Constanţa CRISTESCU, muzicolog Cronica muzicală on-line     HOME
Necesitatea revenirii la lecturi fundamentale
(Constanța Cristescu, muzicolog – 1 iunie 2009)
Deseori ne lovim de refuzul categoric al multor cântăreți și necunoscători ai folclorului cu pretenții de jurnaliști, de redactori de emisiuni radiofonice sau de televiziune, preoți și oameni de cultură cu aere de antropologi și sociologi directori de instituții, de redactori de carte, de producători de discografie, ori al unor cântăreți de așa-zisă muzică nouă ce este redusă mental, de cele mai multe ori, la genul manelei, de a cânta sau publica ceva ce nu face parte din „moda ce se cere” (!?), pe motivul că piesele sunt răsuflate. Actualizarea permanentă a repertoriilor folclorice în concordanță cu dinamica socio-istorică și cu evoluția mentalității în raport cu modernizarea tehnicii este bine cunoscută de specialiștii veritabili, raportarea lor permanentă la un fond arhaic fiind actualmente un reper de evaluare a noului fond repertorial ofertat pe piața muzicală. De aceea, lecturile permanente de repertoriu folcloric cuprins în vechile antologii folclorice și în lucrările de specialitate etnomuzicologică sunt necesare, acestea constituind surse de îmbogățire repertorială pentru cântăreții ce se respectă, surse de redescoperire a unor tradiții pentru găsirea unor soluții de restaurare actualizată și surse inestimabile de conservare a identității naționale prin fonduri de patrimoniu folcloric, numite impropriu și greșit „patrimoniu imaterial”. O carte de referință asupra căreia zăbovesc la o nouă lectură este volumul Elisabetei Moldoveanu, Cântecele de seceriș ale poporului român. Tipologie muzicală și literară, în „Colecția națională de folclor”, publicată în anul 2000 la București de Editura Academiei Române.

Volumul încununează cercetările unei perioade de mai multe decenii, conservând antologic un gen ritual devenit istoric, dispărut din folclorul ritualurilor agrare ale poporului român. Meritul autoarei este cu atât mai mare, cu cât va reuși, prin colecția de transcrieri muzicale și prin studiul monografic asupra obiceiului cununii de seceriș și asupra repertoriului ritual-ceremonial performat de comunitățile rurale tradiționale, ce-i dezvăluie valoarea excepțională, să trezească interesul spre restaurarea tradiției în contemporaneitatea societății agrare. În acest sens, Partea I și Partea a III-a a cărții pot constitui un neprețuit ghid pentru oricare inițiator cultural interesat de restaurarea tradiției dintr-o zonă de interes. Partea I oferă o imagine caleidoscopică asupra obiceiurilor agrare ale poporului român și o prezentare analitică minuțioasă a obiceiului cununii de seceriș, făcând apoi conexiuni cu alte obiceiuri care folosesc, la rândul lor, ca obiect ritual cununa și performează cântece rituale adecvate. Partea a III-a cuprinde corpusul de melodii cu textele poetice aferente, ordonate tipologic, ce însumează un număr de 324 piese, cărora autoarea le-a adăugat 11 piese ritual-ceremoniale nupțiale. Partea a III-a este completată cu importante note, fișe de observații, informații de la interpreți, glosar, catalogul pieselor cuprinse în corpus și alte anexe documentare: indicele de culegători, indicele de transcriitori ai melodiilor, indicele alfabetic al localităților de culegere, hărțile repartiției repertoriale pe județe în zonele în care a fost semnalată prezența obiceiului reprezentat repertorial în corpus.

În realizarea antologiei muzicale, autoarea a etalat cele două metode de transcriere științifică utilizate în etnomuzicologia românească: transcrierea sinoptică a variantelor tipului I după metoda preconizată de Constantin Brăiloiu și transcrierea integrală sau, după caz, abreviată prin notarea modelului strofei muzicale, urmată de notarea variațiilor intervenite pe parcursaul interpretării strofelor melodice prin marcarea cifrată pe model a locului de variere și notarea variației cifrate cu trimiterea la numărul strofei demarcată pe text. Această ultimă metodă de transcriere muzicală este mai accesibilă și mai lesnicioasă lecturii muzicale generale, fiind preferată atât în etnomuzicologia românească, cât și în cea internațională. Metodologia transcrierii etnomuzicologice este detaliată de Elisabeta Moldoveanu în Notă asupra ediției, în care prezintă și sistemul de abrevieri utilizat.

Partea a II-a, accesibilă exclusiv specialiștilor, cuprinde două tipologii distincte : una literară și una melodică. În priivința clasificării tipologice, autoarea a experimentat o metodă personală, lucrând independent de grupul specialiștilor clujeni de la Arhiva de Folclor a Academiei Române, alcătuit din Ion Cuceu și Elena Cuceu, filologi și Lucia Iștoc și Elena Hlinca Drăgan, etnomuzicologe. Experimentarea paralelă a unor metode de clasificare tipologică a repertoriilor acumulate în arhivele de folclor ale Academiei Române din București și Cluj de către două generații consecutive de etnomuzicologi este benefică, deoarece compararea lor actuală dă posibilitatea găsirii soluției optime pentru realizarea unei metode unitare de tipologie folclorică – muzicală și filologică -, permisivă computerizării la nivelul actualității tehnice.

