Constanta CRISTESCU - cronici muzicale

Cvartetul Belcea a fermecat timp de trei ani lumea muzicală bucureşteană ce frecventează concertele Ateneului Român. Programele de concert ale celor trei ani de rezidenţiat românesc al prestigioasei formaţii de cameră engleze s-au concentrat pe lucrări de referinţă şi mai puţin cunoscute ale unor compozitori clasici, romantici, postromantici, impresionişti, ai celei de-a doua şcoli vieneze şi ai unor şcoli naţionale. Din nefericire, nu au găsit deocamdată nici un cvartet românesc care să le satisfacă exigenţele, deşi, har Domnului, avem puzderie de compozitori care au compus pagini de referinţă în domeniul muzicii de cameră, respectiv în cel al cvartetului de coarde. Să sperăm că la ultimul lor concert proiectat pentru 16 decembrie, Cvartetul Belcea ne va face şi o asemenea surpriză plăcută, aceea de a-şi încheia rezidenţiatul în România şi cu o pagină muzicală românească.

Unele cronici apărute prin Actualitatea muzicală au tratat prezenţele româneşti ale Cvartetului Belcea ca nişte tornade, termen complet nepotrivit dacă avem în vedere marele beneficiu sufletesc şi cultural-artistic pe care formaţia camerală engleză îl oferă publicului în cele două ore de prestaţie muzicală, de fiecare dată când concertează. Într-adevăr vin, cântă şi pleacă imediat pentru a onora alte obligaţii profesionale, însă de fiecare dată când vin clădesc, nu distrug cum fac tornadele. Prin urmare, jurnaliştii ahtiaţi după senzaţii tari ar trebui să gândească mai bine la conţinutul termenilor folosiţi în titluri şi să consulte dicţionarele înainte de a scrie.

O formaţie de o eleganţă firească, de o naturaleţe ce sfidează mereu emfaza eleganţei „aristocratice” contemporane, impune de la primele pagini ale partiturii o sobrietate, o seriozitate şi o cursivitate a exprimării de ansamblu ce captivează total ascultătorul, răpindu-l complet în lumea fascinantă a muzicii. Parcă-ţi vorbesc, însă nu prin cuvinte cotidiene, ci prin dialogul instrumental măiestrit condus şi clădit.

Programul concertului din 13 octombrie a cuprins trei piese aparţinând unor curente stilistice diferite, însă legate prin sinceritatea şi dramatismul unui romantism debordant: la Webern prin explorarea unor terenuri de exprimare care să iasă din tiparele unui postromantism nesatisfăcător, la Mozart prin explorarea unui teren al cromatismelor şi al modulaţiilor care să iasă din monotonia tonalismului clasic, iar la Franck prin explorarea capacităţii de exprimare muzicală cvartetistică a unei trăiri laice, profund romantice. Programul a reunit, aşadar, creaţii a trei compozitori aparţinând la trei curente stilistice diferite în privinţa limbajului muzical folosit, însă reuniţi de ideea exprimării sincere, fără bariere stilistice riguroase, a romantismului sufletesc de moment într-un limbaj propriu.

Langsamer Satz de Webern, Cvartetul K465 „al disonanţelor” de Mozart şi Cvintetul cu pian de Cezar Franck au fost interpretate printr-o sonoritate de ansamblu densă, cărnoasă, foarte timbrată, cu interlocutorii instrumentali foarte bine particularizaţi. Stilul obişnuit strălucitor, galant, de interpretare mozartiană, a fost înlocuit de unul interiorizat, cerebral, însă de mare eleganţă şi naturaleţe. Trecerea de la piesa romantică a lui Webern, de o expresivitate deosebită, clasicizantă chiar, la cvartetul lui Mozart, s-a făcut aproape pe nesimţite datorită multiplelor elemente de limbaj şi de expresie comune.

Cvintetul lui Cezar Franck a atras colaborarea membrilor Cvartetului Belcea cu un distins pianist englez de origine americană, Kevin Kenner, împreună cu care aceştia au realizat o pagină muzicală memorabilă. Nu am simţit nicio clipă dimensiunea remarcabilă a partiturii muzicale, căci fiecare parte te introducea într-o altă lume sufletească, pe care compozitorul o introspecta cu insistenţa filigramistului clasic şi baroc.

Aşadar, fără a intra în detalii tehnice ori de formă, pot concluziona că Cvartetul Belcea s-a afirmat din nou ca un fin analist al expresiei mesajelor muzicale superioare incifrate în adâncurile partiturilor, dincolo de aparenţele stilistice generale. Nu am menţionat numele celor patru muzicieni ce alcătuiesc cvartetul Belcea intenţionat, deoarece această formaţie este sudată osmotic, astfel încât formează un întreg ce poartă un singur nume, inconfundabil în lumea marii muzici: Cvartetul Belcea.

