Primul concert cameral din Festivalul Internaţional George Enescu
(Constanţa Cristescu, muzicolog – 1 septembrie 2009)

În seara zilei de luni – 31 august – la Ateneul Român a avut loc un macroconcert cameral ce a deschis seria concertelor dedicate creaţiei muzicale româneşti contemporane. Scriu macroconcert pentru că a avut un program enorm, care s-a derulat pe parcursul a patru ore. Protagoniştii interpreţi ai serii au fost pianistul Sorin Petrescu, Trio Contraste, flautistul Ionuţ Ştefănescu, percuţionistul Doru Roman şi balerinii Liliana Iorgulescu şi Paul Cimpoieru.

Unele persoane din public au reproşat în pauze organizatorilor amploarea programului, care, în mod normal, acoperea spaţiul a două concerte. Este drept că pentru un public neavizat poate deveni obositor un concert atât de lung de muzică contemporană, căci îi scade capacitatea de recepţionare, iar relaxarea muzicală se transformă în caznă. Problema este valabilă şi pentru publicul muzical profesionist.

Mi-am pus şi eu această problemă la începutul concertului şi am luat hotărârea de a încerca să rezist eroic până la capăt. Diversitatea repertorială şi înţelepciunea organizatorilor de înlănţuire a pieselor în program pe baza principiului contrastului de conţinut şi a contrastului sonor ambiental mi-a alungat oboseala şi mi-a oferit o seară muzicală foarte plăcută şi plină de învăţăminte. Macroconcertul nu a fost o caznă, ci o plăcere, aceasta şi pentru faptul că în huruiala megaspectacolelor de masă ce au invadat piaţa muzicală, un asemenea concert este pentru un muzician ca o oază muzicală reconfortantă.

Programul a oferit interpreţilor multiple posibilităţi de afirmare a virtuozităţii instrumentale şi a măiestriei interpretative, dată fiind complexitatea şi diversitatea tehicilor de producere a unor efecte sonore rezultate ale explorărilor acustice ale compozitorilor. Instrumentiştii interpreţi şi-au etalat virtuozitatea firesc, cu modestie, fără ostentaţie, realizând o interpretare echilibrată, colorată cu rafinament, menită să pună în valoare operele de artă ce le-au fost încredinţate.

De altfel, programul audiat mi-a conturat imaginea unui curent componistic al explorării excesive a sonorităţii potenţiale a instrumentelor clasice şi moderne, un curent al explorărilor acustice diverse, care a trecut pe planul secund melodicitatea tematică. Prea puţină muzică melodioasă, prea puţină cantabilitate, prea multe pete de culoare sonoră picturală, o valorificare preferenţială a potenţialului ritmic.

În privinţa valorificării melodicităţii, am remarcat monodia minunată din Dizzy Divinity a lui Horaţiu Rădulescu şi piesa compusă de Doron Kaufman în memoria lui Cristian Nemescu Kol D’mamah. În valorificarea savantă a unor teme ritmice s-a remarcat piesa lui Nicolae Brânduş Ostinato şi capodopera lui Aurel Stroe Sonata a III-a „en palimpsest”, care face în plus demonstraţia unei profunde trăiri lirice în mare cantabilitate. De efect au fost şi: prelucrarea folclorică a Danei Probst Zicala dobei, piesa onirică a lui Şerban Nichifor Tangou for Ivar, precum şi cele două sonate aparţinând lui Vasile Timiş şi Gheorghe Costinescu.

Explorările potenţialului aulodic al flautelor de diverse mărimi a constituit liantul tematic al mai multor piese între care trebuie menţionate aulodiile lui Eugen Wendel şi Cristian Marina.

Pointilismul meditativ al inscripţiilor sonore ale lui Adrian Iorgulescu a succedat într-un efect contrastant Kubofonia de mare efect a lui Adrian Mociulschi.

Caracterul clasicizant, relaxant, al cadenţei pianistice a Lianei Alexandra, rafinamentul şi discreţia nuanţelor picturale din piesa Violetei Dinescu închinată memoriei compozitoarei Miriam Marbe au conferit serii muzicale o notă de gingăşie şi feminitate elevată. George Balint a îngemănat flauţii de mărimi diverse cu vocea umană tratată ca instrument integrat într-un ansamblu instrumental şi a valorificat magistral unisonul ansamblului format din flaute, pian şi percuţie într-o piesă meditativă cu un titlu oarecare ce ne aminteşte de Eminescu.

Piesa Ritual de seducţie pentru flaut, bandă şi balerină a Dianei Rotaru a tălmăcit dezinvolt, cu sinceritate şi graţie, trăirile unei etape din viaţa tinerei compozitoare.

Ireversibilul lui Adrian Enescu, piesa cu sugestii ritualice Et nunc et semper aparţinând lui Corneliu Dan Georgescu şi savantul Doubles Duos aparţinând Maestrului Anatol Vieru au întregit admirabil imaginea unui curent componistic cu personalitate, axat pe explorarea spaţiului acustic universal, cu multiple sugestii muzicale ce se cer valorificate în viitor într-un nou concept al muzicii sferelor.

Fenomenul globalizării, înţeles ca deschidere integrală spre lumile muzicii, oferă spaţii imense de explorare a tradiţionalului necunoscut – atât cel folcloric cât şi cel cultic –, pentru a deschide, la început de mileniu al treilea, drumul unui nou curent al şcolilor naţionale pe plan mondial.