Muzica, precum un şarpe – Richard al III-lea la Teatrul Maghiar clujean
(Elena Maria Şorban, muzicolog – 4 februarie 2010)

Un biton glisat ascendent. Un acompaniament cu înălţimi nedeterminate. Culori timbrale de sintetizator. Un refren obsedant. O metaforă.

Drama istorică de Shakespeare în regia lui Gábor Tompa, pe scena clujeană – plasată în imagistica lumii noastre contemporane. Probabil că în veacurile care au trecut, atât am reuşit să urcăm, noi, specia zoon politicon: cât urcă bitonul do-re. Mai mult zoon, dominaţi fiind de instincte. Şi nici această treaptă nu am parcurs-o vertical, ci – atenţionează glissando-ul – târându-ne.

Acompaniamentul, mai bine zis, ambientul: nu habitusul lumii lui Shakespeare, nu al lumii noastre, ci jungla primitivă, perenă. În care, da, am urcat, glisând, o treaptă. Sau poate nu noi am urcat, ci, insinuant, şarpele ispititor al crimei. De la absconsul crimei medievale la cel al gustului contemporan pentru crimă (din păcate, cu atâtea concretizări, zi de zi...).

Culori de sintetizator – artificialul ia chipul oricărui original. Şi este atât de sugestiv, încât îl acceptăm.

Muzica, refren obsedant – mai exact, cvasi-exclusiv, însuşi refrenul –, structurat repetitiv.

Muzica de scenă: un element al sintezei în care au conlucrat scenografia şi costumele admirabile de Carmencita Brojboiu, alături de măştile de Ilona Varga-Járó, de componenta vizual-digitală de Zsolt Tofan, de coregrafia lui Florin Fieroiu.

„Recită” Zsolt Bogdán în rolul titular, alături de peste douăzeci de actori (uneori, cu intensitate excesiv de intimă şi ritm verbal prea alert, în dauna dicţiunii)...

Muzica lui Vasile Şirli: una dintre metaforele din marea structură de poezie tragică – atât de tragică, încât încape în ea şi batjocura –, care este acest Richard al III-lea, al regizorului Gábor Tompa!