La actuala ediție, Festivalul Internațional „George Enescu” aduce în atenția publicului său (și nu numai), personalitatea celor care ani de-a rîndul au creat emoții, istorie, școală și renume pentru nație.

Chiar de la concertul inaugural, Ludovic Spiess a fost evocat în plenul Sălii Palatului, ca un simbol pentru trecute și actuale glorii. De altfel, îmi spunea Smaranda Oțeanu Bunea: pe 13 mai, ziua de naștere a marelui artist, în foaierul Operei din Viena au răsunat ore la rînd înregistrările sale. Iată un gest pentru care îi putem fi recunoscători D-lui Ioan Holender.

Răsfoind programul Festivalului, am întîlnit însă și alte repere emoționale: un serial de concerte dedicate: in memoriam Ștefan Ruha – program interpretat de tineri clujeni; remember Florica Musicescu, eminenta profesoară de pian; memento Constanța Erbiceanu, Dan Cumpătă. Prefațând astfel recitalurile tinerilor, care pot afla nemijlocit și explicit de existența și faptele de muzică ale unor maeștri, cărora le datorăm pioasă aducere aminte și pomenire. Există și o seară Ion Voicu, pe care timpul nu-l va șterge multă vreme din calendar.

A fost desigur comemorată neașteptata, tragica plecare dintre noi a lui Luciano Pavarotti, alt genial artist care va învinge uitarea.

Aceste gesturi spirituale nu puteau ocoli fatidicul nine-eleven: aparent fără relație directă cu muzica. Ieri la Ateneu, într-o serată moderată diletant dar cu miză diplomatică și de sensibilitate însemnată, prin ideile reverberante aparținînd unor profesioniști în ale cuvîntului – Emil Hurezeanu – sclipitor, Horia Roman Patapievici, Ana Blandiana, Ion Caramitru, Dan Dediu, s-a evocat tragedia de la 11 septembrie 2001: distrugerea criminală a turnurilor gemene din New York.

Le-am vizitat cu ani în urmă: acolo, sus, era o înălțare, nu doar la propriu. Cu ce am rămas după?

Desprind cîteva din cele spuse pe scena Ateneului: a fost o reciclare a luptei împotriva lumii libere: redescoperirea urii – combustibil al mersului înainte; în timp ce al artei, este dragostea (Ana Blandiana). Dan Dediu: sensibilitatea noastră nu este pregătită să reacționeze la catastrofă. Dar, responsabilitatea demersului artistic a crescut enorm.

Probabil că vedem, auzim altfel, chiar fără să o știm, ceea ce muzica – despre care se spune că între arte are darul anticipației – se străduiește și chiar reușește să ne transmită premonitiv. Să fim așadar atenți.