Contrar așteptărilor, care pun sub semnul dubiului orice încercare de mizanscenă modernă, nu am plecat dezamăgit de la spectacolul Operetei bucureștene cu Voievodul țiganilor de Johann Strauss, recentă producție semnată de regizorul Răzvan Ioan Dincă. Nu pentru că aș fi în totalitate de acord cu unele soluționări, dar pentru că viziunea se dovedește valabilă și antrenantă, rămânând în cheie tradițională, per ansamblu.

Sigur că deschiderea cortinei șochează: decorul autografiat de Sándor Dároczy este practic inexistent, construit din niște schele de construcții metalice rotitoare, acțiunea este transpusă în alte spații, cu influențe musulmane. Dar personajele au tipologii puternice, similare cu cele dorite de compozitor, evoluează veridic și captivant, în spiritul partiturii. Este meritul regizorului, care a gândit totul în amănunțime, nelăsând niciun moment să scape fără replici necomentate sau atitudini neexplicate. Renumita vivacitate a spectacolelor de operetă este la locul ei, scena se eliberează deseori de aglomerări – coriștii stau în sală sau vin din ea – permițând „principalilor” să se desfășoare în voie. Așa și fac, joacă debordant, baletul îi susține cu mișcări animate, în coregrafia lui Florin Fieroiu. Și, așa cum îi stă bine unui spectacol de operetă, avem parte și de un... urs în carne și oase, de un cal de paradă pe care sosește țanțoș Homonay, de uriași... porci de plastic din „colecția” lui Zsupan, de împușcături (cam prea sonore) pe suculentul cântec al Mirabellei, de focuri de artificii la rampă. Răzvan Ioan Dincă concepe, mânuiește, integrează cu profesionalism. Este în mod clar un autentic constructor de spectacol.

Impresia costumelor desenate de Doina Levintza rămâne memorabilă. Arta de mare creatoare respiră la fiecare detaliu de vestimentație și orice rochie, de exemplu, poate constitui subiect de prezentare pe o „passerellă” internațională de modă sau la orice bal extravagant. Armonie de culori, asociere rafinată de nuanțe, bijuterii originale, eșarfe, turbane alambicate, nimic nu este strident și bunul gust domină. Este, poate, cel mai mare câștig al producției.

Din punct de vedere muzical, sub bagheta dirijorului Lucian Vlădescu, spectacolul este foarte bine pregătit. Toți soliștii își probează calitățile de actori – cântăreți. Îmi ordonez impresiile: Alfredo Pascu (Barinkay), Gladiola Nițulescu (Mirabella), Stefan Popov (Homonay), Daniela Vlădescu (Saffi), Bianca Ionescu (Arsena), Orest Pâslariu (Zsupan), Ernest Fazekas (Ottokar), Cristian Caraman (Carnero), Claudia Măru Hanghiuc (Czipra) și, în roluri mai mici, Daniel Eufrosin (Mihali), Mihai Bisericanu (Ferko), Adrian Ștefan (Ioji), Viorel Ciurdea (Bătrânul Barinkay).

Producția bucureșteană mi s-a părut o bună simbioză între clasic și actual, cu alte cuvinte o reușită punere în pagină a ideii de modernizare a spectacolului liric, o potrivită susținere a ideilor de reformă pe care Răzvan Ioan Dincă, directorul general al Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian”, le promovează. Iată de ce, Voievodul țiganilor merită văzut.