Un mărţişor muzical-coregrafic
(Constanţa Cristescu, muzicolog – 2 martie 2010)

În tradiţie, Mărţişorul, acel fir de mătase roşie şi albă împletită cu cănăfiori la nodurile de la capete, este un simbol sangvin al reînnodării firului vieţii la începutul lunii martie, prima lună a primăverii, numită în popor luna lui Mărţişor.

Mărţişorul este un talisman ce-şi are obârşia în practica femeilor de a lega la mânuţa copilaşilor un fir de aţă roşie pentru a-i feri de deochi. Mărţişorul a primit apoi şi un bănuţ din metal preţios, semn al bunăstării, al bogăţiei darurilor naturale şi materiale cu care se dorea a fi înzestrat fiecare prunc, dar şi tinerele fete şi femei create de Dumnezeu cu darul zămislirii.

Mărţişorul este, potrivit legendelor, un pseudonim al lui Dumnezeu protectorul şi asprul judecător al ticăloşiei, simbolizată prin acea babă Dochia, prototipul soacrei rele, inumane, al baborniţei imorale şi distrugătoare, fără scrupule şi fără de ruşine, pe care Dumnezeu a pedepsit-o cu judecata Sa dreaptă şi cu umor. Cine citeşte legendele babei Dochia va înţelege bine proiecţia mesajului lor în contemporaneitate.

Actualmente ziua Mărţişorului este tratată de lumea afacerilor ca o zi prielnică pentru câştig, fiind o zi specială pentru oferirea unor daruri simbolice de mărţişor. Gama acestor daruri s-a diversificat atât de mult, încât s-a pierdut conotaţia iniţială a talismanului protector al purtătorului şi a devenit un dar ocazional, ce poate fi asimilat şi unui spectacol muzical-coregrafic, unui chef cu lăutari la un restaurant, unui concert sau unei seri de diatracţie „incendiară” într-un disco.

Am avut parte de un fermecător „mărţişor muzical-coregrafic” la Grand Arena din Bucureşti, unde m-am aflat în seara duminecii premergătoare zilei lui Mărţişor în calitate de client căutător al unor mărfuri de calitate bună la un preţ mai rezonabil. Mergând pe holul Grand Arenei spre Carrfour, am văzut lume multă adunată şi am auzit melodia şlagărului Arlechino. M-am apropiat de zona ambientată muzical şi am urmărit un segment din spectacolul coregrafic oferit de micii arlechini ai Ansamblului artistic PLAIUL ROMÂNESC de la Centrul Cultural „Nicolae Bălcescu” din capitală. Graţia, drăgălăşenia şi inocenta spontaneitate a micilor artişti în mişcările stângace, dar îngrijite şi cuminţi, zâmbetele şi plăcerea jocului au cucerit cumpărătorii aflaţi la Grand Arena în drum spre un magazin sau altul, răpindu-i pentru puţin timp din griji şi înseninându-le chipul.

La finele spectacolului intitulat Vestitorii primăverii, profesoara îndrumătoare a ansamblului, coregrafa Aura Cazacu mi-a spus că programul a fost mult mai bogat, cuprinzând jocuri populare din zona Moldovei, Can-can, Ciuleandra şi Ţigănesc, Arlechino fiind ultimul punct din program. Eu comentez doar ceea ce eu am văzut şi am auzit, şi pot afirma că spectacolul artistic al micilor arlechini a fost reconfortant.

Cu toate acestea, cred că lumea afacerilor ar trebui să înţeleagă că beneficiul nu se obţine prin falsuri promovate sub marca unor simboluri cu forme şi conotaţii consacrate de tradiţia populară, ci prin soluţii creatoare care să restaureze şi să valorifice patrimoniul cultural românesc pe plan naţional şi internaţional.

O soluţie pentru mărţişoare muzicale ar fi modelarea bănuţului simbolic al bogăţiei, ce se ataşează ca medalion la şnurul ce reprezintă mărţişorul propriu-zis, în forme de instrumente muzicale, ori reprezentând diverse simboluri muzicale, precum chei, note muzicale, simboluri psaltice ori partituri, nepreţuitele mijloace de creaţie artistică ce aduc bunăstrare atâtor muzicieni şi melomani autentici. Un mărţişor poate fi un simbol al breslei profesionale pe care fiecare purtător o onorează sau doreşte să o onoreze. În cazul nostru, un mărţişor poate fi un simbol al breslei muzicienilor şi un talisman ocrotitor al acesteia.