Cristina Șuteu, muzicolog Cronica muzicală on-line     HOME



Johannes Passion de J.S. Bach la Cluj-Napoca
(Cristina Șuteu – 25 martie 2016)


În ziua din postul Paștelor de rit latin, cunoscută ca „Joia Mare” sau dies Jovis, „ziua Zeului” la romani, „orașul închis” a întâmpinat în 24 martie 2016 Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” care au interpretat lucrarea bachiană Patimile după Ioan (BWV 245). Cuvântul „Cluj” derivă din latinescul clusa, „închis”; ușile „Colegiului Academic” s-au apropiat, pentru a lăsa ca gândurile publicului să se deschidă înspre credință și artă în câteva momente de audiție.

Împreună cu textierii, compozitorul Bach a trecut peste Munții Timpului (ce însumează 292 de pași anuali) pentru a se contopi cu marele Amazon al creației, imortalizându-și capodopera în străvechiul oraș transilvănean. În sala de concerte am realizat din nou că putem traversa noche oscura („noaptea întunecoasă”) pentru a îmbrățișa cu privirea dimineața luminoasă a învierii.

Cele două părți ale lucrării flanchează ipotetic predica din Vinerea Mare, compozitorul atingând profunzimile nebănuite ale gloriei spre care Apostolul Ioan și-a înălțat Personajul. Rolurile sunt distribuite între Iisus, Petru, Pilat și Evanghelist – un narator care suscită interesul publicului intervenind cu firul povestirii biblice – vocile fiind intercalate cu secțiunile ansamblului coral.

Prima parte conține paisprezece diviziuni, prin care Iisus este urmărit trecând pârâul Chedron și participând la procesul Său religios în fața preoților Ana și Caiafa, în timp ce Petru îl reneagă. Uneori corul face o introducere la patimi (nr.1), alteori reprezintă gloata (nr.2) sau preia apoi rolul unui ansamblu angelic și cântă iubirea dumnezeiască jertfitoare (nr.3). Evanghelistul relatează firul narativ al evenimentelor. Solo-ul de alto (nr.7) Îl glorifică pe Fiul divin iar soprana invocă rugăciunea de protecție (nr.9). Tenorul exprimă mustrarea de conștiință pe care a resimțit-o Petru (nr.13). Se finalizează cu intonarea unui coral pătrunzător (nr.14): „Doamne-arată-mi fața Ta / Când trufia-mi crește, / În păcat de voi cădea, / Blând mă dojenește.”

Partea a doua urmărește alte douăzeci și șase de diviziuni, în care personajele: Evanghelistul, Pilat, mulțimea, îl urmăresc pe Iisus la procesul civil (nr.15-25). Este momentul în care ansamblul coral intonează In meines Herzens Grunde – „În adâncimi de suflet”, continuând: „Sclipind ca un altar / Stă crucea și-al Tău nume / Al vieții mele har.” (nr.26). Scena răstignirii și a strigătelor de pe cruce este evocată de Evanghelist, Iisus și cor (nr.27-30). Finalul este dramatic: Und neiget das Haupt und verschied – „Și capul plecându-Și, muri.” (nr.31). Coborârea de pe cruce, îngroparea și așteptarea învierii se întrețes în recitativele Evanghelistului, solo-urile basului și tenorului, dar și în plenitudinea vocală a ansamblului coral (nr.32-40).

Interpreții serii, care și-au dat mâna peste secole cu J.S. Bach (1685-1750) și cu scriitorii textelor oratoriului său – B.H. Brockes (1680-1747), C. Weise (1642-1708) și C.H. Postel (1658-1705) – au fost la înălțimea artei lor nobile. Sub bagheta lui Stephen Smith, fondatorul Ansamblului Corund (Elveția), Orchestra și Corul Filarmonicii „Transilvania” împreună cu cei șase soliști vocali – Daniela Păcurar (soprană), Mihaela Ișpan (mezzosoprană), Tiberius Simu (tenor), Richard Resch (tenor), Cristian Hodrea (bariton) și Beniamin Pop (bas) – au devenit un uriaș instrument catedralic semănând cu orga marelui maestru din Leipzig.

Baritonul Cristian Hodrea a demonstrat o prezență scenică și un timbru convingător, precum și maturitate în măiestria interpretativă. Un moment deosebit l-au constituit ariile sopranei Daniela Păcurar și ale mezzosopranei Mihaela Ișpan, încadrate în contextul intervențiilor tenorului Richard Resch a cărui reușită în transmiterea mesajului artistic a fost dată nu doar de naturalețea vocii în tălmăcirea rolului de Evanghelist, ci și de o tehnică excepțională.

La tenorul Tiberius Simu am remarcat conducerea frazelor cu un timbru cald și pătrunzător, un exemplu concludent în acest sens fiind aria nr.13 (Ach, mein Sinn) în care Petru își plânge păcatul lepădării cu amar.

Deși a fost cel mai tânăr dintre soliști, basul Beniamin Pop a condus discursul în rolul lui Pilat cu personalitate iar vocea răsunătoare și de impact poartă o amprentă valorică promițătoare pentru viitorul carierei sale.

Fidelitatea stilistică specifică perioadei barocului demonstrată de măiestria orchestranților m-a transpus pentru câteva momente în atmosfera missei catedralei din Leipzig. Omogenitatea corului, dicția impecabilă, sunetul plin, rezonator, au relevat abilitățile artistice ale coriștilor pregătiți de dirijorul Cornel Groza. Conducerea frazelor, acuratețea intonației chiar și în pasajele imitative au fost realizate cu susținere și atenție la toate momentele pline de ornamente specifice stilului bachian.

***

Seara zilei de joi a purtat amprenta unei atmosfere solemne care a motivat publicul la meditație, în special prin textele foarte sugestive ale corului. Întreg concertul a fost ca un „leac alinător” pentru inimile ascultătorilor. La finalul Săptămânii Mari, Fiul lui Dumnezeu a ajuns pe Golgota, unde a avut loc cel mai edificator eveniment din istoria omenirii: crucificarea Sa.

S-ar putea afirma că în acest context o semnificație suplimentară a termenului history ar fi His Story, iar omul fără El își pierde identitatea. Versurile secțiunii nr.37 din partea a doua, intonate de cor, rămân rugăciunea fiecărui creștin:

„Drag Isuse, Te rugăm,
Preț iubirii Tale,
Fiii Tăi să rămânem,
Pe a vieții cale.

Pururi să avem în gând
Moartea Ta curată,
Jertfă Ție aducând
Cu fruntea plecată.”

Traducere: Ana Voileanu-Nicoară (1943).
Adaptare: Elena Maria Șorban.

Copyright: cIMeC 2016