Specificitatea etnică prin cântec şi instrumente populare
(Constanţa Cristescu, muzicolog – 1 martie 2010)

Ca şi limbile pământului, muzica îşi are specificitatea sa etnică şi particulară, particularizându-se prin diversitatea limbajelor şi a instrumentelor muzicale de comunicare folclorică de vechime multimilenară. Această teză este sugestiv ilustrată într-o capodoperă a folclorului pastoral românesc: Cântecul ciobanului care şi-a pierdut oile.

După cântec oile îşi recunosc ciobanul, cântecul stăpânului lor le linişteşte şi le stimulează păscutul şi lactaţia. Folosindu-şi cântecul cu înţelepciune, ciobanul detectiv a prins hoţul turmei sale, pentru a-l pedepsi şi a-şi recupera paguba.
Prin cântecul său îşi exprimă identitatea etnică şi tot prin el se personalizează chiar şi între cei de acelaşi neam, între români.

Voi oferi o analiza a textului folcloric selectat in terminologia actuală de piaţă.
Pentru ilustrarea persoanelor testate muzical de ciobanul detectiv, voi sublinia formula de adresare a ciobanului şi voi evidenţia promisiunea răsplatei pentru cântecul potrivit împlinirii dorinţei sale. Apoi, pentru economie de spaţiu publicistic o voi înlocui cu formula: oferta. Apoi voi evidenţia evaluarea produsului muzical oferit de furnizorul ofertat şi o voi înlocui cu: NU... (formula de respingere.)

Partitura selectată redă transcrierea melodiei unei variante teleormănene a baladei. Ea este rodul unei munci profesionale specializate aparţinând domeniului etnomuzicologiei, un domeniu de evaluare profesionistă a folclorului, evitat de vedetele „etno” şi de tarafurile actuale.

Foaie verde maghieran, La fântâna din stejar Se-aoleşte d-un cioban Din fluier şi din caval. Durla, durla iţele Şi-a pierdut oiţele! Foaie verde trei migdale, La vale, vere, la vale, Cu braţul plin de cavale, C-o mioară la spinare, Mititică de-a căldare, Cu căciula supţioară Uscată, făcută poamă, Şi-ntrebând de oi cu jale, Strigând în guriţa mare. Dar tot mergând el aşa, Un alt cioban întâlnea, Şi p-ăla că-l întreba: - Măi ciobane, dumneata, Măi, nu mi-ai văzut oiţele? Ia să-mi faci tu cântecu’, Ca să-ţ’ dau eu galbenu’, Să-mi sune ochinca, Să-ţ’ dau galben firfirica. (oferta) Când auza ciobanu’, Începea şi el să-i cânte din caval. - Măi ciobane dumneata Nu mi-ai făcut cântecu, Nu sună ochinca, Nu-ţ’ dau galben firfirica. Mai la vale că mergea Şi c-un rus că se-ntâlnea: - Măi rusule, dumneata. (oferta) Începea rusu d-a cânta. (O melodie de joc) I hai, ne citiri, Net cazaică, net fartiri, Net găină, net cocoş, Net cazaică, net caroş! - Măi rusule, dumneata Nu mi-ai făcut cântecu, Nu sună ochinca, Nu-ţ’ dau galben firfirica. (Formula de respingere a produsului muzical)

Mai la vale că mergea Şi cu-n sârb se întâlnea: - Măi sârbule, dumneata, (oferta) Începe sârbu a cânta (o melodie din vioară), apoi cu cuvinte: La părul cu perele Unde joacă sârbele Şi-a pierdut sârba zuvelca Şi-o cată turcu cu leuca. Lighidam, lighidam Şi iar lighidam Şi ram-bam-bam. - Măi sârbule dumneata Nu .(formula de respingere) Mai la vale că mergea Şi cu-n bulgar se-ntâlnea: - Măi bulgare, dumneata, (oferta) Începea bulgarul să-i facă Geamparalele bulgăreşti. - Măi bulgare dumneata Nu .(formula de respingere) Mai la vale că mergea Şi cu-n neamţ se întâlnea: - Măi neamţule, dumneata, (oferta) 'Cepea neamţu de-a cânta: - Vai, sărmane, neamţule, Cum îţ’ cură trenţele! - Las’ să cure că nu-mi pasă C-am alteşi mai multe-acasă. - Măi neamţule, dumneata, Nu .(formula de respingere) Mai la vale că mergea C-un ţigan se întâlnea: - Măi ţigane, dumneata, (oferta) 'Cepea ţiganu să-i cânte ţigăneasca (la vioară). - Măi ţigane, dumneata, Măi, nu .(formula de respingere). Mai la vale că mergea, C-un român că se-ntâlnea:

- Măi române, dumneata, (oferta) Începea românul ca să-i cânte ca la fundul buţii (o melodie din vioară). Pă urmă-i făcea şi Romanul (Execută din vioară jocul Romanul). - Măi române, dumneata, Nu mi-ai făcut cântecu, Măi, nu-ţ’ sună ochinca, Nu-ţ’ dau galben firfirica. Mai la vale că mergea Şi c-un turc se întâlnea: - Măi turcule, dumneata, (oferta) Începea şi turcu: - La noi în Turcia E un obicei, Ca un om să ţie Două-trei femei. - Măi turcule, dumneata Nu .(formula de respingere). Mai la vale că mergea Şi c-un lup se întâlnea: - Măi lupule, dumneata, (oferta) 'Cepea lupu d-a cânta: - Durla, durla iţele, Ţi-am văzut oiţele, Le-am văzut şi le-am păscut Prin pârloage stau potloage, Dar la capu’ jgheabului, Căpăţâna ţapului Şi pe-a buduroiului Şi pielea măgarului. - Măi lupule, dumneata Măi, vez’ mi-ai făcut cântecu, Stăi ca să-ţ’ dau galbenu, Mi-a sunat ochinca, Să-ţi dau galben, firfirica. Atât ciobanu zicea, Mâna pe armă punea Şi pă lup că-l împuşca, Cu atâta termena.

Instrumentele muzicale

Substitut al vocii şi mijloc de comunicare interumană şi cosmică, fiecare instrument muzical dobândeşte personalitate, fiind element de marcă etnică, de marcă profesională şi de personalizare stilistică în artă chiar şi fără a acompania vocea.

Este nejustificată, în acest sens, abandonarea instrumentelor muzicale tradiţionale de către lăutari în favoarea celor electronice. Constructorii de instrumente muzicale pot produce actualmente şi instrumentul-taraf. Acestea au însă o altă sonoritate, o altă culoare a sunetului şi nu sunt potrivite pentru folclor ci pentru disco. Tehnica actuală este suficient de performantă pentru a asigura amplificarea volumului sonor al instrumentelor tradiţionale la nivelul dimensiunii spaţiului de distracţie comunitară, în vederea ambientării muzicale. Între distracţiile tradiţionale ce pot fi actualizate şi valorificate cu succes în spaţiul horeca fără a substitui discoteca, ci ca o diversificare a ofertei, este jocul duminical, ce poate fi actualmente organizat periodic, cu un promo adecvat atragerii unei clientele numeroase.

Recuperarea şi cultivarea valorilor tradiţionale este un act de înaltă ţinută culturală.

Imagini:

Cântăreţ din fluier la o vârstă fragedă

Fluiere simbolizând omul

Instrument muzical electonic ce poate simboliza taraful contemporan