Duminică, 14 iulie – ultima zi a Festivalului. Concertul tradițional de amiază, de la Mănăstirea franciscană de la Șumuleu Ciuc, aduce noutatea de a fi plasat în curte. Membrii formației CARMINA RENASCENTIA (Carei) au suficiente resurse pentru un program diferit decât cel din seara precedentă: cântece și dansuri italiene, engleze, transilvane – spre delectarea numerosului public.

CUSTOS VIOL CONSORT (Budapesta) oferă primul concert al serii, din curtea castelului Mikó. Patru viole da gamba într-un program interesant, armonios, plasat pe două coordonate: codicele lui Ioan Căianu și muzica de consort elisabetană. Piesele instrumentale alternează cu cântecele sopranei invitate, Éva Bodrogi – un glas plin, cu flexibilitate ornamentală. Din păcate, consistentul program este perceput ca un opening act pentru cei mai așteptați oaspeți ai Festivalului...

...THE EARLY FOLK BAND (Suedia–Germania): programul intitulat „Balada lui Robin Hood” – de la prima impresie, cu efect oribil (cuvânt înrudit cu horror) pentru cine are niscaiva pretenții de autenticitate. Costume din material plastic, corzi și membrane – clar audibil – tot de plastic, giumbușlucuri ieftine, talmeș-balmeș sonor, cu elemente de folclor artificial cosmetizat. “Muzica veche” și world music (care preia unele elemente ale primeia, doar ca un ingredient în amalgamul său postmodern) nu sunt sinonime! Mă bucur să constat dezorientarea celor din public: înseamnă că cei peste 30 de ani ai Festivalului de la Miercurea Ciuc și-au făcut simțite efectele formative!

Curiozitatea nu este așa de puternică precum dorința de a scăpa, așa că la pauză mă grăbesc să mă asociez cu un coleg, care să mă ducă acasă, la 200 de kilometri, prin noapte. Regret doar dansul final comun, reunind muzicieni și public, despre care știu din anii precedenți că este foarte eficient – datorită profesorului de dansuri istorice Gábor Kovács (Ungaria), întrucât realizează într-o oră, cât alții într-un an.

Pe drum, reflectez că aș fi fost mai câștigată să aleg recitalul organistului Erich Türk (desfășurat concomitent), care a propus un periplu baroc timpuriu și mediu, pe un mic instrument restaurat, din biserica satului harghitean Delnița: Girolamo Frescobaldi, Codex Caioni, Georg Muffat, Jan Pietreszon Sweelinck – adică rarități, pentru cei obișnuiți cu repertoriul adecvat marilor orgi transilvane.

Desigur că am pierdut valoroase momente și din celelalte concerte paralele ale Festivalului, desfășurate în diferite localități harghitene: Lyceum Consort (din București), Kajoni Konsort (Baraolt), Flauto Dolce (Cluj). Probabil că ar fi fost posibil ca micile concerte diurne, în aer liber, să fi adus în capitala de județ (în loc de aceiași oaspeți ca cei din concertele serilor de la castel), formațiile programate în alte localități...

Exceptând decepția cauzată de menționata formație (se poate învăța și din asta, ceva: că nu tot ce zboară pe internet, este „comestibil”...), ediția 2013 a fost reușită. Ea a făcut dovada viabilității formațiilor de muzică veche din țară, a forței lor de a se autodepăși (mă refer în special la Ansamblul de dansuri istorice Passeggio, cu spectacolul Iter in tempore), a capacităților organizatorice impecabile ale echipei de la Centrul Județean de Cultură Harghita, având ca și consultant artistic pe flautistul Ignác Filip (de la Universitatea din Brașov): de a aduce oaspeți foarte valoroși (cvintetul ...Canticum novum este cel mai interesant, pentru că muzica veche pur vocală a devenit, pornind de la însăși dificultatea ei, o raritate), de a adăuga Orchestrei, și Corul Festivalului, precum și asigurarea continuității cultivării muzicii vechi prin cursurile de vară, din ce în ce mai frecventate.


* Fotografie de Kinga Öllerer, Gyula Ádám.