 |
Cronica muzicală on-line  |
||||
|
Expoziţie muzicală la Muzeul Naţional „George Enescu”
(Constanţa Cristescu, muzicolog – 11 martie 2010)  În perioada 10-26 martie Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti găzduieşte o inedită expoziţie de documente ce a ilustrat relaţia pe care Maestrul George Enescu a avut-o cu muzica lăutărească şi cu unii dintre cei mai reputaţi lăutari ţigani ai timpului său.Expoziţia este realizată de muzicologul Viorel Cosma în colaborare cu muzeografa Cristina Andrei şi graficianul Aurelian Popovici. Valorificând material documentar din colecţia particulară a maestrului lexicografiei româneşti Viorel Cosma, din fondurile Muzeului Naţional George Enescu, al Bibliotecii Academiei Române şi al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, expoziţia reflectă parteneriatul marelui compozitor şi interpret român cu câţiva dintre cei mai străluciţi virtuozi lăutari din vremea sa, de la formarea sa muzicală în copilărie cu lăutarul satului, până la colaborări în formaţii de muzică de cameră şi pe podiumul de concert. Sunt evidenţiate astfel sursele profesionale ce i-au înlesnit lui Enescu pătrunderea în profunzime a tainelor artei populare interpretative şi accesul la un repertoriu folcloric divers, pe care l-a valorificat genial în compoziţie şi în tehnica violonistică savantă. „Trăind timp îndelungat în intimitatea dinastiei Dinicu (având ca partener în muzica de cameră pe violoncelistul Dimitrie Dinicu şi pe violonistul Gheorghe A. Dinicu), dând recitaluri cu Nicolae Buică, culegând melodii populare de la lăutarul Cristache Ciolac, afişându-se deseori cu Lică Ştefănescu, ce cânta la tobă, în capitala Franţei şi în oraşe mici din regiuni ca Râmnicu-Sărat, Buzău ori Târgu Jiu, toate acestea i-au permis marelui creator să cunoască perfect aceşti valoroşi parteneri artistici.” (Viorel Cosma)  Unii dintre partenerii lui Enescu comemoraţi în cadrul expoziţiei dedicată unor surse ale creaţiei enesciene sunt incluşi în fotografia generică de pe afişul expoziţiei: George N. Ochialbi (1870-1916), Lică Ştefănescu (1865-1925), Nicolae Buică (1855-1932), Gheorghe A. Dinicu (1863-1930), Cristache Ciolac (1870-1927) şi Grigoraş Dinicu (1889-1949). Dintre aceştia, unii erau analfabeţi, Enescu fiind cel care a notat personal unele melodii populare auzite de la ei – ex. vestitul Cristache Ciolac -, iar alţii aveau studii muzicale universitare şi conduceau orchestre simfonice şi populare, fiind chiar compozitori – Nicolae Dinicu (1879-1954). Preţuirea lui Enescu faţă de arta lăutarilor ţigani este exprimată şi în citatul extras din revista Muzica nr. 5-6/1921, ce deschide seria panourilor expoziţionale. Panourile expoziţionale, alcătuite din fotografii documentare – de lăutari, tarafuri şi orchestre, localuri reputate în care au activat şi concertat diferitele personalităţi lăutăreşti din anturajul enescian, manuscrise epistolare, litografii de afişe, partituri mauscrise şi litografiate, extrase din presa vremii, sunt concepute şi ordonate cronologic, începând cu „Lăutari de altădată” (1760-1908), şi cu „Copilăria lui Enescu şi primele întâlniri cu lăutarii”, continuând apoi cu personalităţile vremii din parteneriatele muzicale enesciene: Angheluş Dinicu (1838-1905) care cânta la nai – autorul binecunoscutei Ciocârlia –, cu Familia lăutarului Filip din Botoşani (sec. XIX), apoi Gheorghe A. Dinicu (1863-1930) şi orchestra sa de lăutari, Dimitrie Dinicu (1867-1936) şi cvartetul „Carmen Sylva”, Toba lui Lică Ştefănescu (1865-11925), Înregistrarea şi valorificare folclorului lăutarilor, Cristache Ciolac (1870-1927) şi orchestra lăutarului Radu Ciolac (1910-1914), Pianistul compozitor Nicolae Dinicu (1879-1954), Violonistul Nicolae Buică (1855-1932), Violonistul Grigoraş Dinicu (1889-1949), încheind seria cu Grigoraş Dinicu şi George Enescu în cadrul unor colaborări istorice – premiera operei Oedip la Paris, Expoziţia Universală de la New York (1939) – şi cu Lăutarul violonist Nicu Stănescu (1903-1971). Expoziţia mai include două panouri dedicate activităţii academicianului George Enescu de referare şi stimulare a culegerilor de folclor românesc: instituirea premiului Academiei Române pentru antologii de folclor muzical, pagini manuscrise autografe cu notaţii enesciene de melodii populare valorificate în capodoperele sale componistice.   Expoziţia ne apare ca o nestemată istoriografică a unor parteneriate artistice istorice. Panourile reflectă pe de o parte personalitatea excepţională a lăutarilor care au devenit colaboratori ai lui Enescu, pe de altă parte, importanţa contactului enescian cu lăutarii vremii sale pentru formarea sa muzicală şi pentru evoluţia sa în plan componistic şi interpretativ. Se conturează rând pe rând, cu detalii documentare minuţios selectate şi gradat etalate, sursa vie din care Enescu şi-a extras tematica atâtor capodopere de inspiraţie folclorică ce au făcut înconjurul lumii.Expoziţia a beneficiat, la vernisajul din 10 martie, de prestaţia muzicală excepţională a Orchestrei Petrică Pană, care a interpretat pe viu, într-o restituire exemplară, melodii de folclor lăutăresc din prima jumătate a sec. XX, ce au stat la baza unor creaţii enesciene de referinţă. Ghidajul muzicologic pe parcursul concertului Orchestrei Petrică Pană a fost realizat magistral de Viorel Cosma, care a cucerit auditoriul prin ingeniozitatea iniţiativei de reconstituire auditivă a surselor de inspiraţie folclorică lăutărească din creaţia enesciană, prin farmecul prezentării şi bogăţia informaţiei oferite vizitatorilor prezenţi la vernisaj. Am parcurs itinerariul inaugural al expoziţiei ghidaţi de muzeografa Cristina Andrei, care a oferit cu generozitate informaţii suplimentare menite să creeze lianţii necesari conturării, în imaginaţia vizitatorilor, a biografiei parteneriatului enescian cu lăutarii. Panourile expoziţionale relevă cu prisosinţă demnitatea şi nobleţea lăutarilor ţigani din anturajul lui George Enescu, negând cu documente incontestabile teza mult vehiculată actualmente pe plan internaţional despre discriminarea ţiganilor – numiţi impropriu rromi – în România. Mai mult, expoziţia de la Muzeul Naţional George Enescu oferă comunităţii rrome imaginea unor modele de lăutari care trebuie să constituie repere de conduită socio-profesională în formarea şi împlinirea artistică a lăutarilor actuali. S-ar cuveni a se înlesni vizionarea expoziţiei intitulată George Enescu şi muzica lăutarilor români şi în alte centre din ţară şi din străinătate, după cum ar fi necesară editarea unui CD cu reconstituirile istorice audio ale Orchestrei Petrică Pană, realizate în colaborare cu muzicologul Viorel Cosma.
|
|||||
