OPERA COMICĂ pentru COPII nu se dezminte în a rezerva surprize fidelilor ei spectatori de toate vârstele. După o prelungă aşteptare, socotită de la începutul actualei stagiuni, seria premierelor a explodat la debutul primăverii cu un titlu rar cântat chiar pe scenele internaţionale, Bărbierul din Sevilla de Giovanni Paisiello. Antecesor al binecunoscutei opere rossiniene cu acelaşi nume, de care îl leagă sursa inspiratoare-nemuritoarea comedie a lui Beaumarchais, opusul lui Paisiello, subintitulat Inutila precauţiune, a ţinut cu mare succes afişul sfârşitului de veac XVIII, al primelor decade de veac XIX. Scenariul buf, muzica incitantă au cucerit pe rând auditoriul din Sankt Petersburg (unde a avut loc premiera din 1782, compozitorul însuşi având, între 1778 şi 1783, funcţia de capelmaestru la curtea imperială rusă), pe cel din vestul european. Oare căderea Bărbierului rossinian la prima audiţie absolută din 1816 nu s-a datorat şi uriaşei popularităţi dobândite de lucrarea omonimă a lui Paisiello?

Dar lucrurile s-au aşezat în timp şi genialitatea maestrului de la Pesaro i-a adus lui Figaro locul binemeritat, prin inventivitate melodică şi scânteiere comică, transpunând impecabil pe portativ seva venită dinspre capodopera lui Beaumarchais. Nu înseamnă că Bărbierul din Sevilla de Paisiello nu este lipsită de virtuţi, de muzică plăcută şi captivantă, de recitative pline de vervă. Spectacolul OPEREI COMICE pentru COPII a dovedit-o cu prisosinţă, demersul teatrului liric bucureştean căpătând valoare de restituire. De altfel, nu este pentru prima oară când compania readuce în atenţie opusuri condamnate uitării: Farmacistul de Haydn, Livietta şi pungaşul de Pergolesi sau chiar Pimpinone de Telemann. Şi acum, dimensiunea lucrării a fost redusă, partitura comprimată, titlul simplificat la apelativul eroului principal, Figaro – iniţiative obişnuite la producţiile destinate celor mici -, iar adaptarea, datorată dirijorului Ciprian Teodoraşcu, a fost făcută inteligent, fluent, reuşind să concentreze pe parcursul a 60 de minute chintesenţa comicului şi a frumoaselor arii, duete, cvartete. O paranteză: la OPERA COMICĂ, micuţii şi cei de medie vârstă se află, am mai spus-o, în plin proces educaţional – este unul din declaratele şi atinsele ţeluri ale teatrului. Iată motivul pentru care adaptările sunt în general făcute cu acest gând, alternând cât mai armonios recitativul sau proza cu muzica, gagul cu jocul actoricesc „serios”. Melodia este picurată deseori drămuit, cu grijă, aşa încât receptivitatea, asimilarea să fie maxime. De data aceasta, densitatea paginilor sonore din ultimele două acte a fost atât de intensă încât micii spectatori au fost realmente inundaţi de muzică. Rezultate spectaculoase! Nici un foşnet, nici o şoaptă, cei din sală au ascultat fascinaţi, au aplaudat frenetic la final. Aş afirma, forţând termenul, că a fost chiar un experiment, care s-a văzut încununat de succes. Este cert că micii spectatori au plecat acasă cu spiritul îmbogăţit, pătrunşi de sonuri. Vor reveni cu siguranţă la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor şi, poate, cât de curând, se vor apropia de Opera de pe Splai. Iată o realizare cu care teatrul liric al primei vârste se poate mândri.

Echipa solistică, pentru că în mod sigur avem de-a face cu o echipă în adevăratul sens al cuvântului, a fost alcătuită din diafana soprană Cristina Eremia (Rosina), subtilul tenor Valentin Racoveanu (Almaviva), excelentul comedian şi vocalist care este baritonul Vicenţiu Ţăranu (Don Basilio), dintr-un specialist al personajelor de compoziţie – basul Ion Dimieru (Don Bartolo) şi din noul venit la OPERA COMICĂ, tenorul Mihai Lazăr (foarte bun în rolul titular), alături de care îl numesc pe basul Horia Sandu, şi el debutant al trupei în episodicul rol al lui Giovannetto, alias... Somnorilă – pentru hazul copiilor. (Atenţie! Horia Sandu este un interpret de un umor cu totul special, grav – ridicol, absurd – caricatural, bizar – parodic, un filon comic care se cere exploatat cu pricepere. Mi l-am imaginat întotdeauna, printre altele, ca un ideal Ochs în Cavalerul rozelor straussian.) Aşadar aici, în opera lui Paisiello, toţi interpreţii sunt tineri, cu voci proaspete, admirabil potrivite ţesăturilor vocale, toţi joacă pasionat, alert, expresiv. Sunt pregătiţi muzical de organista Mădălina Florescu şi, bineînţeles, de dirijorul Ciprian Teodoraşcu care, în spectacol, conduce Ansamblul Serioso. Cu asemenea puteri reunite, Figaro nu poate decât să izbândească. L-au servit şi montarea adecvată a lui Traian Savinescu, şi decorurile, costumele ca întotdeauna vii, încântător colorate ale maestrei Viorica Petrovici, unul din marile nume ale scenografiei româneşti actuale, artistă a cărei personalitate nu rămâne niciodată în umbra regizorilor, ci se afirmă pregnant, cu semnătură de forţă şi autoritate profesională.

Figaro de Paisiello, încă o premieră de succes în beneficiul celor mici! Toţi aşteaptă cu frenezie următoarea nouă producţie, baletul Pygmalion, în acest bogat final de stagiune al OPEREI COMICE pentru COPII.