Cristina Şuteu – cronici muzicale

Înființat în 1987, recunoscut ca o autoritate în decorul muzical național din anul balanței decembriste (1989) și apreciat pe plan mondial începând cu anul 1990, Cvartetul Transilvan poate rivaliza cu renumitele ansambluri care și-au inițiat parcursul interpretativ pornind de la fontes artis musicae în aceeași perioadă: Amar-Hindemith Quartet II (Germania, 1987), New Zealand String Quartet (N.Z., 1987), Quatuor Mosaïques (Austria, 1987), Maggini Quartet (Anglia, 1988) sau Ying Quartet (S.U.A., 1988).

Înzestrați cu aptitudini artistice remarcabile, dozate de un traiect experimental corespunzător, membrii formației camerale au rămas printre plăsmuitorii elixirului tinereții, care conferă viață muzicii și muzică vieții. Privit în sala de concerte, Cvartetul Transilvan descrie un triunghi echilateral cu baza susținută de Gabriel Croitoru (vioara întâi) și Vasile Jucan (violoncel) și cu cele două laturi trecând ușor în dreptul lui Nicușor Silaghi (vioara a doua) și Marius Suărășan (violă), pentru a profila un unghi ipotetic dincolo de interpreți – cel al muzei.

Recitalul din seara de 24 februarie 2016 din Sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca a demonstrat că se poate cânta cu opt mâini la un același instrument cu „coarde”: inima publicului. Cor ad cor loquitur, afirma Cardinalul Newman. Da. Inima se adresează inimii. Întâi, cei patru interpreți au pătruns sensul imprimat de compozitorii cehi Bedřich Smetana și Antonín Dvořák celor două lucrări: De ma vie (1876) și Cvartetul american (1893). Apoi, intenționalitatea înscrisă pe partitură, marcată de aspectele tehnice și expresive, alături de transmiterea mesajului artistic au constituit repere în itinerarul muzical oferit auditoriului.

Bedřich Smetana: Cvartetul nr. 1 în mi minor, Op. 116, Z mého života (1876)

La vârsta de 52 de ani, în 29 decembrie 1876, Smetana a compus Cvartetul nr. 1, în aceeași stare de incapacitate fizică precum Beethoven când a scris An die Freude, la vârsta de 54 de ani, în 1824: surzenia. Tensiunea provocată de aceasta pare să rezoneze cu formula augustiniană dedicată muzicii care non auribus sed mentibus – „nu este pentru auz ci pentru minte” – și care se reduce la perceperea unor sunete celeste, nimium delectabilis, et incomparabilis, et ineffabilis – „absolut încântătoare, incomparabile și inefabile” (Sfântul Aug., Enarr. Ps., 42, 7).

Lucrarea, intitulată sugestiv Z mého života, cunoscută ca De ma vie, este în mod cert o autobiografie muzicală. Există o scrisoare a lui Bedřich care, în franceză, conține fraza cu acest titlu cvasicunoscut: J’ai voulu dépeindre par des sons le cours de ma vie – „Am dorit să comunic prin sunete parcursul vieții mele”.

Concepția interpretativă a Cvartetului Transilvan a evocat în partea întâi ceea ce Smetana intenționa să sublinieze: atașamentul unui tânăr ceh pentru artă, „atmosfera romantică” a perioadei post–beethoveniene, sentimentul vag al unei nefericiri viitoare și nostalgia unei nemărginiri metafizice. Interpretată în Allegro vivo appasionato, sub imperiul unui puternic acord dramatic, punctată de fluxuri cu exteriorizări afective adunate în mănunchiuri ritmice, această parte se constituie ca fundament pentru celelalte.

Contrastul tematic din partea a doua apare pe fondul unei Polka, subliniat prin nuanțe distinctive alternante, evidențiate la antipodul indicațiilor dinamice. Caracterul părții poartă amprenta unui „dansator pasionat” – precum se autointitula compozitorul.

În partea a treia (Largo sostenuto) violoncelul redă printr-un solo catifelat dimensiunea sentimentală a compozitorului și pregătește atmosfera pentru celelalte instrumente, care vor descrie un cadru sonor idilic marcat de solo-ul cu personalitate al viorii întâi care conduce discursul.