	Cronica muzicală on-line
Cvartetul Belcea din nou la Bucureşti (Constanţa Cristescu, muzicolog – 14 octombrie 2009) Cvartetul Belcea a fermecat timp de trei ani lumea muzicală bucureşteană ce frecventează concertele Ateneului Român. Programele de concert ale celor trei ani de rezidenţiat românesc al prestigioasei formaţii de cameră engleze s-au concentrat pe lucrări de referinţă şi mai puţin cunoscute ale unor compozitori clasici, romantici, postromantici, impresionişti, ai celei de-a doua şcoli vieneze şi ai unor şcoli naţionale. Din nefericire, nu au găsit deocamdată nici un cvartet românesc care să le satisfacă exigenţele, deşi, har Domnului, avem puzderie de compozitori care au compus pagini de referinţă în domeniul muzicii de cameră, respectiv în cel al cvartetului de coarde. Să sperăm că la ultimul lor concert proiectat pentru 16 decembrie, Cvartetul Belcea ne va face şi o asemenea surpriză plăcută, aceea de a-şi încheia rezidenţiatul în România şi cu o pagină muzicală românească. Unele cronici apărute prin Actualitatea muzicală au tratat prezenţele româneşti ale Cvartetului Belcea ca nişte tornade, termen complet nepotrivit dacă avem în vedere marele beneficiu sufletesc şi cultural-artistic pe care formaţia camerală engleză îl oferă publicului în cele două ore de prestaţie muzicală, de fiecare dată când concertează. Într-adevăr vin, cântă şi pleacă imediat pentru a onora alte obligaţii profesionale, însă de fiecare dată când vin clădesc, nu distrug cum fac tornadele. Prin urmare, jurnaliştii ahtiaţi după senzaţii tari ar trebui să gândească mai bine la conţinutul termenilor folosiţi în titluri şi să consulte dicţionarele înainte de a scrie. O formaţie de o eleganţă firească, de o naturaleţe ce sfidează mereu emfaza eleganţei „aristocratice” contemporane, impune de la primele pagini ale partiturii o sobrietate, o seriozitate şi o cursivitate a exprimării de ansamblu ce captivează total ascultătorul, răpindu-l complet în lumea fascinantă a muzicii. Parcă-ţi vorbesc, însă nu prin cuvinte cotidiene, ci prin dialogul instrumental măiestrit condus şi clădit. Programul concertului din 13 octombrie a cuprins trei piese aparţinând unor curente stilistice diferite, însă legate prin sinceritatea şi dramatismul unui romantism debordant: la Webern prin explorarea unor terenuri de exprimare care să iasă din tiparele unui postromantism nesatisfăcător, la Mozart prin explorarea unui teren al cromatismelor şi al modulaţiilor care să iasă din monotonia tonalismului clasic, iar la Franck prin explorarea capacităţii de exprimare muzicală cvartetistică a unei trăiri laice, profund romantice. Programul a reunit, aşadar, creaţii a trei compozitori aparţinând la trei curente stilistice diferite în privinţa limbajului muzical folosit, însă reuniţi de ideea exprimării sincere, fără bariere stilistice riguroase, a romantismului sufletesc de moment într-un limbaj propriu. Langsamer Satz de Webern, Cvartetul K465 „al disonanţelor” de Mozart şi Cvintetul cu pian de Cezar Franck au fost interpretate printr-o sonoritate de ansamblu densă, cărnoasă, foarte timbrată, cu interlocutorii instrumentali foarte bine particularizaţi. Stilul obişnuit strălucitor, galant, de interpretare mozartiană, a fost înlocuit de unul interiorizat, cerebral, însă de mare eleganţă şi naturaleţe. Trecerea de la piesa romantică a lui Webern, de o expresivitate deosebită, clasicizantă chiar, la cvartetul lui Mozart, s-a făcut aproape pe nesimţite datorită multiplelor elemente de limbaj şi de expresie comune. Cvintetul lui Cezar Franck a atras colaborarea membrilor Cvartetului Belcea cu un distins pianist englez de origine americană, Kevin Kenner, împreună cu care aceştia au realizat o pagină muzicală memorabilă. Nu am simţit nicio clipă dimensiunea remarcabilă a partiturii muzicale, căci fiecare parte te introducea într-o altă lume sufletească, pe care compozitorul o introspecta cu insistenţa filigramistului clasic şi baroc. Aşadar, fără a intra în detalii tehnice ori de formă, pot concluziona că Cvartetul Belcea s-a afirmat din nou ca un fin analist al expresiei mesajelor muzicale superioare incifrate în adâncurile partiturilor, dincolo de aparenţele stilistice generale. Nu am menţionat numele celor patru muzicieni ce alcătuiesc cvartetul Belcea intenţionat, deoarece această formaţie este sudată osmotic, astfel încât formează un întreg ce poartă un singur nume, inconfundabil în lumea marii muzici: Cvartetul Belcea.