Pe savantul Tiberiu Alexandru, neîntrecutul organolog român, l-am cunoscut personal imediat după Revoluția din 1989 când am venit la București la concurs pentru un post de cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”. Corespondasem cu el în prealabil și mă încurajase în timidele mele demersuri de cercetare etnomuzicologică. De atunci, până în ultimele sale momente de activitate etnomuzicologică particulară, mi-a devenit un neprețuit sfetnic în munca mea de cercetare. Mergeam la el cu emoții, căci mă copleșea, de fiecare dată, prea multa sa știință dezvăluită cu o modestie dezarmantă și cuceritoare. Mă primea acasă pentru a descâlci împreună marile mele neînțelesuri și mă întâmpina părintește cu vorba: „Fata moșului!”.

Asculta cu răbdare problemele cu care mă confruntam și pe care aveam grijă să le notez pe hârtie dinainte pentru a nu uita vreuna, apoi căuta în biblioteca sa plină de rarități și unicate în țară, la vremea anilor ’90..., și îmi oferea, pe loc, surse bibliografice străine care îmi lămureau parțial întrebările și mă orientau în domeniu. Avea răbdare să conspectez pe un colț de masă, apoi îmi indica și alte surse bibliografice, apoi informații cu trimiteri la cotele din Arhiva I.E.F. și îmi dădea timp pentru lucru.

Apoi programam o altă întâlnire de lucru, citea lucrările pe care le elaboram și îmi făcea observații, îmi mai recomanda câte ceva și îmi povestea din experiențele sale profesionale.

Era un om fermecător, pe care l-am îndrăgit de la prima întâlnire profesională. De fiecare dată când mergeam la Profesorul de cercetare Tiberiu Alexandru aveam satisfacția unui mare dar profesional și uman, a unui mare dar sufletesc. S-a dus dintre noi, lăsând în urmă o operă științifică în fața căreia te închini ca în fața unei icoane. Astăzi nimeni nu-l mai pomenește și este rușine...

Ultimul manuscris rămas pe masa de lucru a Maestrului organologiei românești este un studiu amplu dedicat instrumentelor muzicale din Biblie. Acesta nu a mai văzut lumina tiparului, căci familia sa nu l-a dat nicăieri la publicat. Atunci când mi l-a arătat dactilografiat și corectat cu migala specifică marelui savant, Tiberiu Alexandru mi-a mărturisit că intenționează să-l trimită la Cluj, la Dl. Ion Cuceu, pentru a fi publicat în Anuarul de Folclor. Avea o prețuire deosebită față de această publicație cu prestigiu neștirbit și și-a dorit ca ultimul său studiu să fie publicat în anuarul clujenilor. Am telefonat la Cluj în anul 2008 și l-am întrebat din nou pe Ion Cuceu despre studiul lui Tiberiu Alexandru. Nu l-a primit încă. Asta înseamnă că dorința Maestrului organologiei românești a rămas neîmplinită.

Am semnalat cântecul de lebădă manuscris al lui Tiberiu Alexandru și i-am mărturisit eu dorința pentru ca ea să se împlinească postum spre pomenirea sa și spre folosul tuturor.