Centenar Albéniz cu Ilinca Dumitrescu
(Constanţa Cristescu, muzicolog – 18 iunie 2009)

Este dificil să scrii o cronică de recital care de la bun-început se anunţă ca recital extraordinar, având protagonistă o pianistă de talia Ilincăi Dumitrescu. Distinsa muziciană dialogheză cu pianul ca şi cu un om pe care îl cunoaşte foarte bine, convieţuind cu el de o viaţă. Sub mîinile Ilincăi Dumitrescu pianul se însufleţeşte, instrumentul fiind umanizat într-atât încât face corp comun cu interpreta în actul comunicării artistice.

În seara lui 16 iunie 2009, în sala Euterpe a Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti, Ilinca Dumitrescu a susţinut un recital ce a avut ca obiectiv comemorarea unui secol de la moartea compozitorului şi pianistului spaniol Isaac Albéniz (1860-1909), ce a cuprins două suite: Suita España op.165 şi Suita spaniola op.47.

Evenimentul a fost organizat de Institutul Cervantes, TV România de Mâine şi Universitatea „Spiru Haret” , fiind deschis de prof. univ. dr. Elena Bălan, care a prezentat, într-o formă concisă şi plăcută, biografia compozitorului spaniol Isaac Albéniz, subliniindu-i aportul deosebit în promovarea şcolii naţionale spaniole în cadrul curentului european din secolul al XIX-lea.

În acest context cultural de efervescenţă componistică naţională, programul comemorativ ce a alcătuit recitalul Ilincăi Dumitrescu a etalat, sub forma unei meditaţii personale, repertoriul reprezentativ al dansurilor populare din diversele regiuni ale Spaniei. Spiritul spaniol este surprins de Ilinca Dumitrescu în nuanţe mai estompate, filtrate prin temperamentul foarte echilibrat şi cerebral al interpretei.
Cu toate acestea, pianista a reuşit să ofere publicului meloman, prin prisma celor mai reprezentative suite din creaţia pianistică a lui Isaac Albéniz, un caleidoscop temperamental, afectiv şi spiritual al Spaniei finelui de secol al XIX-lea. Melodii reprezentative din folclorul spaniol, selectate de compozitor cu grijă şi multă ştiinţă, sunt valorificate cu rafinamentul unui compozitor de geniu stins prea devreme.

Ilinca Dumitrescu evidenţiază cu gingăşie structuri specifice de acompaniament în acorduri figurate, în cadrul unor discursuri muzicale cu modulaţii bruşte din moduri minore în moduri majore şi cromatice, cu schimbări bruşte de tempi şi tempouri, cu schimbări rapide de registre sonore. Spiritul nostalgic domină însă diversitatea genuistică a folclorului valorificat de compozitor.

Stilul etno spaniol este perceput în spiritul romantic al finelui de secol al XIX-lea, expresia interpretării pianistice a Ilincăi Dumitrescu fiind uşor detaşată, ca a unui interpret ce se plasează conştient în afara spaţiului spaniol şi care contemplă fermecat, sondându-i potenţialul expresiv, o muzică plină de nerv, sensibilitate, culoare, foarte expresivă şi melodioasă.

Prin demersurile concertistice din acest an dedicate unor personalităţi reprezentative ale curentului şcolilor naţionale din secolul al XIX-lea, în care se plasează şi recitalul dedicat lui Isaac Albéniz, Ilinca Dumitrescu pare a susţine o pledoarie de cea mai înaltă ţinută artistică pentru un nou curent componistic şi interpretativ al şcolilor muzicale naţionale pe plan mondial, care să valorifice patrimoniul tradiţiilor muzicale la nivelul mileniului III.