Elena SORBAN - cronici muzicale

O noutate semnificativă a Festivalului de Muzică Veche a fost extinderea sa la București, itinerând concertul susținut de Orchestra Barocă a Festivalului, condusă de violonista germană Ulrike Titze, la catedrala „Sfântul Iosif” – prin contribuția organizatorică a Institutului Cultural Român. În calitate de cronicar, mă voi referi la concertul acesteia de la Miercurea Ciuc, precum și la evenimentele din acceași zi (vineri, 10 iulie 2015).

Formația Artemandoline (trei mandoline baroce, o chitară barocă și continuo) a prezentat un program italian – sinfonii și concerte – în care a predominat virtuozitatea, dusă la extrem, întrecând, probabil, tocmai prin acest aspect spectacular, limitele stilului. În părțile lente, cantilenele au fost redate cu maxim de expresivitate. Intonația și echilibrul formelor nu au fost alterate de viteză, prin admirabila tehnicitate instrumentală individuală și colectivă – un model de conlucrare a membrilor unui ansamblu.

Concerto di concerti, programul Orchestrei Baroce a Festivalului, a fost marcat în mod evident de diferențele de practică și de rutină (în sens pozitiv) pe care aceasta le implică. Este greu, dacă nu chiar imposibil, să fii solist având, să zicem, un concert pe lună sau chiar unul pe an – față de acei artiști pentru care prezențele solistice sunt un exercițiu constant. Din această cauză, nu aș putea să valorizez în mod echitabil performanțele celor care și-au asumat acum această postură, fără să aibă șansele de a-și practica capacitățile alături de sarcinile cotidiene pe care le pot îndeplini în viața muzicală românească. Vivaldi, Concertul în re minor, a fost asumat la oboi baroc de Maria Petrescu (București); Concerto a cinque, în fa minor, de Locatelli, a avut-o în postură de dirijor și de solistă pe Ulrike Titze (Dresda); într-un concert în stil sensibil, în do minor, de Vivaldi, a excelat la flaut drept Dóra Király (Berlin); un concert în La major, de C. Ph. Em. Bach – o piesă de bravură și intensitate expresivă – a fost interpretat la violoncel baroc de Ciprian Câmpean (Cluj). Finalul a fost o piesă concertantă, în stil galant, de J. D. Heinichen, reunind în mod spectaculos soliști la flaut, oboi, vioară, violoncel, teorbă – Éva Szabó, Maria Petrescu, Ulrike Titze, Ciprian Câmpean, Olivia Iancu.

Programul nocturn care a încheiat a doua seară a Festivalului a fost susținut de patru dintre componenții ansamblului Musica Historica (Budapesta), cu genericul Lacrime e gioia. S-a concretizat acel aspect specific barocului timpuriu, prin care vocea și instrumentul se întrec în expresivitate și virtuozitate – datorită soților Réka Palócz (soprană) și Zoltán Széplaki (flaute drepte și flaut oblic renascentist), alături de lăutiștii István Rumen Csörsz și Attila Kovács. Traseul a cuprins pe Dowland, Caccini, Arcadelt, cu o seninătate de tip clasic și totuși, mișcătoare.