Doi feţi cu stea în frunte
(Constanţa Cristescu, muzicolog – 27 noiembrie 2009)

O sintagmă din poveştile populare care se potriveşte de minune violonistului Remus Azoiţei şi pianistului Eduard Stan, doi virtuozi români stabiliţi în străinătate, ce au construit una dintre manifestările muzicale oganizate de Institutul Cultural Român pentru care merită elogii: recitalul de sonate ce a avut loc la Ateneul Român în 25 noiembrie.

Programul a fost alcătuit din sonate aparţinând celor doi compozitori de geniu ce s-au cunoscut, Brahms şi Enescu. Am ascultat Sonatele nr.2 op.100 şi nr.3 op.108 de Johannes Brahms şi Sonatele „Torso” în la minor şi nr. 3 op. 25 „În caracter popular românesc” de George Enescu, într-o ordine ingenios stabilită de interpreţi. Programul s-a clădit gradat, pornind de la piesa în formă de sonată enesciană „Torso”, continuând cu cele două sonate brahmsiene, pentru a încheia magistral cu sonata enesciană în caracter popular românesc Apoi, am ascultat ca bis o baladă enesciană şi un dans ungar brahmsian, iar vraja muzicii n-ar fi încetat, dacă interpreţii n-ar fi curmat gestic entuziasmul publicului.

Recitalul a cuprins un program de rezistenţă, care a pus în valoare virtuozitatea şi talentul excepţional al artiştilor, în plus, strălucita lor colaborare.

Violonistul a etalat capacitatea de valorificare maximă a potenţialului sonor al viorii, prin sunet masiv, consistent, cărnos, cald şi estompat în diverse degradeuri de nuanţe în monumentalele sonate brahmsiene şi prin alternarea planurilor dinamice şi timbrale puternic influenţate de paleta coloristică a impresionistului – sunetul violonistic natural, sunetul în surdină, sunetul în flajeolet, accentul brutal, tânguirea doinită etc – pentru polispaţializarea acustică enesciană. Toate cele patru sonate au ca liant caracterul meditativ detaşat şi acea monumetalitate simfonică ce copleşete involuntar ascultătorul. Am remarcat şi pauzele finale ce asigurau timpul de recepţionare muzicală integrală a părţilor înainte de respiro.

Cei doi interpreţi s-au contopit într-un duet de parteneriat muzical echilibrat, fără a renunţa la spectacolul scenic care a adus un plus de strălucire recitalului prin ţinuta excepţională încărcată de nobleţe şi spontaneitate controlată. O exprimare artistică generoasă, eliberată de orice bariere stilistice scolastice, transmitea bucuria cântului acasă.

Am simţit din plin că cei doi muzicieni sunt români până în măduva oaselor, însă sunt în acelaşi timp mari domni în lumea muzicii de pretutindeni.