 |
Cronica muzicală on-line  |
||||
|
Festivalul de Muzică Veche, Miercurea Ciuc, 2014 (4)
REFLECȚII TOTALIZATOARE DESPRE FESTIVAL ȘI UNIVERSITATEA DE VARĂ DE MUZICĂ VECHE (Elena Maria Șorban, muzicolog – 25 iulie 2014)
Dinamismul Festivalului și deschiderea sa spre viitor, prin Universitatea de Vară de Muzică Veche – sunt principalele calități conferite de managementul doamnei Angéla Ferencz, directorul Centrului Județean de Cultură Harghita, și de conducerea artistică a profesorului universitar doctor Ignác Filip. Consemnările care urmează aduc nu numai comentarii asupra ultimei ediții, ci și propuneri.
Dinamismul se concretizează în optima valorificare a patrimoniului arhitectural local, în structura manifestării, cu câte trei-cinci concerte pe seară, în manifestări adiacente, în recitaluri diurne, desfășurate în spații publice. Cetatea Mikó este ambientul inspirator al Festivalului, inițiat în anul 1980. Majoritatea evenimentelor se desfășoară în curtea sa spațioasă, a cărei acustică optimă dată de ancadramentul zidurilor face ca sonorizările artificiale să nu fie necesare. Se adaugă bisericile din Miercurea Ciuc, dintre care la ediția 2014 au fost alese Biserica reformată centrală și Biserica catolică „Sf. Augustin” – ambele, edificate în perioada postcomunistă și ale căror tavane de lemn, în stil tradițional, favorizează acustica. Mai puțin eficient este spațiul din curtea Mănăstirii franciscane de la Șumuleu Ciuc, în care sunetele se dispersează, iar persoanele riscă să suporte frig, ca în acest an... În ansamblu, un indicator important pentru managementul cultural ar putea fi valorificarea resurselor arhitecturale ca spații muzicale – iar ceea ce face Festivalul de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc, în aces sens, este demn de atenție! Acest dinamism se manifestă în cadrul unui echilibru general între formațiile autohtone – bine stimulate prin acest Festival anual – și cele din elita mondială a muzicii vechi (am consemnat prezența lor în trei cronici anterioare, publicate pe acest site). Apreciez favorabil, de asemenea, că organizatorii nu au planificat, în acest an, manifestări simultane în mai multe locații. Ceea ce se mai cere însă cumpănit, este faptul că auditorul general nu poate rezista, nici fizic și nici psihic, la patru ore de spectacol. Auditorul profesionalizat este în stare, dar este, de asemena, depășit atunci când timpul crește la mai mult de atât – cum a fost în ziua de vineri, 12 iulie, când concertele serii (patru ore) au fost precedate de producția cursanților Universității de Muzică Veche, de șase ore. Soluția introdusă în acest an, ca aceștia să apară pe scena principală a Festivalului (la începutul concertelor susținute de artiștii consacrați și între aceste concerte), este foarte bună și ar putea fi generalizată. Copiii de la Universitatea de Vară și-ar găsi locul în „Ziua copiilor” din Festival, iar cursanții avansați (mici și mari), pe scena principală. Cu mențiunea că activitatea muzicală din „Ziua copiilor” ar fi bine să fie un concert explicat și nu doar un fond sonor la activitățile manuale, care să se desfășoare în intervale de timp alternate cu producțiile muzicale, pentru a nu le deranja. Din punct de vedere al repertoriului, este o idee fertilă configurarea de programe tematice – ca în acest an, când Festivalul s-a axat pe arta franceză, respectiv cea autohtonă. Consider că aceste linii de forță s-ar cere păstrate măcar la încă o ediție, pentru a fi consolidate în formarea artiștilor noștri – poate chiar extinsă spre trecutul istoric mai vechi decât secolul al XVI-lea... Din perspectiva publicului, se întrevede că arta Renașterii ar fi mai accesibilă decât cea barocă – evident, cea din urmă necesitând o pregătire culturală mai elevată. La Universitatea de Vară, se observă că discipolii vin pentru a-și perfecționa repertoriul baroc, iar cel renascentist este propus în manifestări de ansamblu, de către profesori. Da, este cât se poate de necesar ca interpretarea muzicală a barocului să fie fundamentată pe muzicile anterioare și poate că ar fi oportun ca și muzicile medievale să fie mai substanțial incluse în programele Festivalului și ale Universității. Programele de dans din orarul Universității de Vară, conduse de coregrafa Anikó Szabó, au devenit o bună obișnuință, unde contradansul are virtuți de implicare în grup și varietate de figuri. Revin asupra spectacolului susținut de Passeggio. Ansamblul de dansuri istorice din Cluj – o nestemată-unicat a vieții noastre artistice – a prezentat un spectacol pe un libret