Alexandra Costin: elocință pianistică
(Daniela Caraman Fotea, 30 mai 2011)

Mediul discografic a oferit de curând CD-ul care o prezintă pe ALEXANDRA COSTIN în două lucrări cu reverberație în literatura academică universală: Beethoven – Concertul pentru pian și orchestră nr.4 în sol major, op.58 și Schumann – Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op.54, în compania Orchestrei Naționale Radio, dirijori Horia Andreescu și respectiv, Ovidiu Bălan (solista a interpretat cea de a doua partitură și la Carnegie Hall cu New England Symphonic Ensemble sub bagheta lui John Rutter).

Discul oferă o dublă satisfacție: vizuală (splendide fotografiile din booklet semnate de Virgil Oprina) și sonoră. M-a atras alăturarea repertorială: filozoficul opus beethovenian și partitura lui Schumann, de „top” al popularității, triumf al melodicității cu generoasă abundență a fluidului inventiv, imagistic. Alexandra Costin (cu solide aprecieri la Universitatea din Boston unde a și predat din 2005, Doctor în interpretarea pianistică - 2010), știe ce face. Versiunea artistei detașează dramatismul beethovenian de spiritul partiturii schumann-iene care oscilează între concert, simfonie, mare sonată: un poem muzical.

Audiția evidențiază simțul construcției – scânteietoare, luxuriantă. Mai mult: Dumitru Capoianu observa: „Alexandra Costin nu urmărește doar interpretarea textului ci revelarea subtextului muzical, dezvăluind audienței cele mai fine detalii”. Două argumente: în mișcarea lentă centrală a lucrării beethoveniene – culme a partiturii, liniștea, melodica tandră poetizează pianul, dobândește o elocvență care – încă de la vremea primei audiții uluia audiența. În partea întâia a concertului de Schumann, Allegro affetuoso, mulți interpreți accentuează mișcarea rapidă; la Alexandra Costin primează afectul, cu delicatețea gestului gingaș prin care sunetul este „pictat”. Virtuozitatea îi permite solistei aceste evoluții coloristice (tare poate cânta oricine). Respectă ceea ce Schumann propune mai întotdeauna în creația sa: efectul în emoție (câștigător). Perlajul – pe care pianista mizează, are fascinația prețioasei nestemate. Pianul dialoghează cu orchestra, cu diferitele grupuri instrumentale în transparență și subtilitate.

Așadar, un exercițiu rafinat. La Alexandra Costin el pledează pentru o maturitate definită mai ales de sensibilitate și comunicare – cea care determină convertirea la MUZICĂ.