Satul Roseți se întinde de-a lungul drumului național DN3B ce leagă Călărașiul de Fetești, făcând parte dintr-o salbă de sate în care nu zărești peste zi, decât rareori, chipul unui om.

În 31 martie 2008, înfruntând frigul, ploaia, mizeria călătoriei cam scumpă pentru condițiile de transport în comun, bandajată te miri cum după ce maidanezii m-au încolțit în ziua mare într-un parc public, m-am deplasat în câteva sate călărășene, ca să fac manageriat pentru un săptămânal agrar intitulat Rodul pământului, în care aveam și eu o pagină de folclor. Evident, pagina de folclor nu-mi era plătită de patronul ziarului, iar salariul era doar simbolic.

După eforturi susținute de implementare a săptămânalului agrar pe teren, după refuzul categoric al primarului Nicolae Râjnoveanu din Roseți de a face abonament, ca să nu ies în pagubă totală cu drumul, i-am solicitat un interviu referitor la importanța unei pagini de folclor într-un ziar agrar și la tradițiile satului. Deoarece informațiile prospecției sunt foarte valoroase și edificatoare în privința capacității de conservare rurală a tradiției folclorice, le public la aproape un an de la intervievare, an în care am așteptat cu răbdare să văd roadele campaniei de revitalizare a folclorului dusă de subsemnata prin paginile acestui ziar modest și prin alte mijloace jurnalistice.

– Ați văzut în paginile numărului pilot al ziarului nostru Rodul Pământului o pagină de folclor. Ce părere aveți despre această pagină?
– E foarte bună, e foarte binevenită, cred că sânteți între singurele publicații care într-adevăr, domnule, vizează o anumită sferă din societare și vizează exact problemele mediului rural și, normal: vizând acest segment, e normal să aibă în vedere și tradițiile respective. Și știți foarte bine că tradiția portului popular, a cântecului popular, a obiceiului popular e în mediul rural.

– La D-voastră, satul D-voastră este bogat sau nu e bogat în folclor? Puteți să-mi furnizați niște „Bulgărași de cântec dulce” de la bătrânii D-voastră?
– Bunicul meu, într-adevăr a fost intervievat odată. Pe undeva, pe undeva nu știu ce s-a întâmplat, dar cineva de la Casa de Cultură din Călărași a venit, l-a înregistrat și era chiar o baladă cu referire la... – mi-aduc aminte când cânta el -, referire la perioada lui '907, răscoala din 1907, balada unui ofițer care, până când să vină ordinul de a fi grațiat de către rege, a fost împușcat pentru că n-a vrut să tragă în frații și părinții lui, care participase bineînțeles în localitate, la răscoală.

La noi nu există decât câteva tradiții, în primul rând este tradiția Bobotezei care s-a menținut. Deci, cu tradiția Bobotezei, adică a sfințirii apelor, la Borcea, eu pot să vă dau..., am niște casete înregistrate cu această tradiție la Roseți de când sânt de patru ani de zile, dar de fapt și pe timpul lui Ceaușescu tot se făcea, la noi și atât. Erau două localități unde se mai menținea această tradiție în Județul Călărași: Rosețiul și Gâldăul. Deci satul Gâldău de Jegălia. Aceste două localități mai mențineau această tradiție. Niciodată la Călărași nu s-a ținut această tradiție, dar niciodată. A plecat de la noi preotul, unul din preoți, Dincă, s-a dus la Călărași și, înainte cu o seară de Bobotează, a venit și a luat câțiva băieți care săreau după cruce și în felul acesta a inițiat și la dânșii tradiția. Dar nu că era la Călărași tradiția cu sfințirea apelor. Niciodată n-a fost... (se referă la tradiția înotătorilor culegători ai crucii din apele Dunării, numită Iordan).

– Ce altă tradiție aveți?
– Festivalul femeii. E o noapte când toate problemele gospodăriei (sunt) lăsate în grija bărbatului, iar femeile se strâng la Căminul Cultural și se distrează toată noaptea.

– Când este asta?
– Este... stați puțin ca să-mi aduc aminte... Iordanul și... are loc pe 6 ianuarie.

– Și-n restul anului niciuna nu mai este? Numai Iordanul și Carnavalul femeii? Și joc în sat sau ceva petrecere în sat, nu-i? Nimica?
– Nu...

– Nunțile cum se fac?
– Nunțile se fac tot la Căminul Cultural; avem salon special pentru așa ceva, tradițional cu biserică, cu cununie civilă, în primul rând,...

– Și ce joacă acolo, ce dansează la nuntă?
– Diferite dansuri populare; deci, Hora nunului sau Nuneasca – cum i se mai spune -, Naționala – cum îi mai spunem noi -, sârbă, geampara, țigăneasca, bătrâneasca, ... ce să vă spun? Astea sânt dansurile.

– Da!? Și cântă Hora miresei sau cântecul miresei? Și astea le cântă? Iertăciunea o fac?
– Iertăciunea da, iertăciunea într-adevăr..., normal! Deci finii transmit, așa se spune, colacul, la nași. Nașul care l-a cununat. Deci, pe o tavă un prosop frumos, cum îi spunem noi, de borangic, și acolo găina pentru nașul, două sticle, eu știu, prăjituri și ce... și ei se duc cu colacul, în condițiile în care cadoul se trimite printr-o fată. Fată mare trimete cu colacul. Așa se spune. Și ăștia îl primesc acolo și le spune: «De diseară îi așteptăm p’ali finu’ la noi.» Și vin la iertăciune. E pentru prima dată, sau cum să vă spun, singura dată în an când finul și fina se duce și-i sărută mâna lu’ nașu’ și lu’ nașa. Și-așa este și finu’ meu. Și se petrece toată noaptea.

