Costin POPA, critic muzical Cronica muzicală on-line     HOME
Festivalul Salzburg 2005. COŞMARUL LUI TAMINO
(Costin Popa – 24 august 2005)
Un vis... Tamino se odihnește în camera lui. Computerul a rămas în funcțiune. Deodată prin așternut se strecoară un șarpe. Cu mișcări rapide tânărul sugrumă intrusul. Deși înspăimântat, Tamino recade în visare. Numai că, din... tapetul pereților, apar pe nesimțite trei elegante Doamne... În fine, după plecarea lor în același mod în care sosiseră, visul se destramă. Oare? Chiar dacă o veioză s-a aprins, Tamino continuă să plutească în transă, intră în lumea fantasmelor, trăind irealul în timp real. În minte încep să i se învălmășească întâmplări care îl prind, îl răscolesc... Iată, deschide șifonierul și, din adâncul lui, odată cu Papageno (aria Der Vogelfänger bin ich ja), se ivește perspectiva imaginarului, poate chiar proiecție a propriilor lui fantezii adolescentine: ...pe Regina Nopții – superbă blondă în alb – o găsește chiar în patul lui, apar Pamina, oribilul Monostatos, ne transportăm în sumbrul – ei da, surpriză! – sumbrul tărâm al lui Sarastro, au loc încercările (alt șoc, cu... „ruleta rusă”), dezlegarea...
scenă din FLAUTUL FERMECAT – Salzburg 2005 scenă din FLAUTUL FERMECAT – Salzburg 2005 scenă din FLAUTUL FERMECAT – Salzburg 2005
scenă din FLAUTUL FERMECAT – Salzburg 2005 scenă din FLAUTUL FERMECAT – Salzburg 2005 scenă din FLAUTUL FERMECAT – Salzburg 2005

Așa gândește englezul Graham Vick noua producție cu Flautul fermecat de Mozart pe care o semnează la Festivalul Salzburg 2005. Contrapunerea lumilor antagonice, a Reginei Nopții versus a lui Sarastro, rămâne și aici firul călăuzitor al tramei, numai că regizorul răstoarnă obișnuitul și menține o cheie adumbrită, pesimistă, pe care n-o abandonează niciunde și chiar o accentuează în final: flautul magic, prin sunetul căruia Tamino a trecut testele, se transformă într-un șarpe ce se târăște aproape nevăzut printre cei ce proclamă triumful iubirii, urmând cuplul celor doi îndrăgostiți. Amenințarea răului se perpetuează cvasi-infinit și avertismentul lui Vick este ușor de pătruns. Visul lui Tamino cade definitiv în coșmar.

Ciudat, contrariant este – în viziunea regizorului englez – universul lui Sarastro, abis al decrepitudinii, iad al vârstei a IV-a, azil al spiritului... Ca răpuși de reușita eroilor, bătrâneii mor în final, odată cu prăbușirea în străfunduri a Reginei Nopții (deși imaginația lui Tamino și... a lui Graham Vick o crochiază în albul purității) și cu accederea lui Sarastro spre lumină, ca salvare. Da, Sarastro era și el prizonierul acestui tărâm decadent iar izbăvirea îi vine prin împlinirea sentimentelor celor doi tineri, Tamino și Pamina. Există aici, la Vick, un amalgam conceptual ce îi contrazice în destule locuri pe libretistul Schikaneder și chiar pe Mozart. Semnele masonice lipsesc cu desăvârșire, ritualul se parcurge totuși prin forța partiturii, inițiindu-l pe junele Tamino. Un vis!

Nu a fost greu pentru autorul decorurilor și costumelor, Paul Brown: adidași, T-shirt, planșă de surf, mobilier stil IKEA ș.c.l., măști sofisticate pentru personajele de fabulă, plus exploatarea formidabilelor capabilități tehnice ale scenei de la Grosses Festspielhaus.

La pupitrul Filarmonicii din Viena, Riccardo Muti și-a marcat cu mare succes revenirea după zece ani la conducerea unui spectacol de operă salzburghez. Urgența și eleganța discursului amintesc de von Karajan, rigoarea trimite la bagheta lui Karl Böhm, transparența descinde din tălmăcirea unui Josef Krips. Mozart complex, vivace și elocvent. Celebrul ansamblu vienez își revelează delicatețea de filigran a compartimentul corzilor, sunetul de calitate al lemnelor, răspunde cu promptitudine la impulsurile ferme (inclusiv corectoare) ce vin din brațele șefului de orchestră.

Valoarea interpretării muzicale s-a prelungit din fosă în scenă, unde echipa solistică s-a remarcat prin omogenitate la înalți parametri artistici. Tenorul Michael Schade (Tamino) și-a demonstrat calitățile de remarcabil mozartian, cu cânt subtil și rafinat (aria Dies Bildnis ist bezaubernd schön și nu numai). Luxos a fost distribuit basul René Pape în rolul Sarastro. Cu timbru bogat înzestrat, cu voce amplă și impunătoare, artistul a restituit frazelor mozartiene dimensiunea statuară. Expresivitatea se regăsește la tot pasul, conductul melodic este redat în toată profunzimea lui. Fără reproș au fost ariile O Isis und Osiris și In diesen heil'gen Hallen. O paranteză... In diesen heil'gen Hallen (În aceste săli sfinte)... oare unde erau, domnule Vick?

Şi dacă personal cunoșteam valoarea unor Michael Schade sau René Pape, surpriza a venit din partea tânărului bariton Markus Werba, un Papageno cu glas mobil, plin de muzicalitate și cu înveliș timbric prețios. În plus, cu reale virtuți actoricești ca de altfel absolut toți interpreții. Mâna expertă a regizorului englez nu s-a dezmințit nici de această dată.

Frumoasa Anna Kristiina Kaappola a impresionat îndeosebi prin incisivitatea acutelor, potrivit direcționată către țesătura vocală de coloratură dramatică a rolului Reginei Nopții. Au probat-o ariile O zittre nicht și în special Der Hölle Rache, aceasta din urmă împlinită în mod egal și prin vigoarea imprimată de Riccardo Muti acompaniamentului orchestral. Vocea de puritatea cristalului, linia impecabilă, nuanțarea alambicată în aria Ah, ich fühl's au fost atributele sopranei Genia Kühmeier (Pamina).

În roluri de mai mică anvergură dar importante în economia lucrării s-au remarcat reputatul Franz Grundheber (Crainicul), Burkhard Ulrich (Monostatos), Martina Janková (Papagena) și, nu în ultimul rând, Edith Haller, Karine Deshayes, Ekaterina Gubanova (Cele trei Doamne ale Reginei Nopții), voci „serioase” constituind un trio de solidă consistență muzicală. Corul Operei de Stat din Viena a fost, ca de obicei, la înaltă altitudine profesională.

Flautul fermecat
de Mozart la festivalul salzburghez de anul acesta – un spectacol provocator, muzical exemplar și scenic incitant.


* Fotografii din spectacol (copyright Hans Joerg Michel – www.salzburgfestival.at)

Copyright: cIMeC – 2005