Elena SORBAN – cronici muzicale

Alături de aniversările promovate de ediția 2017 a Festivalului (a se vedea prima cronică), au avut loc și concerte cu tematică mai puțin legată de acestea. Le voi evoca în ordinea desfășurării lor.

Concerto Spiralis (ansamblu înființat în 2012, din tineri muzicieni, în mare parte, transilvăneni) a prezentat un program bazat pe prima colecție Ludi Musici (1621) de Samuel Scheidt. Am apreciat îndeosebi calitățile solistice ale unor membri: Koppány Hunyadi (vioară), Dóra Király (flaute drepte și dulcian, predecesorul fagotului), Zsombor Tóth Vajna (orgă). Dominanța virtuozității, a unui ton ca al alămurilor, de battaglia, pot prilejui reflecții privind funcționalitatea muzicii în perioada barocă timpurie, când intimitatea, cantabilitatea (trei din piesele incluse erau intitulate canzon), jocul (ludus) nu dăduseră încă locul spectaculosului, care se va impune după un secol…

Les Musiciens de Saint-Julien (Franța) au adus un program de dansuri și cântece iralndeze, care au îmbinat optim documentația cu similitudinile față de muzicile tradiționale. Au excelat François Lazarevitch (flaute, cimpoaie), Bill Taylor (harpă irlandeză) și Robert Getchell - un tenor care își conduce vocea la fel de expresiv - cu voie bună metalică sau nostalgie mătăsoasă.

Grundmann Quartett (Germania) este o formație atipică: oboi, vioară, violă, violoncel, cu un repertoriu dominat de transcripții foarte bine adaptate idiomatic, ale oboistului Eduard Westly. Programul - intitulat „Ecoul muzicii lui Bach", pornind de la volutele galante ale lui Johann Christian Bach, ajungând până la incisivitatea lui Șostakovici (transcripții ale Preludiilor și fugilor pentru pian, op. 87) - a fost exemplar din punct de vedere al integrării excelenților instrumentiști Eduard Wesly, Ulrike Titze, Bettina Ihrig, Ulrike Becker în ansamblu.

Ensemble Cantilene (cu membri din Ungaria, Olanda, Germania) a avut un program desfășurat pe întreaga perioadă a muzicii baroce, în care conlucrarea expresivă și spontaneitatea au transmis idealul intimității camerale și al spiritualității, chiar și în momentele cele mai energice ale contraaltistului Alexander Schneider sau ale flautistei Anneke Boeke.

În aceeași penultimă seară de festival, Ensemble Les Nations (Italia), cu un program dominat de comemorarea Monteverdi 450, mi-a prilejuit pentru prima oară în experiența proprie să apreciez mai mult calitățile timbrale ale unei voci feminine de soprană decât cea de contraaltist (audiată în recitalul anterior). Elena Cecchi Fedi are o voce cum nu am mai auzit, cu o culoare tăioasă și totuși plină, evoluând firesc între tragic și ludic, cu o tehnică a cărei flexibilitate include messa di voce așa cum numai îmi imaginasem până acum! O voce nobilă, bine stăpânită, cu iluzii masculin-adolescentine (create tocmai prin considerabila sa experiență artistică) și în perfectă rezonanță cu corzile metalice ale clavecinului (Maria Luisa Baldassari), cu sonurile întunecate de cornetto (Andrea Inghisciano) și de trombon (David Yacus).

Periplul duminical, de la o biserică la alta, unde se desfășurau mai multe concerte concomitent, m-a adus la ultima piesă interpretată de Ádám Sándor Fazakas (Zalău) - care s-a dovedit un debut reușit în Festival. Coralul-fantezie pe melodia emblematică a Reformei protestante, Ein feste Burg ist unser Gott, de compozitorul transilvan Rudolf Lassel (1861-1918) este o monumentală sinteză postromantică. La cererea celor circa 500 de auditori din biserica mănăstirii Șumuleu Ciuc, organistul a oferit ca bis o improvizație-meditație la Psalmul 50, Miserere, în care a îmbinat convingător elemente neomedievale, neoromantice sau chiar de ragtime.

La Rossignol (Italia) și-a justificat deplin titlul ales: Balli suavi et amorosi. Vocea de contraalto (Roberto Quintarelli), fidula, flautele drepte, orga, chironda, lăuta și chitara renascentistă, dar chiar și cromorna și bombarda au creat sunete mătăsoase sau generos catifelate, atât în piesele de sine stătătoare, cât și în cele de dans. Eleganța, diversitatea figurilor (bazate pe tratate de epocă) și spectaculozitatea celor două perechi de dansatori ale ansamblului au fost impresionante! Și inspiratoare pentru dansul final, condus de Anikó Szabó (în calitate de reprezentantă a gazdelor Festivalului), care, potrivit obiceiului casei, a încheiat ediția, conducând o seară de dans, la care a participat numerosul și entuziastul public.

Festivalul de Muzică Veche Miercurea Ciuc: un model pentru îmbinarea stimulării forțelor artistice locale, care se dezvoltă datorită suportului organizatoric acordat manifestării lor, cu prezentarea elitei europene a muzicii vechi! O comparație care arată că, în cele mai multe cazuri și cu obiectivitate critică, ajungem la un nivel similar (nu numai la muzică, ci și la dans) - și că ar trebui să fim mai bine promovați, la nivel național și internațional!