– Da?...
– Bunicul meu avea o tradiție. Deci, bunicul meu a murit la 97 de ani. A fost singurul, poate, locuitor, la momentul ăla care era născut în secolul trecut cu un an. A murit acum câțiva ani de zile. Avea o pretenție. La Lăsatul de sec, când venea finii, trebuia să vină toți feciorii și toți ginerii, deci feciorii cu nurorile și ginerii cu fetele, cu fiicele. Trebuia să vină la el. Da’ toți! Și-atunci se numea și Iertăciune.

– Asta-i Iertăciunea de Lăsat de sec?
– Deci... așa se numește: Iertăciunea. Deci veneau toți, erau obligați să vină, bine-nțeles că veneau ca la părinți, cu o găină, cu ce trebuie la părinți.

– Zicea ceva atunci când soseau?
– În condițiile în care peste an se mai purtau discuții, frații erau certați, ei, acuma se iertau. N-aveau... puteau s-ajungă... Erau acolo judecătorii supremi care erau părinții lor și se discuta... Ei plecau la mica înțelegere.

– Exista o formulă, un text anume de iertăciune?
– Nu... Doar că-ți reliefai respectul față de cei bătrâni.

– Păi, văd că aveți tradiții aicea! Deja câte mi-ați spus, niște jocuri și niște cântece de nuntă, asta deja mie-mi spune foarte mult. Atuncea, după ce trece Postul mare, poate vin la D-voastră pentru jocuri de nuntă și...
– Da. În noaptea de Paști e foarte frumos la noi, foarte frumos. Toate trei bisericile – avem 3 biserici – fac slujbă până a doua zi, când se ia pasca, când, da, e sărbătoare.
La noi, iară sânt frumoase sărbătorile de Crăciun. Și cum noaptea ne colindă, îi foarte frumos. Sânt foarte multe colinde.

– Umblă feciorii cu colindatul?
-Vai de mine, dar sânt în cete, de la 4 la 6 – 8... Spre exemplu, de Crăciun, anul ăsta, eu cel puțin, am avut aproape 20 de cete. Au venit cu colindul.

– Numai de-aici din sat?
– Să mențin aceste tradiții. Și cu Steaua? Cu asta urmează: a doua zi, Steaua. Astea sânt mai ușoare, Colindul mare este, când fiecare, vorba ceea, invită colindătorii înăuntru, servește cu nu pahar de vin fiert sau țuică fiartă.

– La Căminul Cultural aveți un taraf sau o formație de jocuri a satului?
– Nu. Ce se-ntâmplă? Chiar din punctul ăsta de vedere sântem foarte vitregiți. Am avut o formație mare, pe care... Până la urmă fetele s-au căsătorit, băieții la fel... Împrăștiat. Acum, inițial, ne ocupăm de problema asta și am vrea să formăm o echipă de dansatori și dansatoare la nivel de localitate, luându-i de mici, de la școala generală, să-i formăm. În rest, cum se mărită, cu greutățile, nu se mai ocupă și iar, din nou trebuie să o luăm de la capăt și... asta-i viața.
Plugul mare e frumos la noi, cu brad pus pe căruță, cu cai, cu... Eu întotdeauna și anul acesta, am cerut posibilitatea de a se desfășura și de a-i lăsa în pace, că n-au voie să circule cu căruțele pe DN3B și eu știu, e perioada asta a sărbătorilor de iarnă, mai ales Plugul mare, când e nevoie, necesar, să se circule. Sânt fete pe DN3B și ăștia se duc cu colindul la fete, prietene.

Pentru că eram în prag de campanie electorală, iar alegerile primarilor pentru următorii 4 ani sunt deosebit de importante pentru viața satelor, i-am pus D-lui primar și următoarea întrebare:
– Vă rog să-mi spuneți care este părerea D-voastră despre campania electorală prin publicitate în paginile ziarului?
– Nu știu, pentru mine, eu n-am de gând să-mi fac niciodată campanie. Nu-mi fac publicitate. Oamenii au reușit să mă cunoască în 4 ani de zile cât a ținut acest mandat, mai ’nainte încă un mandat, încă două mandate și jumătate ca viceprimar; au reușit să mă cunoască, au reușit să-și poată da seama dacă într-adevăr merit să mai refiu primar sau nu trebuie să mai fiu primar. Oamenii știu ce pot, au văzut dacă sunt în stare sau nu sunt în stare să-i conduc și mai departe și cu asta am terminat. Pentru ce mi-aș face campanie, n-are nici un rost. Evident, campania electorală prin presă este foarte riscantă, iar în România se feresc de a se etala în presă.
După aproape un an de la realegerea lui Nicolae Râjnoveanu ca primar al satului Roseți, l-am intervievat din nou telefonic, printr-o singură întrebare.

– Domnule primar, ați înființat formație de dansuri în sat?
Răspunsul mi-a venit din partea unui om care și-a împlinit gândul:
– Eu nu mă ocup de asta, însă am un băiat care se ocupă.

– Aveți, deci o formație de dansuri populare?
– Da, avem.

I-am promis cândva acestui om, foarte aprig în evaluarea profesională a ofertelor unor „proiecte europene”, că voi publica interviul. Îmi respect cuvântul la aproape un an de la promisiune, așa cum și dânsul și l-a respectat în privința reînființării formației de dansuri populare locale, ce mi-au părut atunci a fi de valoare patrimonială. Asta nu se face, însă, în săptămânalul acela în care pagina de folclor a fost desființată, în cotidianul acesta muzical de acces și la diaspora. Pentru că merită.