmaci al copilăriei, compozitorul-pictor, compozitorul stilist fermecat de folclorul românesc, compozitorul ironic, compozitorul didact etc.

Pianul apare ca un prieten nedespărțit, căruia Maestrul i se confesează cu tandrețe, interpretându-și contemplativ creațiile și i se dăruiește prin compoziție.

După audierea bijuteriilor poetice ale lui Nicolae Coman din „confruntarea” experienței celor doi maeștri ai artei muzicale, mă întreb dacă la o nouă întâlnire de dialog muzical dirijat de bagheta măiastră a Ilincăi Dumitrescu, Maestrul Dan Voiculescu va prezenta câteva lieduri compuse pe versurile compozitorului-poet Nicolae Coman?

Dacă pentru Dan Voiculescu selecția poeziilor pentru compoziție „este o întreagă filosofie”, pentru Nicolae Coman, poezia pe care compune muzică este, citându-l pe Maestrul Jora, „cea care te lovește în cap”, adică cea care te prinde în starea de cântec și nu te lasă până n-o împlinești.

Gândul încifrat aici nu epuizează conținutul dialogului întâlnirii muzicale ce a captivat o dimineață publicul; el este doar o mărturie a unui eveniment cultural săptămânal ieșit din comun, ce se cere mediatizat cu insistență. Sala de concert EUTERPE n-a avut parte de auditoriu studențesc, ci doar de un public format din elite ale artei și culturii. În plus, personalitatea Maestrului Dan Voiculescu este un univers ce nu poate fi cuprins în cadrul unei singure întâlniri muzicale. Mereu același și mereu altul prin noi și noi ipostaze componistice, Dan Voiculescu ne dezvăluie un univers muzical și spiritual al tuturor vârstelor, ce se scrie puțin câte puțin în paginile unei Cărți fără de sfârșit, o carte pe care nu te saturi de a o citi mereu.