FESTIVAL mostly MOZART 2014
(Elena Maria Șorban, muzicolog – 22 decembrie 2014)

…aproape cu totul românesc și întru totul tineresc. Acestea au fost caracteristicile definitorii ale ultimei ediții a Festivalului organizat anual, la Cluj, la început de decembrie, de Societatea Română Mozart, de președinta Societății, pianista prof. univ. dr. Adriana Bera și echipa sa.

Rețeta mostly Mozart este verificată de practicile diferitelor societăți mozartiene din lume și este, categoric, în avantajul interpreților. Din punctul meu de vedere, versiunea ei clujeană a arătat, de această dată, că unii interpreți foarte buni mai au de învățat la capitolul Mozart. Prin comparație cu reușitele altora, se poate desluși ce ar trebui făcut pentru a cânta în stil: multe cursuri de măiestrie, audiții cu interpreți mozartieni de referință – și nu numai din domeniul instrumental propriu, ci și din simfonii sau opere – , lecturi de stilistica interpretării, despre instrumentele, tehnicile instrumentale, estetica și ideologia epocii. Bibliografie există, nu numai în germană și engleză, ci și în limba română; este suficient să menționez publicații, ca: selecția de Scrisori ale lui Mozart, estetica lui Christian Friedrich Daniel Schubart, contemporanul lui Mozart (ambele apărute la Editura Muzicală din București), dar și două volume de Studii mozartiene, scoase de Societatea Română Mozart, în care apar scrieri de referință ale unor autorități de interpretare mozartiană de nivel mondial (ca pianistul Robert Levin sau violonistul Jaap Schroeder).

Cvartetul Arcadia – Ana Török, Răsvan Dumitru, Traian Boală, Zsolt Török –, ansamblu pe care îl putem considera produsul de cea mai mare reușită a emulației favorizate de Societatea Română Mozart, demonstrează că acest fapt este întru totul posibil. Traseul consacrării lor a pornit chiar din Festivalul Mozart, în anul 2006 și a ajuns la Premiul I al concursului pentru cvartete de coarde, din Osaka (2014). Concertul lor din această ediție a avut un program pur Mozart, în care am apreciat îndeosebi calitatea frazării și a dialogurilor instrumentale, subordonarea figurativă reciprocă, omogenitatea armonică. Sublimul serii s-a concretizat în partea a treia, Adagio ma non troppo – Adagio, a Cvintetului cu două viole, în sol minor, KV 516, cu participarea violistului Mihai Oșvat.

O impresie la Festival a fost că instrumentiști de certă valoare sunt atrași, promovați, stimulați spre a cânta Mozart tocmai pentru a se desăvârși în acest domeniu stilistic. Violonistul Francesco Ionașcu este imbatabil în repertoriul romantic și modern, dar încă nu a pătruns și, ca atare, nu mi-a comunicat tainele discursului mozartian – chiar dacă a evoluat alături de pianista Aurelia Vișovan, o foarte tânără expertă a interpretării clasice. Preocuparea excesivă pentru tehnicitate a violonistului a făcut ca întâlnirile cu Figaro sau cu Papageno din latențele anticipative de substanță muzicală ale sonatelor propuse să nu aibă loc... Se conturează cu claritate, faptul că relația dintre stil și interpretare are la bază tipul de personalitate artistică, fiind aplicabilă și aici, triada estetică a lui George Călinescu: baroc, clasic, romantic. Cum poți cânta muzică barocă și clasică, dacă ești o personalitate romantică – sau celelalte stiluri, dacă ai o structură psihică de tip clasic? Prin acumulări, conștiență stilistică, autodepășire – cizelate prin mijloacele menționate anterior. Revenind la recitalul Vișovan – Ionașcu, trebuie subliniat că sonatele duo de Mozart sunt concepute cu rolul principal acordat pianului; prin urmare, când tema este expusă la clavir, figurațiile viorii nu ar trebui să aibă alură concertantă. Așa că a fost binevenit Prokofiev (Sonata nr.1, în fa minor, op.80), pentru a putea aprecia capacitățile extraordinare ale violonistului Francesco Ionașcu! Continuând ideea lui Călinescu, ne putem întreba, unde este locul modernității stilistice? Desigur, modernii se încadrează tot în una dintre categoriile triadei de bază – iar Prokofiev este, în multe piese ale sale, un modern intens romantic. Succesul maxim al serii a fost atins prin piesa Țiituri 2, de compozitorul clujean Adrian Pop – unde vioara și pianul au excelat în redarea unor caractere expresive care sugerau dansul oșenesc, doina, cântecul de păsări, cântecul pasional și cel de leagăn – succes confirmat de aplauzele numerosului public.

