ANSAMBLUL BAROC TRANSILVANIA a prezentat programul intitulat „De la Londra, prin Europa, până în Transilvania”. Dacă judecăm după traiectoria membrilor formației – Zoltán Majó (flaute drepte), Mátyás Bartha (viori baroce), Ciprian Câmpean (violoncel), Erich Türk (clavecin) – atunci ei parcurg traiectoria carierelor de la Cluj la Basel ori Geneva și, prin Europa, iarăși acasă.

Se cuvine să recunosc: după șapte ore de concerte ale cursanților Universității de Vară, efortul de a recepta a fost considerabil. După două piese de virtuozitate, din barocul timpuriu (Marco Uccellini – Mátyás Bartha la violino piccolo) și clasicismul timpuriu (Luigi Boccherini – în prim-plan, violoncelistul Ciprian Câmpean), programul s-a axat pe repertoriul de circulație transilvană, cuprins în Manuscrisul de la Sf. Gheorghe (1757).

Acest document muzical, cercetat de Mária Szabó – care și-a prezentat rezultatele într-o conferință publică din cadrul numitei Universități – , mai are numeroase necunoscute, întrucât autorii pieselor nu sunt, de cele mai multe ori, menționați. Importanța sa constă în faptul că atestă cultivarea pe meleagurile noastre, a unui repertoriu european valoros și vast – din care acum am ascultat sonate de Pietro Castrucci, Gasparo Visconti, Georg Philipp Telemann.

Pentru cei preocupați de istoria muzicii, fantezia programatică pentru „clavecin sau clavir”, intitulată „Războiul celest” (1818) de János Lavotta a fost o adevărată delicatesă. Reprezentările muzicale includ o furtună pe mare, un incendiu citadin, cauzat de trăsnet, victimele – temă cu variațiuni, marș funebru, praznicul pomenii – cu cântece și dansuri naționale. O piesă amplă, colorată, dificilă – redată cu bravură de Erich Türk, la clavecin. Este interesant de constatat, menținerea acestui instrument în practica de după 1800; mă duce gândul dacă Lavotta a cunoscut „Sonatele biblice” (1700) de Kuhnau – cărora această piesă li se aseamănă prin conținut și structură...

Ansamblul baroc Transilvania se află la apogeu. Aparițiile sale sunt caracterizate de ineditul repertoriului, preocuparea pentru moștenirea muzicală din spațiul cultural transilvan, iar membrii săi posedă arta libertății retorice: exprimată prin mijloace ritmice și ornamentale, fundamentată pe tehnică, sensibilitate și cultură stilistică.

ORCHESTRA BAROCĂ ȘI CORUL BAROC AL FESTIVALULUI au continuat programul (prea) bogat al serii. Dacă Orchestra ființează de câțiva ani, sub eminenta îndrumare a violonistei Ulrike Titze (Dresda), în schimb Corul Festivalului, condus de Gábor Kovács (Szeged) a luat ființă la actuala ediție. Deși foarte bine pregătit, Corul (cu 10 membri) a sunat cam firav în spațiul amplu al Bisericii Sf. Augustin din Miercurea Ciuc. O soluție organizatorică ar putea fi implicarea unor studenți de profil, ca voluntari. Iar Mănăstirea de la Șumuleu Ciuc ar putea oferi un cadru mai adecvat, ca ambient arhitectonic de epocă și, mai ales, prin acustică.

Programul s-a axat pe muzica saxonă – de curte și bisericească – a secolului al XVIII-lea, bazându-se pe surse documnetare de la Dresdner Hofkappelle, a cărei arhivă este deja digitalizată. Orchestra – formată majoritar, din instrumentiști din România, dedicați muzicii vechi – s-a pliat ideal pe caracterele de stil baroc și ale celui galant. Fragmentul de misă și coralele bachiene au răsunat, prin contribuția limpede a corului, cu spiritualizată interiorizare.

Recitalul de lăută ISTVÁN KÓNYA (Ungaria), în nocturnă, a fost un omagiu adus memoriei lăutistului transilvan Endre Deák – unul dintre artiștii fondatori ai Festivalului. Programul, de profundă trăire poetică, a reunit piese italiene, central-europene și din celebrele pavane Lachrimae de John Downland.

Ca și nobilii și suveranii care solicitau lăutistului de curte, momente de muzică pentru a se destinde după grijile cârmuirii, pentru a putea adormi – după cele peste 12 ore de muzică din ziua a doua a Festivalului, ne-am retras împăcați, la odihnă.


* Fotografii de Gyula Ádám