inspirat din „Nevestele vesele” de Shakespeare. Anul trecut aduseseră pe scenă o istorie concentrată a dansului, din secolele XIII-XIX, cu valoare antologică. Identific problema: anul trecut, realizarea muzicală fusese împărțită între ansamblurile Musica Historica și Codex, pe când muzicienii adunați acum pentru acompaniament nu au depășit faza unei execuții plate. Nu poate fi vorba nici măcar despre corectitudine, pentru că nu este „corect” să repeți frazele muzicale de 20 de ori (după cum cere structura coregrafică), păstrând gradul de mișcare și intensitatea... Tatonez, în discuții ulterioare, ce s-a întâmplat. Muzicienii își închipuiau că pașii de dans înseamnă constanță ritmică, însă dansatorii știu: anul trecut, muzica le dăduse aripi, iar acum nu a fost așa. Dar, orice început trebuie apreciat, iar evoluția pozitivă nu este exclusă. Important este a nu ignora bazele dansului istoric și ale muzicii vechi de dans. Conferințele de după-amiază din Universitatea de Vară ridică nivelul manifestării. Ele sunt frecventate îndeosebi de cei mai conștienți participanți, nu mulți la număr, însă foarte avizați, prilejuind un fertil schimb de idei. În acest an, tematica a cuprins (în ordine cronologică) muzica medievală latină transilvană (Elena Șorban), ornamentica muzicii baroce franceze, relația dans-muzică în barocul francez și pronunția muzicii latine și franceze vechi (Jean-Christophe Frisch, respectiv, Cyrille Gerstenhaber – specialiști de renume mondial, membri ai ansamblului Balkan Baroque Bande). Este o idee cât se poate de benefică, cooptarea interpreților invitați pentru a-și formula experiența și în acest fel. Cursurile de măiestrie din 2014, la care au luat parte circa 50 de cursanți, au fost susținute de artiștii Zoltán Széplaki (flaute drepte), Piroska Vitárius (vioară barocă), Guido Titze (oboi baroc), Réka Palócz (cânt), Maria Fülöp (clavecin), István Kónya (lăută și chitară), István Csata (viola da gamba, continuo), Roland Kasza (percuție și ansambluri camerale), István Rumen Csörsz (muzică de cameră) – pentru destinatari de la vârste timpurii la artiști maturi. Claveciniștii acompaniatori Amalia Goje și Zsusza Csengeri Kostyák, alături de traducători poligloți cu specializare muzicală – Katalin Hanke și subsemnata – au contribuit la buna desfășurare. Manifestările adiacente și concertele diurne ale ediției 2014 au fost cât se poate de sugestive. Ele au cuprins manifestări stradale, expoziția fotografică Gyula Ádám, o expoziție documentară asupra Festivalului, de la Biblioteca Județeană, implicarea unor restaurante și cafenele, prin meniuri și ambienturi muzicale cu specific de epocă. Ele colorează conținutul Festivalului și îi extind aria de adresabilitate. De menționat că reușita se datorează în primul rând, sponsorilor – relațiile cu acestea fiind asigurate de echipa din care fac parte doamnele Hargita Szász și Gabriella Fazakas. Ceea ce se mai poate îmbunătăți este site-ul Festivalului, care nu este complet și uneori rămâne în urmă față de cursul evenimentelor. Prezentatorii Lilla Bocskor și Radu Rădescu sunt participativi și dau curs unui bun obicei, acela de a face cunoscute piesele și interpreții înainte de audiție. 
Anul acesta a marcat deschiderea Festivalului din Miercurea Ciuc spre alte localități. Au fost postate panouri cu fotografii și materiale publicitare la Muzeul Brukenthal din Sibiu, precum și la expoziția de turism din București; membrii ansamblului Codex, cu un proiect aparte, realizat de Judith Simó, au parcurs un traseu artistic de avanpremieră, timp de două săptămâni, prin așezările din împrejurimi (FOTO László Mihály).La Sala Radio Cluj, a fost reluat concertul Ansamblului Tibia de la Liceul de Muzică din Szombathely (Ungaria), prin străduința remarcabilă a doamnei redactor Judit Benkő. Asemenea colaborări nu fac decât să mărească impactul Festivalului și ar putea fi conduse în așa fel, încât să îi scadă bugetul prin împărțirea cheltuielilor cu posibili parteneri coorganizatori din țară. O întrebare, poate nu doar retorică: Opera Națională din Iași are în repertoriu „Indiile galante”, în regia lui Andrei Șerban, desemnat cel mai bun spectacol național de operă al anului 2013 – oare s-ar putea face o coproducție cu cântăreții acestuia și un ansamblu instrumental francez, coordonat de Jean-Christophe Frisch, deopotrivă la Miercurea Ciuc și la Iași...? Muzica veche – muzică vie. Este ceea ce conferă valoare exemplară Festivalului din Miercurea Ciuc, care merită să fie mai larg cunoscut de publicul țării!
* FOTOGRAFII de Gyula Ádám. |
|||||