Dintre laureații Concursului Mozart 2014 (la această ediție, competiția a fost pentru pianiști), Cadmiel Boțac (premiul întâi) și Benjámin Diószegi (premiul al doilea) sunt, în mod evident, interpreți excelenți, încadrabili însă în tipul de personalitate romantic, cu oarecari abuzuri de vehemență. În ceea ce mă privește, am apreciat la superlativ, în concertul laureaților, pe Gáspár Veress (distins, de asemenea, cu premiul al doilea) – interpretând una dintre cele mai complexe creații pianistice mozartiene (Sonata în Fa major, KV 533/494) – datorită construcției sale interpretative clare, cu dramaturgie muzicală bine conturată, planuri bine diferențiate ale vocilor, precum și echilibrului expresiv, tușeului egal și cu sugestii de culoare ale fortepianoului (instrumentul lui Mozart) – un pianist reprezentând tipul de personalitate clasică. Mirabilă a fost și evoluția pe podiu a elevei Cristinei Dragoș (timbru adecvat stilistic, acuratețe virtuoză și firesc ludic în Variațiunile Ah, vous dirai-je, maman, KV 256, dar cu un ușor exces de mișcare a brațelor) – laureată a premiului „Gerda Türk”, acordat celui mai tânăr participant din etapa a doua de concurs, nepremiat de juriu. În dezvoltarea carierei de după studiile universitare (pentru că în timpul acestora, programa solicită parcurgerea tuturor stilurilor componistice), fiecare tânăr interpret are de optat să se limiteze la domeniul stilistic corespunzător personalității sale – sau să se autodepășească. Decizia se cere asumată conștient.

Muzica lui Mozart este, mai presus de tehnica instrumentală/vocală însușită, o problemă de rafinament cultural. De aceea, Societatea Română Mozart are o preocupare constantă pentru organizarea de master class. Cu această ocazie, a ținut cursuri de măiestrie pianistul de origine engleză Martin Hughes, actualmente profesor și director al Secției de Pian a Universității de Muzică din Viena – la care au participat 12 pianiști.

Un punct culminant al Festivalului a fost recitalul la două piane susținut de Anca Lupu (Germania) și Silvia Sbârciu. Aici, Mozart – alternat cu Brahms și cu Liszt – a fost convingător. Finalul Sonatei în Re major, KV 448, a creat un adevărat spectacol de măști și oglinzi al refrenului și cupletelor. Piesa lisztiană „Reminiscențe din Don Giovanni de Mozart” a fost o demonstrație de forță și virtuozitate expresivă – în care i-am simțit cu adevărat pe Comandor, Zerlina, pe Libertin – într-un foc de artificii al culorilor celor două piane, capabile de a sugera voci umane, viori paganiniene, trompete și percuții.

Festivalul a fost flancat, ca de obicei, de două concerte ale Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Trasnsilvania” – ambele deosebite, în acest an, prin programul propus și prin calitatea protagoniștilor. Concertul de deschidere a adus în prim-plan pe germanul Jörg Widmann – în întreită ipostază: compozitor, dirijor, solist la clarinet. Prezența sa clujeană a subliniat ideea că talentul se susține, în toate timpurile, prin puterea de muncă: orchestra a pregătit complexa piesă Con brio a lui Widmann într-un timp minim, i-a acompaniat ca de la sine volutele pline de expresie ale clarinetului, a răspuns cu limpiditate și avânt la conducerea Simfoniei în Do major, KV 551, „Jupiter”. Concertul final l-a avut la pupitru pe un oaspete constant al Festivalului, dirijorul de origine transilvană Ferenc Gábor (Germania). Programul a adus pe scenă și muzica vocală, prin spectaculoase arii de operă și de concert mozartiene, interpretate de soprana Laura Tătulescu (stabilită tot în Germania) – o prezență cu acut sigur și registru grav consistent, plină de farmec scenic –, arii adecvat acompaniate de orchestră. Dirijorul Ferenc Gábor a demonstrat că în arta muzicală, clasicismul implică elemente de stil galant și de stil sensibil, aduse în echilibru expresiv. Cele două simfonii alese, în Re major (KV 202, respectiv KV 425, Haffner) au conferit concertului final (în termenii esteticii lui Schubart, contemporanul lui Mozart) o aură triumfală.

Festivalul Mozart 2014 a mai cuprins un concert educativ și un simpozion de muzicologie – manifestări care au demonstrat preocuparea Societății Române Mozart de a forma publicul viitorului, dar și aprecierea pentru valoarea punctelor de vedere teoretice. Asupra acestora voi reveni în consemnări aparte.

O concluzie tonică: da, o ediție de Festival Mozart cu interpreți autohtoni și tineri este nu numai o opțiune posibilă, ci și care oferă satisfacții estetice!