Recital de muzică de cameră la Institutul Cultural Italian
(Constanţa Cristescu, muzicolog – 21 octombrie 2009)

Cu ocazia săptămânii limbii italiene care a acordat o atenţie deosebită evocării personalităţii savantului renascentist Galileo Galilei, la Institutul Cultural Italian din Bucureşti a fost organizată şi o seară de muzică din vremea acestuia. Invitaţi să concerteze au fost pianista Ilinca Dumitrescu şi fagotistul Vasile Macovei.

A fost o seară ieşită din comun prin programul propus, ce a cuprins în exclusivitate piese instrumentale ale unor compozitori renascentişti şi baroci din Europa secolelor XVI-XVII-lea. Un repertoriu rarisim abordat de interpreţii zilelor noastre a conturat o epocă stilistică a unui modalism fermecător şi a unui tonalism incipient, cu turnurile melodice specifice şi cu virtuozitatea proprie instrumentelor timpului.

Programul a cuprins piese din creaţia italiană, franceză, germană şi engleză, ce etalau arta polifoniei în forme instrumentale şi în forme vocale instrumentalizate de epocă, deasemenea monodia acompaniată ori prelucrată măiestrit în dansuri aristocratice, de curte.

Am ascultat, astfel, interpretate la pian: Aria de Girolamo Frescobaldi, Motet şi Ricercar de Giovanni Gabrieli, Canzona franceză de Ercole Pasquini, Toccata în re minor de Johan Jacob Froberger, Variaţiuni pe tema „Mein junges Leben hat ein End” de Jan Pieterszoon Sweelinck, La Verdinguette de Jacques Champion de Chambonnières, Gigă de John Bull, Un joc de un Anonim englez, Allemande şi Pavana de William Byrd, iar în final Allemande şi Tower Hill de Giles Farnaby.

În transcripţii pentru fagot şi pian au fost interpretate Consonanze stravaganti de Giovanni de Macque, Sonata de Adriano Banchieri, Două cântece de Crăciun germane, Trei Pavane de Don Luis Milan. În cazul transcripţiilor, fagotul a dublat pianul, îngroşând şi evidenţiind timbral linia melodică conducătoare.

Programul a fost organizat pe principiul contrastului de expresie, de mişcare şi de caracter. Vasile Macovei s-a impus printr-o sonoritate optim echilibrată, caldă şi rotundă, într-o splendidă fuziune cu conductus-ul pianului.

Ilinca Dumitrescu a diversificat timbral sonoritatea pianului de la piesă la piesă, optând pentru un sunet consistent, strălucitor şi masiv în evidenţierea vocilor imitative din discursurile polifonice şi a melodiei acompaniate, etalând o mare capacitate de diferenţiere dinamică pentru evidenţierea planurilor sonore. Stilul foarte ornamentat de expunere instrumentală a melodiilor unor dansuri, abundând în mordente duble executate în tempo rapid cronometric, pretinzând o perlatură rafinată şi virtuozitatea instrumentală reclamată de unele piese din program, au pus în valoare încă odată eleganţa aristocratică autentică a pianistei pentru care pianul nu are secrete şi profunzimea înţelegerii muzicii tuturor stilurilor.

Doi muzicieni savanţi şi-au dat mâna pentru a oferi publicului o seară muzicală unică.