În partea a patra, după doar câteva măsuri redate cu un caracter Vivace, Gabriel Croitoru a avut parte de o experiență puțin surprinzătoare: înlocuirea unei corzi capricioase. Secțiunea a fost reluată, subliniind „bucuria mea în pășirea pe acest drum” și „catastrofa apariției surzeniei” (Smetana).

Am remarcat sincronizarea finalurilor de frază, omogenitatea în nuanțele de pianissimo, precum și colaborarea dintre interpreți, care demonstrează o experiență de-o viață în arta interpretativă (aproape trei decenii de activitate artistică). Întreaga lucrare este marcată de amprenta suferinței exprimată de însuși compozitorul, și fiecare artist a fost pus în ipostaza devenirii unui taumaturg precum Musaeus.

Antonín Dvořák: Cvartetul de coarde nr. 12 în Fa major, Op. 96, Nigger Quartet (1893)

În anul în care Metropolitan Opera (MET) din New York a devenit victima unui incendiu (1892), Dvořák a intrat pentru trei ani în marea metropolă ca director al Conservatorului. Compozitorul susține că lucrările scrise în acea perioadă, precum Nigger Quartet sau New World Symphony, au rezultat în urma impactului culturii muzicale de peste ocean asupra creației sale. În timpul unei vacanțe petrecute în orașul Spillville, Iowa, el a scris Nigger Quartet – Cvartetul american (1893), interpretat în premieră în prima zi a anului 1894, la Boston. Elementul unificator al lucrării constă în utilizarea modurilor pentatonice și a formulelor sincopate.

În partea întâi, sub indicația Allegro ma non troppo,viola creionează o temă pentatonică în Fa major, susținută de celelalte instrumente. Urmează apoi o porțiune care abundă în ornamente melismatice, în La major, bogată în tensiuni dramatice în care oscilează tempoul și culoarea.

Partea a doua, Lento, a fost susținută de acompaniamentul în re minor al viorii a doua și a violei, pe fondul căruia vioara întâi a introdus tema, preluată apoi de violoncel și finalizată cu alternanțele dintre trăsăturile de arcuș și pizzicato-uri.

Caracterizată de Molto vivace, prima secțiune a părții a treia vădește o îmbinare reușită între formulele ritmice și cantabilitate, iar vioara întâi dobândește un caracter natural-imitativ, subliniind cântecul păsării tanager din continentul amerindian. Secțiunea a doua conține o variațiune minoră a temei principale.

Partea a patra, în vivace ma non troppo, are formă de rondo tradițional, iar tema principală este din nou pentatonică. Caracterul liric progresează înspre o temă corală, care evocă un final solemn.

Interpretarea întregii lucrări a convins publicul de măiestrie artistică și rafinament în redarea unor culori sonore de efect. Dialogul discret, aproape imperceptibil, dintre instrumentiști în vederea obținerii unui consens în conducerea mesajului muzical, a demonstrat încă o dată competența ansamblului și atenția pentru detalii.

***

Creativitate, Eleganță, Hermeneutică muzicală (CEH) însoțite de profesionalism și personalitate – iată doar câteva caracteristici care descriu modul în care Cvartetul Transilvan a pătruns în universul stilistic al celor două lucrări și a transmis ascultătorilor spiritul artistic al compozitorilor cehi Smetana și Dvořák.

Fiecare artist – Gabriel Croitoru, Nicușor Silaghi, Marius Suărășan și Vasile Jucan – se remarcă printr-un stil interpretativ propriu pe care a avut ocazia să-l prezinte publicului în cadrul concertului. Omogenitatea, gradarea dinamică, agogica și echilibrul sunt elementele care se întrepătrund în „țesătura muzicală” în care s-a realizat fuziunea dintre rolul de solist și ulterior de acompaniator în susținerea discursului celuilalt. Succesul actului interpretativ s-a metamorfozat în transmiterea mesajului artistic ce a încântat publicul format din studenți și profesori.

Pentru o seară care precede un ajun de Mărțișor, cele două lucrări au constituit o adiere proaspătă de primăvară (De ma vie) însoțită de o briză caldă de peste ocean: Cvartetul american în concepția interpretativă a Cvartetului Transilvan!...