Tipologia literară este realizată după criteriul tematic și cel motivic, ambele subsumate criteriului melodic prioritar. Grupele, tipurile și subtipurile sunt delimitate pe baza combinației tematice și motivice la nivelul fiecărui tip melodic. Modelele combinațiilor tematice și motivice în cadrul fiecărui tip melodic dezvăluie mecanismul circulației motivice în jurul unei dominante, ce marchează un anumit moment din ritual. Textele sunt grupate funcțional în cântece și taroste. Cântecele sunt repartizate în două grupe mari: grupa A – melodii rituale și grupa B – melodii aparținând altor genuri (cântec propriu-zis, romanță).

Tipologia filologică epuizează, practic, inventarul tematic și motivic, la nivelul primelor două tipuri melodice, celelalte tipuri ilustrând ponderea tematică și motivică codificată la nivelul acestora. Lor li se adaugă alte motive și secvențe creștine, cu caracter satiric, ironic, preventiv – de amenințare, „ inserții din alte genuri”, cum este cântecul propriu-zis și chiuitura.

Considerațiile asupra versificației încheie analiza filologică intreprinsă de savanta etnomuzicologă, oferind o imagine cuprinzătoare asupra unității tipologice a textelor cântecului ritual de seceriș și a potențialului de variație combinatorică în cadrul tipurilor melodice. Aceasta ne sugerează ideea că pentru a putea surprinde aspectele de sincretism la nivel tipologic, este necesară realizarea prealabilă a unei tipologii filologice independente de tipologia melodică. Distribuția tipurilor filologice, rezultate din combinațiile tematice și motivice la niveluri diferite de adâncime, în cadrul tipurilor melodice constituie, de fapt, o etapă ulterioară celor două tipologii, cu un alt grad de relevanță.

Tipologia melodică
are în vedere faptul că „variabilitatea melodică și ritmică, existentă în toate creațiile populare, aici, în cadrul categoriei cântecului ceremonial de seceriș, prezintă un grad de fixitate și unele delimitări, care determină entități stabile, cu trăsături proprii, ca: grupă, tip, subtip, variantă.” (p. 117) Criteriile de clasificare „sunt impuse, dintru început, de importanța proprietăților lor structurale, așadar izvorăsc din materialul însuși” (p. 117). După cum afirmă autoarea, „pentru compararea și apropierea variantelor, s-a ținut cont de cât mai multe criterii, numărul și ordinea lor variind de la caz la caz”, ceea ce face ca tipologia să fie greu de urmărit, datorită inconsecvenței ordinii derulării criteriilor în sigla comparativă. Criteriile de bază ale clasificării sunt: „conturul melodic (formula melodică-ritmică de început), forma arhitectonică, structura modală, cadența, ambitusul, ritmul, măsura tempoul, emisiunea vocală” (p. 117). Descrierea fiecărui tip în cadrul grupelor se face urmărind cu rigurozitate criteriile de bază enumerate, cărora li se adaugă răspândirea teritorială și ordinea variantelor. Tabelele variațiilor metro-ritmice întregesc imagina fiecărui tip în parte.

Materialul muzical a fost împărțit în două grupe codificate cu A și B, după cum urmează: grupa A cuprinde melodiile rituale de seceriș, fiind divizată în șapte tipuri cu repartiție zonală clară și diviziuni în subtipuri; grupa B cuprinde 2 subgrupe determinate pe criterii funcționale. Subgrupa I conține melodii care se cântă în cadrul ceremonialului propriu-zis al cununii; subgrupa II conține melodii care, având o tematică legată de seceriș și, în general, de cultura pământului, se cântă în împrejurări variate, în afara oricăror implicații de natură rituală.

Clasificarea tipologică prezentată teoretic stă la baza ordonării repertoriului în corpusul de melodii ce alcătuiește partea a III-a a cărții.

Un capitol deosebit de important în cadrul părții a II-a îl constituie cel dedicat studierii obiceiului cununii în relație cu alte obiceiuri folclorice, ceea ce a determinat criterii de clasificare tipologică în cadrul grupelor.

Urmărirea prezenței cântecului de seceriș la popoare vecine prin analiză structurală comparată întregește intreprinderea savantă, cu tendință de exhaustivitate, a etnomuzicologei.

Trebuie să remarc faptul că în calitate de etnomuzicologă, Elisabeta Moldoveanu a realizat și tipologia filologică. Acesta nu este un caz singular, contribuții ale etnomuzicologilor în domeniul filologic fiind întâlnite deja în cadrul studiilor lui Constantin Brăiloiu, în lucrări ale Ghizelei Sulițeanu și ale altor etnomuzicologi, parcurgerea lor de către filologi fiind obligatorie. Aceasta pentru că folclorul este sincretic. iar muzica nu poate fi ruptă de texte și nici textele nu pot fi rupte de melodie, căci se intercondiționează reciproc.

Cartea Elisabetei Moldoveanu încununează o viață de cercetare pasionată a tradiției folclorice românești, fiind urmată de volumul intitulat Miorița. Studiu, melodii, texte, analize, publicat la București de Editura Muzicală în anul 2005.

Copyright: cIMeC – 2009